Un studiu al Băncii Mondiale a arătat că, din 101 ţări în curs de dezvoltare, doar 13 au reuşit să depășească „capcana venitului mijlociu”, devenind ţări dezvoltate. Reţeta pentru succes e clară: reforme structurale, competitivitate externă, o populație disciplinată şi o clasă politică cu gândire pe termen lung. Faptul că numai o optime din ţări reușesc în aeest demers arată cât de mare este provocarea căreia trebuie să-i facă faţă România.
Lanțurile de producție globale (global supply/value chains), GVCs, întruchipează interdependențe economice. Chiar dacă Marea Recesiune (criza financiară) a indus fragmentare și reveniri la matcă (ex: dezintemerdiere/deleveraging), o încetinire a comerțului mondial, lanțuri lecrosfrontaliere în producție și financiare rămân puternice și extinse. În Uniunea Europeană aceste lanțuri exprima logica de funcționare a Pieței Unice. România este prinsă în această logică atât în ceea ce privește structura de producție cât și operațiunile financiare
În procesul de estimare a ratei naturale a dobânzii și a nivelului PIB potențial, împreună, tehnicile algoritmice și judecata firească și inevitabilă a experților tind cu o probabilitate mare să genereze deplasări sistematice ale estimărilor.
De ce este gresit sa incercam sa stimulam prin orice mijloace cresterea economica, oare nu avem interesul sa reducem cat mai mult decalajele fata de tarile dezvoltate din Uniune?