Unul dintre subiectele aduse în discuție zilele acestea este dimensiunea împrumutului luat de România de la FMI în primăvara lui 2009. Ideea pentru care împrumutul de atunci a fost readus în discuție este aceea că ar fi fost supradimensioant. Ni se spune pe unele blog-uri că motivul vinovat pentru care împrumutul a fost supradimensionat ar fi fost crearea de profit de către BNR, care, în final, să fie, parțial, redistribuit salariaților. Că împrumutul a fost prea mare – ni se spune – poate să-și dea seama oricine, „fără prea multe cunoștințe economice”.

Unii amintesc că BNR a ratat ţinta de inflaţie în ultimii ani. Dar a ignora şocurile externe este nedrept; multe bănci centrale au fost în această situaţie. „Şocul intern” de la jumătatea lui 2015 și scăderea masivă a TVA la alimente sunt de luat în seamă – aşa cum a fost în sens invers şocul creşterii TVA la 24%.

La începutul anilor 2000, băncile centrale europene erau în plin proces de consolidare a independeței funcționale, iar reputația de care se bucurau în asigurarea stabilității sistemului financiar nu făcea decât să le întărească statutul.

Subiectul rezervei de aur este de maximă importanță pentru orice țară. Din nefericire informațiile sunt însă prezentate publicului trunchiat, ceea ce conduce la interpretări tendențioase.

Către serviciul meu, de la Banca Națională, merg în fiecare dimineață pe jos. Și nu există zi în care să nu fiu oprit pe stradă de trecători, unii frământați de necazurile lor cu băncile, alții preocupați de mersul treburilor în finanțe, care vor să primească răspunsuri la întrebări grave despre banii lor, despre banii din bănci și despre banii țării.

Oricare ar fi dimensiunea salariilor sau a veniturilor la BNR, ele sunt conform LEGII. Iar LEGEA e suficient de înțeleaptă pentru a înțelege că în BNR este nevoie de competența echivalentă cu cea existentă la nivel mondial, care nu se poate obține fără venituri adecvate. Mâine se vor folosi aberații pentru a ataca alte instituții, după cum va dicta logica populismului. Propovăduirea disprețului față de argument pe care o face populismul televizat va submina, treptat, toate instituțiile democrației.

În ultimii trei ani, prognozele noastre au tins să arate inflații mai mari decât cele înregistrate în realitate, iar inflația a tins să fie semnificativ sub țintă. În cele ce urmează voi arăta mai întâi de ce prognozele noastre au supraestimat inflația reală. Apoi voi arăta de ce inflația a tins să scadă și ce rol a avut reducerea TVA în acest proces. În final voi arăta că avem mai degrabă motive să ne temem de inflație decât de deflație, aici în România.

În ultimele zile, în presa românească au fost publicate informații eronate, în legătură cu o recentă decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) legată de aplicarea „bail-in”. Pentru a restabili adevărul privind decizia respectivă, voi încerca în rândurile următoare să decriptez înțelesul acesteia.

Discutia moneda vs. credit este veche, pe fondul evolutiei sistemului bancar cu rezerve fractionale. Cu peste o jumatate de secol in urma, un raport mult comentat in Marea Britanie spunea ca orice credit este si moneda (Raportul Radcliffe).