Un studiu recent al Băncii Mondiale analizează acțiunile întreprinse în sectorul financiar de autoritățile din 154 de țări și alte jurisdicții, ca răspuns la actuala pandemie, pentru a sprijini debitorii aflați în dificultate (“financial distress”) și a menține furnizarea de servicii financiare critice pentru economia reală. România apare încadrată în categoria statelor cu cel mai înalt nivel de activitate în această privință.
În pofida integrării transfrontieră din ce în ce mai puternice a sistemelor financiare, reglementarea acestora bazată pe constrângeri juridice (hard law) rămâne în esență la nivelul national, la care se adaugă cel regional în cazul Uniunii Europeane. La nivel global, arhitectura de reglementare, ce a cunoscut îmbunătățiri în anii ce au urmat crizei financiare din 2008-2009, continuă să aibă ca suport norme neobligatorii (soft law) emise de forumuri internaționale cu caracter tehnic. O scurtă trecere în revistă a acestor aspecte e prezentată în rândurile următoare.
Criza generată de noul coronavirus a readus în discuție rolul pe care îl poate juca politica monetară. Din păcate, acest rol este văzut fără a face distincție între cazurile particulare ale fiecărei țări. Discuțiile din România nu fac excepție. Și aici, analiștii economici, de la cei din presă până la cei din diverse instituții academice de profil s-au grăbit, așa cum au făcut și cu ocazia crizei din 2008, să acuze insuficienta implicare a politicii monetare, judecată mai ales prin comparație cu relaxările fără precedent practicate de băncile centrale din țările dezvoltate, corespunzător situațiilor lor concrete.
Al doilea trimestru al anului 2020 a fost o perioadă plină de provocări pentru economia românească, caracterizată de scăderi profunde nemaiîntâlnite în ultimii 25 de ani (de când datele trimestriale aferente PIB sunt disponibile). Într-o măsură mai mare sau mai mică, pandemia a afectat toate ramurile economiei. Însă, spre deosebire de criza din 2008, datele publicate cu frecvență lunară evidențiază faptul că recuperarea a început mai devreme, încă din luna mai. Iar în luna iunie ritmul revenirii a devenit deosebit de puternic, deschizând calea către o creștere robustă în trimestrul al treilea. Ulterior, ritmul revenirii este preconizat să se încetinească semnificativ. În momentul de față, conform scenariului cel mai probabil activitatea economică va reuși să își revină la nivelul pre-criză mult mai repede decât în recesiunile anterioare. Pentru aceasta, însă, este esențială îndeplinirea simultană a mai multor condiții. Procesul de recuperare urmează să ajungă într-o etapă fragilă, și dacă nu acordăm atenția potrivită provocărilor, situația poate redeveni critică într-o fracțiune de secundă. Prin urmare, încă este nevoie de multă muncă și decizii adecvate situației până la recuperarea deplină atât pe plan extern, cât și intern.
De mai bine de doi ani de zile, unul și același grup de câteva persoane, vehiculează în spațiul public, pe bandă continuă, “ad nauseam”, o serie de acuzații neîntemeiate/afirmații false la adresa băncii centrale. Ideea călăuzitoare este aceea că repetarea obsesivă a acestora va duce, în cele din urmă, la fixarea lor în mentalul colectiv ca adevăruri incontestabile. Astfel va fi atins obiectivul urmărit, cel al distrugerii reputației băncii centrale pentru satisfacerea unor interese personale ale acuzatorilor. În rândurile următoare, voi arăta ce e în neregulă cu narațiunile care susțin zece din cele mai întâlnite mituri privind banca centrală.
Recent au fost lansate în spațiul public diverse opinii despre cum ar trebui BNR să-și ajusteze politicile pentru a atinge anumite obiective. I s-a sugerat băncii centrale să urmărească menținerea unui curs de schimb al leului cât mai stabil, cheltuind pentru asta oricît de mult ar fi necesar din rezervele valutare. A fost evocată chiar și posibilitatea adoptării unui consiliu monetar. Băncii i s-a recomandat ca, în același timp, să mențină și rata dobânzii cât mai stabilă și la un nivel cît mai scăzut – fără a se menționa vreo condiționare de starea (dez)echilibrelor macroeconomice.
Ce este mai bine pentru România pe termen lung? Un sistem bancar puternic, profitabil, furnizor de capital pentru investiții sau un sistem bancar slab, clientelar, alimentând consumul dar nu şi dezvoltarea ţării?
Funcționarea zonei euro prezintă interes excepțional pentru România. Viitorul Uniunii Europene (UE) depinde în mod covârșitor de zona euro, la care România țintește să adere. Zona euro (ZE) a eliminat riscul valutar pentru statele ce au format UE și care doreau o adâncire a integrării economice.
În acest articol vom prezenta opiniile și argumentele referitoare la dinamica și perspectivele politicii fiscale, de natură să răspundă inclusiv aspectelor adresate în spațiul public de doamna conf. univ. dr. Andreea Paul, Președintele Inițiativei pentru Competitivitate.
Cadrul juridic european pentru gestiunea crizelor financiare urmărește ca pierderile instituțiilor de credit în criză să fie absorbite de acționarii și creditorii lor. În situații excepționale, el permite însă recapitalizarea acestor instituții din resurse financiare publice, atât în cadrul procesului de rezoluție, cât și în afara acestuia. Instrumentul prin care se poate acorda sprijin financiar public unei instituții de credit sub forma injecției de capital, fără a declanșa rezoluția acesteia, este recapitalizarea preventivă.
