Într-un articol, publicat relativ recent pe o platformă de informații juridice, se afirmă că limita actuală de garantare a depozitelor bancare în România (stabilită la nivelul de 100.000 de euro pe deponent garantat și pe bancă), precum și sfera de aplicare a protecției depozitelor au un caracter discriminatoriu. În rândurile următoare voi analiza în ce măsură afirmațiile respective sunt justificate.
Acuzațiile de discriminare
Potrivit articolului mai sus amintit, “instituirea acestei limite de despăgubire, de 100.000 de euro, este discriminatorie, nimic nefiind de natură a justifica diferența de tratament juridic între un particular și o persoană juridică…, între un particular și un fond de pensii sau de asigurări de sănătate de care depind milioane de particulari, sau între un particular care deține în bancă economii de sub 100 de mii de euro și altul care a reușit să adune mai mult de 101 mii de euro și să îi țină în depozit la bancă, în loc să îi păstreze acasă, în pericol permanent de furt sau tâlhărie”.
Garantarea depozitelor: avantaje …
Înainte de a comenta în privința acuzațiilor de discriminare, se impune să facem o mică incursiune teoretică. Conceptul ce stă la baza schemelor de garantare a depozitelor bancare, ca aranjamente instituționale ce urmăresc menținerea stabilității financiare, este ușor de înțeles: o entitate (statul, industria bancară, etc.) garantează valoarea depozitelor depuse la bănci, deci ea va restitui, parțial sau în totalitate, aceste instrumente financiare în cazul falimentelor bancare.
Existența unei scheme de garantare a depozitelor are o serie de efecte pozitive. În primul rând, un asemenea sistem asigură păstrarea integrității sistemului financiar al unei țări, oferind protecție împotriva retragerilor masive de fonduri (“bank run”) ce ar putea afecta stabilitatea sistemului bancar și a sistemului de plăți. În condițiile în care deponenții cunosc că sunt protejați în eventualitatea unui faliment bancar, ei sunt mai puțin înclinați să-și piardă încrederea în sistemul bancar. Astfel se limitează propagarea sentimentului de frică între deponenți și se evită riscul apariției unei panici generalizate ce ar putea afecta în lant și băncile bune și prin aceasta întregul sistem bancar și financiar. În al doilea rând, sistemele de garantare a depozitelor oferă întotdeauna protecție micilor depunători, care nu sunt în măsură să evalueze corect sănătatea financiară a instituțiilor unde își plasează depozitele și care se lasă ghidați, în special, de mărimea dobânzilor oferite. Acești deponenți nesofisticați nu dispun de cunoștințele necesare și nici de resursele și informațiile financiare care să le permită să estimeze riscurile unor plasamente alternative la bănci sau să efectueze o politică de diversificare a portofoliului, deci nu-și pot apara singuri interesele. În acest caz, sistemele de garantare se justifică prin argumentul protectiei consumatorului, ele corectând asimetria informaționala. Întrucât un faliment bancar poate duce la pierderea economiilor de o viață ale unui deponent, protejarea micilor deponenți contribuie la bunăstarea socială. În al treilea rând, protejarea deponenților conduce la promovarea unei rate înalte a economisirii și la adâncirea procesului de intermediere financiară prin oferirea unor active sigure pentru public. În al patrulea rând, schemele de garantare reduc avantajele competitive de care se bucură anumite bănci datorită mărimii lor sau statutului lor juridic. În sfârșit, prin limitarea efectelor negative ale falimentelor bancare asupra sistemului financiar și a deponenților, schemele de garantare a depozitelor pot facilita ieșirea din sistem a instituțiilor ineficiente.
… și dezavantaje
Schemele de garantare a depozitelor, ca orice altă formă de asigurare, au însă și un efect negativ, ele generează risc moral. Un nivel ridicat de protecție a depozitelor poate slăbi rolul disciplinei de piață, ce descurajează băncile să-și asume riscuri excesive. Dacă toate depozitele ar fi garantate, deponenții vor da mai puțină importanță evaluării gradului de risc aferent băncilor individuale și vor fi atrași doar de nivelul dobânzilor oferite la depozite. În consecință, băncile vor alege un portofoliu cu active cu randament mai înalt, dar și cu un grad sporit de risc, ceea ce va conduce la pierderi mult mai mari și la un cost mult mai ridicat pentru cel care garantează. Drept urmare, pentru reducerea riscului moral introdus în sistemul bancar de schemele de garantare a depozitelor, aceste aranjamente instituționale limitează nivelul protecției oferite deponenților. În condițiile existenței unui sistem limitat de protecție, toți creditorii trebuie să înțeleagă că angajarea în tranzacții financiare presupune anumite riscuri și că nu pot fi indiferenți față de riscul ca o bancă să dea faliment. Un grad redus de protecție nu va apăra însă sistemul bancar împotriva panicilor bancare declanșate de marii deponenți negarantați. De aceea, unele țări permit, în anumite condiții, ca garantarea depozitelor să fie extinsă și asupra marilor deponenți. O limită de garantare mai ridicată și o sferă de cuprindere a garantării mai amplă vor contribui la reducerea amenințărilor la adresa stabilității financiare (prin descurajarea retragerilor masive de fonduri), dar în același timp vor duce la slăbirea disciplinei de piață. În concluzie, alegerea unei limite adecvate de garantare a depozitelor implică stabilirea unui echilibru corect între protecția deponenților, stabilitatea financiară și disciplina de piață. De menționat că anumite țări au instituit o garanție globală explicită (“blanket guarantee”) în timpul crizei financiare, pentru a proteja pe deplin anumite categorii de deponenți. Aceste țări au început să revină treptat la sisteme de garantare a depozitelor cu protecție limitată.
