Cu puțin timp în urmă, Comitetul de la Basel a aniversat oficial împlinirea a jumătate de secol de existență. Un profil al acestei instituții, cu rol important în menținerea stabilității financiare la nivel global, precum și principalele sale realizări sunt prezentate, pe scurt, în rândurile ce urmează.
În perioada 24-25 aprilie a.c, Banca Reglementelor Internaționale a găzduit manifestările aniversare dedicate activității de cinci decenii a Comitetului de Basel (“comitetul’), ce s-au bucurat de prezența participanților la cea de 23-a Conferință internațională a supraveghetorilor bancari (ICBS) și a altor invitați[i]. Cu această ocazie s-au celebrat și 45 de ani de la crearea ICBS la Londra în 1979[ii]. În paralel cu manifestările respective, pe parcursul conferinței au fost luate decizii importante pentru stabilitatea financiară, comitetul propunând o formă revizuită a “Principiilor de bază pentru o supraveghere bancară eficientă”, ce a fost aprobată de comunitatea internațională a supraveghetorilor bancari.
La moment aniversar, se cuvine să trecem în revistă, pe scurt, câteva aspecte esențiale privind comitetul, una din instituțiile cele mai importante ale arhitecturii financiare internaționale actuale.
Ce este și de ce a fost înființat Comitetul de la Basel?
“Comitetul de la Basel privind reglementările și practicile de supraveghere”, cunoscut publicului și sub denumirea de Comitetul de la Basel, după numele orașului elvetian unde este situat sediul acestuia, a fost înființat în decembrie 1974 de guvernatorii băncilor centrale din țările Grupului celor 10, pentru a întări cooperarea reciprocă în domeniul controlului prudențial bancar. În anul 1980, denumirea oficială inițială a fost schimbată în cea actuală, și anume Comitetul de la Basel pentru Supraveghere Bancară.
Necesitatea înfințării forumului respectiv ține de sfera globală de acțiune a finanțelor moderne. Într-o lume în care tranzacțiile financiare depășesc din ce in ce mai des granițele statale, devine dificil pentru autoritățile autohtone de reglementare și supraveghere să evalueze sănătatea financiară a băncilor aflate sub controlul lor, care desfășoară activități sau au prezență fizică în afara teritoriului național. De asemenea, instituțiile bancare se pot angaja în arbitraj de reglementare (“regulatory arbitrage”), alegînd să-și desfășoare activitățile cele mai riscante în țări cu cerințe de reglementare mai laxe. Un astfel de fenomen (“race to the bottom”) nu poate decât să afecteze reziliența băncilor respective, cu posibile efecte de contaminare transfrontieră. In plus, nu trebuie uitat că băncile cu operațiuni desfășurate în mai multe jurisdicții sunt dificil de salvat sau lichidat în cazul prăbușirii lor. Toate acestea sunt argumente puternice pentru existența unei colaborări internaționale eficiente în domeniul reglementării și supravegherii bancare, înființarea Comitetului de la Basel fiind un (prim) pas important în această direcție.
Funcții și structură
O primă funcție a Comitetului de la Basel este de asigura, pentru țările membre, un forum de discuție privind aspecte specifice ale supravegherii bancare. A doua funcție este cea de coordonare a responsabilităților pe linia controlului prudential între autoritățile naționale competente pentru a se obține o supraveghere bancară eficientă la nivel mondial. A treia funcție este cea de îmbunătățire a calității activității supraveghetorilor bancari pe plan internațional prin stabilirea de standarde minime în domeniu.
Este important de reținut însă că acest comitet nu reprezintă o autoritate de supraveghere supranațională: deciziile sale nu au caracter obligatoriu. În fapt, comitetul elaborează standarde și recomandări de bună practică în domeniul supravegherii bancare, țările membre fiind libere să decidă în privința introducerii lor în legislația națională și asupra modului de transpunere. Astfel, prin intermediul unor înțelegeri ce pot fi considerate “gentlemen agreements”, comitetul promovează convergența standardelor prudențiale bancare ale țărilor membre. Încorporarea recomandărilor comitetului în legislația internă a țărilor G-10 exercită însă o mare influență asupra comunității internaționale, autoritățile de supraveghere din multe alte state adoptând, de regulă, politicile și principiile formulate de acestea.
