Dezbaterile cu tentă economică aplicată care au fost pe tema adoptării euro au focalizat în termeni buni sau mai puțin buni starea convergenței reale, proces care nu a răspuns nivelului cerințelor unei pregătiri coerente și continue pentru o mai multă integrare europeană a României, cum este apropierea de zona euro. Putem spune despre convergența reală, dacă ea s-a produs satisfăcător la nivelul indicatorului sintetic PIB/loc., că ea este mai degrabă un subprodus natural al creșterii economice şi nu un scop țintit al acesteia prin politici economice bine orientate şi mai ales bine structurate. Chiar intențiile de restructurare cu efecte asupra convergenţei reale, din punct de vedere al stimulării unor nişe de dezvoltare (cum au fost de ex. sarcinile post privatizare a noilor proprietari sau sectorul IT, întreprinderile mici şi mijlocii, cercetarea și dezvoltarea) au fost învinse de interesele de performanță ale noilor actori naţionali şi străini din sfera producţiei şi serviciilor aflați cu ochii pe oportunităţile pieţei și nu pe cele oferite de politici orientate, în bătălie cu prea desele modificări operate în codul fiscal.
De asemenea, convergenţa reală la stadiul de diagnoză denotă o abordare fragmentată, mai puţin prin prisma valorificării oportunităţilor economice şi provocărilor geopolitice, cu rezultate diferenţiate/dezechilibrate teritorial (ponderea mare a populaţiei la limita sărăciei şi excluziunii sociale, nivel scăzut de dezvoltare economică a unor regiuni, poli de dezvoltare care nu se pot extinde regional, analfabetism în creștere, calitatea infrastructurii de sănătate publică și cea de educație etc.), de izolare fizică în interiorul ţării şi mai ales faţă de exterior (încă nici o legătură continuă cu o autostradă spre Ungaria pentru a se ajunge facil în tot spaţiul Uniunii), cu impact negativ asupra mobilităților cerute de funcționarea pieței muncii și de localizare facilă a investițiilor creatoare de locuri de muncă. Era de aşteptat ca timpul irosit pentru o infrastructură fizică care să ne lege cu Europa integrată să fi fost recuperat mai rapid în cei 10 ani de la aderarea la UE, valorificând mai eficient oportunitățile economice ale integrării și fondurile structurale.
Convergența reală – o preocupare permanentă
Convergenţa reală este necesar să apară explicit în programele de guvernare de acum încolo, ca un capitol care să subsumeze domeniile, țintele realizării ei şi de ce instituţii sunt asumate, mai ales din punct de vedere al continuității preocupărilor politice printr-o strategie de dezvoltare pe termen mediu şi lung, cimentând criteriile care califică România ca SM al zonei euro. Preocuparea instituțională pentru adoptarea euro ne va demonstra că stadiul proceselor convergenței reale de până acum au ajuns la o scadență, iar depășirea ei are nevoie de un consens al partenerilor naționali consemnat printr-o declarație politică de angajare în realizarea ei dincolo de ciclurile electorale. Convergența reală sănătoasă trebuie să devină o preocupare permanentă a guvernărilor pe perioada de pregătire a României pentru adoptarea euro.
Putem şi trebuie să admitem faptul că pe perioada derogării de la moneda euro guvernanţa a avut dreptul şi a acţionat în sensul unor libertăți și/sau discreționalități prin prisma suveranităţii, iar dacă Comisia European (CE) sau BCE au constatat neajunsuri ale convergenței sau devieri de la disciplina economică mult întărita după criza financiară (PSC, Six Packs, Semestrul european, Raportul de convergenţă etc.) s-au primit întotdeauna termene de corectare. Un program naţional de trecere la euro, asumat politic pe domenii de acţiune și cu identificarea instituțiilor responsabile, înseamnă implicit ca guvernanţa economică naţională să se apropie cât mai mult de rigorile unei așa zise federalizări a zonei euro în problemele de stabilitate financiară, cu o formă buget sau capacitate financiară proprie.
Beneficiile aderări al zona euro sau a dispunerii de toate instrumentele integrării comune centrului decizional al UE vor fi efectul responsabilității individuale a României, împărtăşită cu ceilalţi parteneri în cadrul noilor instituţii şi mecanisme de stabilitate deja menționate. Ca urmare, trebuie învinse reticențele de orice natură în schimbarea de atitudine în ceea ce priveşte consecvenţa şi rigorile de realizarea a convergenţei reale prin politici publice adecvate. Din acest punct de vedere şi dincolo de dezbaterile interne uneori tensionate, BCE, în examinarea convergenţei României în toate dimensiunile ei – nominală, reală şi juridică – , îşi exprimă periodic (la doi ani sau la cererea unui SM, un astfel de raport fiind aşteptat în luna iunie a.c.) un punct de vedere în special pe dezvoltările fiscale, al perspectivelor provocărilor la adresa finanţelor publice, cu focalizarea pe corelaţia dintre deficite şi îndatorare. Specificitatea analizelor pe sustenabilitatea convergenţei vine să demonstreze în plus asumarea de un anumit fel şi după anumite reguli a responsabilităţii individuale a unui SM în lipsa unui pilon fiscal comunitar autentic necesar sustenabilităţii monedei unice, politica fiscal-bugetară rămânând apanajul guvernanței naționale.
