Mai multe publicații sau emisiuni TV, în edițiile de astăzi, fac abuz de cuvântul scandal, referindu-se la dezbaterile din Comisia Economică a Senatului privind arenele BNR din Parcul cu platani. Or, dacă BNR invocă dreptul și legea, în fața unor presiuni mediatice, aducând argumente juridice prin care își dovedește dreptul de proprietate asupra acestor arene, nu înseamnă că se implică în vreun scandal. Ceea ce nedumerește, cu deosebire, este că președintele Comisiei Economice, senatorul Daniel Zamfir, a fost la Banca Națională, s-a întâlnit cu guvernatorul și au analizat starea juridică a arenelor de tenis. După întâlnire, domnul senator a dat o declarație rezonabilă. Și iată că, acum, după două luni de tăcere, umple spațiul public cu o declarație explozivă.
Aflu totodată, de pe “Antena 3.ro”, că fostul mare jucător de tenis Ion Țiriac – care a participat la dezbaterile din Comisia Economică – a chemat în judecată BNR. E foarte bine. Va fi un proces, vor fi aduse probe, și adevărul va ieși la iveală. Este surprinzătoare însă, în acest context, poziția președintelui Comisiei Economice, care nu consideră că ar avea nevoie de vreo decizie judecătorească pentru a acuza Banca Națională de “ilegalitate”. Voi detalia.
1) Potrivit domnului Zamfir, “protocolul încheiat de BNR cu Ministerul Tineretului și Sportului, în 1992, este ilegal”. Protocol prin care MTS, for căruia i-au revenit în posesie, dar nu și proprietate Arenele BNR, le-a restituit în 1991 proprietarului de drept. Domnul senator, după ce acuză BNR de “tentativă de fraudă”, continuă: „Este un protocol neacoperit de lege și am documentele care evidențiază acest lucru. Avem draftul de protocol, care la punctul 2 spunea că Ministerul Tineretului și Sportului REDĂ în proprietatea BNR respectivele terenuri. Era draftul plecat în ’91 spre a fi semnat. În iunie se semnează protocolul și lipsește fraza respectivă. Acest protocol a fost ilegal (…) Asta probează reaua credință a BNR.”
Ei bine, diferența între ceea ce s-ar fi consemnat într-un draft și ce a apărut în documentul final, semnat și parafat, nu are cum să exprime o ilegalitate. Dimpotrivă, a fost o îndreptare. Pentru că, în draft – dacă există un draft și domnul senator îl deține, cuvântul redă nu putea fi folosit decât greșit. Căci, nu ar fi fost corect să se consemneze că Băncii Naționale i-ar fi fost redată o proprietate pe care nu a pierdut-o niciodată. BNR pierduse doar posesia, în urma unei decizii VERBALE venite “de sus”. Fără ca transferul să fi fost întărit și de acte. În 1970, în condițiile în care România urma să fie gazda unor competiții internaționale de tenis de anvergură, au fost înălțate acolo, în mare grabă, Arenele BNR. Fără acte… Ceva mai înainte fusese construit, într-un spațiu din apropiere, un stadion. În anii ’80 însă, când un gest al lui Ceaușescu, făcut cu mâna, arătase că zona va fi demolată, locul a fost părăsit. În ’91, terenul era un activ în paragină, ce încărca bilanțul MTS. Fără ca MTS să-l poată exploata, fiindcă nu avea fonduri să investească și să-l redea în circuitul competițional. Unica soluție de a-l valorifica era să-l înapoieze proprietarului de drept, Banca Națională, semnând un protocol prin care nu împroprietărea BNR, cum greșit a fost interpretat. Pentru că BNR era proprietar de drept. Așa că, negociind cu BNR, a obținut o sumă de bani care, potrivit legii, reprezenta contravaloarea investițiilor ridicate acolo. Sumă plătită de BNR care nu exprima un preț de cumpărare a terenurilor în cauză, ci despăgubirea pentru investițiile ce au fost făcute pe terenul său. În conformitate cu legile civile, MTS a încheiat cu BNR un protocol prin care i-a înapoiat proprietarului ceea ce dobândise în proprietate încă din 1946. Desigur, printr-un act legal de vânzare-cumpărare.
2) O altă acuzație a senatorului Zamfir: “Un control al Ministerului de Finanțe, în 1992, confirmă că protocolul a fost încheiat ilegal.”
Când se face un control, într-o instituție a statului, constatările controlului apar într-un document. Iar când, mai mult, se constată o ilegalitate, inevitabil se impune aducerea situației în litera și spiritul legii. Or, am cerut relații la toate direcțiile din BNR ce ar fi putut să aibă vreo legătură cu acest control. Nu sunt înregistrate nici constatări, nici solicitări de îndreptare. Nu există niciun act. Iar dovada cea mai concludentă este că arenele din Parcul cu platani, de fapt întregul parc, figurează an de an, din 1991 încoace, în bilanțul băncii centrale. Iar acest bilanț este controlat an de an de Ministerul Finanțelor.
3) Mai spune domnul senator: “Oficiul de Cadastru, la insistențele BNR, a nesocotit o decizie definitivă a Înaltei Curții de Casație și Justiție (…) Cazul “ajunge în instanță și ÎCCJ, definitiv și irevocabil, stabilește că patrimoniul BNR nu mai are relevanță pentru că statul român a preluat tot activul din perioada comunistă”.
Având în vedere că îmi este greu să cred că o astfel de afirmație a fost făcută într-un cadru oficial de o asemenea altitudine, cum este Comisia Economică a Senatului, mă văd obligat să subliniez că toate expresiile puse în ghilimele sunt preluate din relatările de presă. Și cum, până la această oră, nu au fost contestate, presupun că redările sunt exacte. Mai rămâne să adaug că ÎCCJ s-a pronunțat, într-adevăr, într-un litigiu patrimonial, dar între BNR și BRD, pe rol fiind deci… un cu totul alt caz, legat de un imobil din str. Doamnei. Dar ÎCCJ nu a judecat și nu a dat nicio decizie privind Arenele din Parcul cu Platani.