În prezent, comitetul are 45 de instituții membre provenind din 28 de țări. Aceste țări sunt reprezentate în comitet de câte o persoană cu funcție de conducere din cadrul băncii centrale și de câte un înalt funcționar al autorității naționale de supraveghere bancară. De asemenea, la lucrările comitetului participă opt observatori, reprezentând bănci centrale, grupuri de supraveghere internațională, instituții financiare internaționale și alte entități. Secretariatul comitetului este asigurat, de la înființare, de Banca Reglementelor Internaționale (BRI).
Principalele realizări
Activitățile întreprinse de Comitet[iii] reprezintă rodul unui proces evolutiv. Ele și-au lărgit sfera de cuprindere și adâncimea abordării sub influența unei multitudini de factori, cei mai importanți dintre aceștia fiind: (1) internaționalizarea sistemului financiar, (2) creșterea complexității operațiunilor băncilor și (3) reacția la crizele bancare. Din lunga listă de realizări ale comitetului amintim, mai jos, pe cele mai cunoscute:
- Concordatul de la Basel și dezvoltarea supravegherii consolidate pentru grupurile bancare internaționale
Comitetul a urmărit de la bun început convergența standardelor de supraveghere la nivel mondial, pentru a se obține asigurarea că băncile străine nu vor rămâne în afara procesului de control prudențial și că supravegherea lor va fi adecvată. În acest sens, în 1975, comitetul a emis un document intitulat Concordatul de la Basel. Documentul recomandă autorităților de supraveghere din țările membre să coopereze pentru a obtine informații despre situația și performanțele financiare ale filialelor, sucursalelor și băncilor consorțiale externe, astfel încât să se obțină o imagine clară a situației globale a băncilor internaționale. Un pas înainte în această direcție, a fost Acordul de la Basel din 1983, care a recomandat o diviziune a responsabilităților între autoritatea de supraveghere din țara gazdă (unde este situată filiala sau sucursala externă) și autoritatea de supraveghere din țara de origine (unde se află sediul social al băncii mamă cu prezență internațională). În 1992, Comitetul a recomandat ca autoritățile de supraveghere să nu permită băncilor din țări străine să deschidă entități bancare în țara gazdă decât dacă aceste autorități consideră că autoritățile de supraveghere din țara de origine au capacitatea de a supraveghea adecvat, atât noua entitate, cât și banca mamă pe o bază consolidată.
- Principii pentru prevenirea utilizării infracționale a sistemului bancar în scopurile spălării banilor
În decembrie 1988, Comitetul a emis o declarație generală de principii având ca obiectiv să încurajeze managerii băncilor să implementeze proceduri efective care să ofere asigurarea că “toate persoanele ce au relații de afaceri cu băncile sunt identificate corect (n.n. – “know your customer rules”), că tranzacțiile care nu apar legitime sunt descurajate și cooperarea cu agențiile de aplicare a legii este realizată”[iv]. Aceste principii etice generale au reprezentat punctul de plecare pentru prevederile legale detaliate pentru lupta împotriva spălării banilor, ce se regăsesc, în prezent, în dreptul național al multor țări.
- Adecvarea capitalului (fondurilor proprii)
Comitetul este cel mai bine cunoscut de publicul larg pentru regulile sale legate de cerințele minime de capital bancar. În iulie 1988, comitetul a aprobat un acord privind un cadru de măsurare a adecvării fondurilor proprii (capital) pentru băncile active pe plan internațional. Acordul a introdus ca standard international o rată minimă de fonduri proprii față de activele ponderate în funcție de risc de 8%. În plus, fondurile proprii au fost definite ca fonduri proprii de bază (nivel 1) și fonduri proprii suplimentare (Nivel 2), fiind stabilite elementele componente ale acestora și condițiile de recunoaștere ca atare din partea autorităților de reglementare. Acordul a devenit un cadru de referință în întreaga lume pentru stabilirea normelor de capital, fiind preluat, cu unele ajustări, în legislația bancară europeană și a altor state ( multe fără a fi membre ale Comitetului). Acordul a cunoscut îmbunătățiri în timp, noile reguli fiind cunoscute, succesiv, sub denumirea de Basel 2 și Basel 3.