Cum se justifică limita de garantare de 100.000 de euro?
Potrivit Principiului 8 al “Principiilor fundamentale pentru stabilirea de sisteme efective de garantare a depozitelor“[i], emise de Asociația Internațională a Asigurătorilor de Depozite, “Decidenții de politică trebuie să definească clar nivelul și sfera de cuprindere a garantării depozitelor. Nivelul garantării trebuie să fie limitat, credibil și să acopere marea majoritate a deponenților, dar să lase o sumă substanțială a depozitelor expusă disciplinei de piață (sublinierea noastră). Garantarea depozitelor trebuie să fie în armonie cu obiectivele de politică publică ale sistemului de garantare a depozitelor și cu configurația acestuia”.
În prezent, urmare experienței recentei crize financiare internaționale, schemele de garantare a depozitelor acordă o mai mare atenție obiectivului “stabilitate financiară”, protecția marii majorități a deponenților (de ex. 90-95% din deponenți, dar nu neapărat din valoarea depozitelor) fiind văzută ca esențială pentru realizarea acestuia. Această abordare a condus, în ultimii ani, la majorarea nivelului de garantare în multe țări. În Uniunea Europeană (UE), s-a trecut de la o limită minimă de 20.000 de euro la un nivel armonizat de 100.000 de euro.
În lumina celor de mai sus, rezultă clar că există argumente serioase care justifică impunerea unei limite în privința garantării depozitelor. Este evident că în situația limitei de 100.000 de euro vor exista deponenți cu depozite mai mari decât plafonul de garantare (acoperire). La fel se va intampla și dacă limita va fi de 150.000 de euro sau de 200.000 de euro. Mergând pe linia de gândire a autorului articolului, problema “discriminării” nu va fi rezolvată decât când se va ajunge la o limită care să garanteze (în fapt) integral pe toți deponenții persoane fizice. Aceasta nu este însă în consonanță cu principiile unanim acceptate de bună practică în domeniul garantării depozitelor. Limita trebuie stabilită undeva, important fiind ca ea să asigure protecția marii majorități a deponenților și, în egală măsură, să prevină efectiv riscul moral. Potrivit cifrelor Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB), in Romania, la data de 31 decembrie 2016, doar 27.421 de deponenți dintr-un total de 14.214.343 de deponenți persoane fizice garantate dispuneau de depozite peste plafonul de acoperire[ii]. Aceasta înseamnă că 99,81% din deponenții persoane fizice garantate se bucură integral de protecție pentru depozitele lor. În cazul persoanelor juridice garantate, 97,7 % dintre acestea dețin depozite în cadrul plafonului de acoperire.
În plus, problema depozitelor bancare superioare limitei de protecție nu trebuie văzută ca o tragedie[iii]. Ea poate fi ușor rezolvată prin divizarea acestora în depozite bancare mai mici care să corespundă cerințelor legale pentru a fi acoperite. De aceea, cine este informat despre plafonul de garantare și continuă să facă depozite la bănci în sume mai mari decât acesta, trebuie să-și asume consecințele comportamentului său.
Persoane fizice versus persoane juridice: Există diferență de tratament juridic?
În articolul analizat se arată că limita de despăgubire de 100.000 de euro este discriminatorie și că nu se justifică diferența de tratament juridic între un particular (n.n: persoană fizică) și o persoană juridică. Autorul articolului ar trebui să știe că, începând cu data de 1 ianuarie 2015, în sfera de garantare a depozitelor au intrat și întreprinderile mari. Întreprinderile mici și mijlocii beneficiau de garantare încă din anul 2004. Deci, în ceea ce privește persoanele juridice (altele decât cele din sectorul financiar) nu există diferențe de tratament in domeniul garantării depozitelor față de persoanele fizice. Conform datelor FGDB, la 31 decembrie 2016, existau 936.745 persoane juridice ce aveau depozite deschise la instituțiile de credit din România. Dintre acestea, 911.411 de persoane juridice beneficiau de garanția de 100.000 de euro.