- Principiile de bază de la Basel pentru o supraveghere bancară eficientă
Publicate în anul 1997 și revizuite până în prezent de trei ori, “Principiile de bază de la Basel pentru o supraveghere bancară eficientă” (cunoscute și ca “Principiile de bază/fundamentale de la Basel”) reprezintă un set de standarde internaționale menite a oferi o bază solidă pentru reglementarea, supravegherea, guvernanța și managementul riscurilor bancare. Principiile respective, ca reguli de buna practică, au caracter neobligatoriu (soft law) și se adresează, atât autorităților de supraveghere, cât și băncilor. Ele au fost proiectate, cu pretenții de universalitate, pentru a putea fi aplicabile unei game cât mai largi de bănci și sisteme bancare. Prin urmare, principiile sunt “simple, flexibile și orientate spre rezultate mai curând decât prescriptive în privința proceselor [nn- de supraveghere]”[v]. Pentru țările lumii, utilitatea “Principiilor de baza” rezidă în faptul că factorii de decizie naționali pot utiliza documentul respectiv ca referință pentru a identifica punctele slabe ale sistemului autohton de reglementare și supraveghere bancara și a face corecțiile ce se impun[vi]. Principiile de bază au fost revizuite ultima oară la conferința ICBS din aprilie 2024, pentru a reflecta învațămintele ultimului deceniu în domeniul supravegherii bancare și schimbările prin care trec sistemele bancare pe plan mondial.
Concluzii
În cinci decenii de activitate, Comitetul de la Basel a reușit performanța de se transforma dintr-un simplu comitet tehnic al țărilor G-10 în principala instituție emitentă de standarde internaționale în domeniul bancar. Succesul activității întreprinse este reflectat, printre altele, de adoptarea voluntară a principiilor și standardelor sale în numeroase țări, multe dintre acestea neavând calitatea de membru al forumului respectiv. Influența comitetului nu se reduce însă numai la cadrul de reglementare. În egală măsură, instituția a permis dezvoltarea încrederii și adâncirea relațiilor între bănci centrale și autorități de supraveghere bancară, acest “capital social” – mai puțin vizibil – fiind un factor important în realizarea unei coordonări financiare internaționale eficiente. Incertitudinile în creștere pe plan mondial, precum și apariția de noi vulnerabilități și riscuri financiare fac ca activitatea Comitetului de la Basel să-și păstreze în continuare importanța.
[i] Cu ocazia întâlnirii a fost adus un pios omagiu acelor președinți ai Comitetului trecuți în eternitate, mai recent Gerald Corrigan și Peter Cooke. Au fost subliniate, în special, rolul și importanța primei persoane în adoptarea Concordatului și a celei de a doua persoane în dezvoltarea regulilor privind adecvarea capitalului (Acordul Basel 1), fapt demonstrat și prin aceea că pe perioada conducerii sale, Comitetul de la Basel mai era cunoscut sub denumirea populară de “Comitetul Cooke”.
[ii] La prima conferință ICBS au participat 200 de persoane din 80 de țări. Întâlnirea ICBS din anul 2024 s-a bucurat de prezența a 220 de reprezentanți ai băncilor centrale și ai autorităților de supraveghere bancară din 90 de jurisdicții.
[iii] Activități desfășurate ca urmare a 218 de întâlniri ale comitetului în jumatate de secol de existență.
[iv] “Prevention of criminal use of the banking system for the purpose of money laundering”, Basel Committee, December 1988
[v] “Stick to the Core Principles”, Neil Esho, Secretary General of the Basel Committee on Banking Supervision, la Eurofi Financial Forum 2023, Santiago de Campostela , 13 September 2023.
[vi] De asemenea, Principiile de bază sunt utilizate de FMI și Banca Mondială ca parte a procesului Financial Sector Assessment Program (FSAP) pentru evaluarea sistemelor și practicilor de supraveghere ale țărilor lor membre. Până în prezent, peste 100 de țări au fost supuse acestei evaluări.