Mai trebuie precizat că, pe plan internațional, multe scheme de garantare a depozitelor nu oferă protecție pentru depozitele tuturor firmelor nefinanciare sau pentru cele ale firmelor nefinanciare de talie mare. Pentru informarea autorului articolului (foarte categoric în opinia sa) și a cititorilor noștri, să precizăm că există justificări pentru o asemenea abordare. Argumentul invocat este acela că, spre deosebire de micii deponenți persoane fizice, firmele dispun, în mare măsura, de mijloacele și cunoștințele necesare pentru a evalua situația finaciară a băncilor la care plasează depozite. Înainte de implementarea în legislația națională a statelor UE a prevederilor directivei 2014/49/UE[iv], schemele de garantare puteau exclude depozitele societăților foarte mari de sub incidența garanției. În fapt, depozitele societăților de talie mare au fost excluse în 13 state membre. Reforma cadrului european de garantare a depozitelor din 2014 a condus la includerea tuturor întreprinderilor nefinanciare indiferent de talie în sfera garanției. Rațiunea acestei modificări este aceea că, din motive de asigurare a stabilității financiare, legiuitorii europeni au considerat ca fiind prioritară efectuarea cât mai rapidă a plăților de compensații; identificarea întreprinderilor mari (aproximativ 1% din întreprinderile din UE) în cadrul acestui proces ar fi fost de natură să conducă la întârzieri. Trebuie însă precizat că, în perioada ce a precedat redactarea textului directivei 2014/49/UE, entitățile ce au răspuns la consultarea lansată de Comisia Europeana au sugerat, în marea lor majoritate, să se mențină garanția pentru întreprinderile mici și mijlocii și să se excludă întreprinderile mari, întrucât nivelul de 100.000 de euro a fost considerat a fi irelevant pentru această ultimă categorie de întreprinderi.
Cum se justifică tratamentul juridic aplicat depozitelor instituțiilor financiare?
Autorul articolului mai apreciază și că nimic nu este de natură de a justifica diferența de tratament juridic între un particular și un fond de pensii sau de asigurări de sănătate în ceea ce privește garantarea depozitelor acestora. Precizăm că în conformitate cu Legea nr. 311/2015[i], ce transpune în dreptul național Directiva 2014/49/UE privind schemele de garantare a depozitelor, depozitele întreprinderilor din sectorul financiar (inclusiv cele ale fondurilor de pensii și ale asigurătorilor)[ii] nu beneficiază de garantare. Explicația este aceea că instituțiile financiare sunt investitori profesioniști care pot să evalueze riscurile tranzacțiilor lor. Totodată, instituțiile financiare, în calitatea lor de mari deponenți, sunt cele mai în măsură să exercite disciplina de piață asupra băncilor. Deci, neincluderea depozitelor instituțiilor financiare în sfera produselor garantate de schemele de protecție a depozitelor se justifică cu argumente ce au un fundament economic solid.
[i] IADI Core Principles for Effective Deposit Insurance Systems, International Association of Deposit Insurers (IADI), November 2014.
[ii]Potrivit FGDB, numărul total al deponenților se determină prin însumarea datelor consolidate raportate de fiecare instituție de credit, astfel încât o persoană care are depozite la mai multe instituții de credit este luată în evidență de mai multe ori.
[iii]Autorul articolului pe care îl analizăm se adresează emoțiilor și nu rațiunii cititorilor atunci când menționează situația oamenilor care au reușit să adune mai mult de 101 mii de euro (pe care i-au plasat la bancă pentru a-i feri de furt și tâlhărie) și care, în opinia sa, ar fi discriminați față de un particular ce deține în bancă economii de sub 100.000 de euro (n.n. ce sunt garantate). Autorul respectiv uită că și deponenții cu depozite eligibile de peste 100.000 de euro au dreptul la compensații în caz de indisponibilitate a depozitelor lor, în limita plafonului de garantare. Vrem, nu vrem, aceasta este regula jocului: se garantează numai depozite bancare în sumă de până la 100.000 de euro. Și atunci care sunt considerentele nelegitime în baza cărora deponenții cu depozite mai mari decât plafonul de garantare sunt lipsiți de “drepturi”? Și încă un comentariu. Dacă motivul constituirii depozitului este doar protecția față de furt și tâlhărie, atunci particularul are deschisă opțiunea constituirii unui depozit de valori la bancă.
[iv]Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind schemele de garantare a depozitelor, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 173 din 12 iunie 2014
[v] Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor și Fondul de garantare a depozitelor bancare, publicată în Monitorul oficial, Partea I nr. 918 din 11/12/2015
[vi] Instituțiile financiare ale căror depozite sunt excluse de la garantare se regăsesc în anexa nr. 1 a Legii nr. 311/2015.