Vorbind de o activare în plan naţional a procesului de convergenţă în general, cu rezultate convingătoare în perioada de pregătire a României pentru adoptarea euro, credem că punctul de plecare, substanțial pentru succesul adoptării euro, este punerea convergenței reale în centrul preocupărilor de guvernanță. Sensul convergenței reale nu poate omite faptul că numai reformele structurale îi pot conferi rezultate notabile pe termen lung, în primul rând în propriul interes naţional al unei dezvoltări bine structurate şi echilibrate, care să permită circulaţia euro în România şi asimilarea psihologică a funcțiilor acestuia de către populaţie fără şocuri.
Alegerea diagnozei convergenţei reale ca punct de plecare în programul de pregătire pentru adoptarea euro credem că este abordarea normală pentru a trece examenul evaluărilor obligatorii a pașilor de urmat pentru a se ajunge cu moneda națională în antecamera euro și a României în zona euro. Dacă programul de convergenţă reală este la latitudinea României din punct de vedere al identificării domeniilor de atacat, ceea ce interesează instituţiile UE, din punct de vedere al evaluărilor, sunt efectele unui nou stadiu al convergenţei reale măsurate prin stabilitatea preţurilor, sustenabilitatea poziţiei fiscale, stabilitatea cursului de schimb al leului, fără putinţa de a fi supus unor tensiuni severe, şi nivelul dobânzilor pe termen lung măsurate pe baza randamentului obligaţiunilor de stat. Referinţele de comparaţie a tăriei convergenței reale ne conduc în mod natural spre criteriile nominale şi nivelul abaterilor admisibile ale acestora, calculate în raport cu performanţele celor mai bune state membre din zona euro.
Exigenţele actuale mult mai coercitive impuse pentru validarea aderării României la zona euro reflectă faptul că reziliența României ca SM în zona euro depinde de robusteţea economiei sale, conferită de o masă critică de convergenţă care nu mai pune la îndoială contribuția acesteia la buna funcţionare a uniunii monetare. Ca urmare, cheia rezistenței SM care a ieşit din derogarea de la euro constă în asigurarea creşterii productivităţii muncii în economie reală, ca factor de competitivitate pe termen lung, şi gestiunea dezechilibrelor prin soliditatea bugetului public, angajat şi în susţinerea reformelor structurale necesare. Soliditatea bugetului public presupune, conform celor susţinute de Prof. Gheorghe Zaman și Prof. Daniel Dăianu, la care achiesăm și noi, întărirea capacităţii instituţionale a domeniului de gestiune fiscal-bugetar şi eficienţa politicilor publice măsurate prin: creșterea PIB-ului potenţial (la peste 4,5% anual, comparativ cu numai 2,5 – 3,5% în prezent), deficite structurale de sub 1%, creşterea veniturilor fiscale ca proporție în PIB la mai mult de 30%, un spaţiu fiscal suficient de manevră în caz de dificultăţi economice proprii şi/sau prin contagiune, atragerea/stimularea de lanţuri de producţie cu valoare ridicată în economia reală, menţinerea datoriei publice în limite sustenabile, finanţată prin efectele dezvoltării economiei şi mai puţin prin rostogolirea unor împrumuturi.
Convergenţă juridică de pregătire instituţională a circulaţiei monedei unice pe teritoriul României
Citită într-o altă cheie, eficienţa politicilor publice trebuie să se manifeste în performanţa mediului de afaceri şi mobilitatea forței de muncă, a bunurilor şi serviciilor, ceea ce presupune, printre altele, preocuparea pentru o disciplină financiară care să elimine propensiunea pentru căutări de rente care blochează circulaţia normală a resurselor economice, un cod fiscal echilibrat care să stimuleze conformarea voluntară a agenţilor economic, reforma în educaţie (generală şi vocaţională) focalizată pe competenţe de dezvoltare a iniţiativei private şi a spiritului antreprenorial, domenii susţinute de politici industriale în sensul definițiilor UE şi, mai ales, în nişele economice performante susţinute prin politici stimulative.
Calmul social al trecerii la euro trebuie să aibă în vedere reforma pieţei muncii (reducerea rigidităţii acesteia), sistemului de sănătate, sistemului de pensii, stimularea unei atitudini corecte privind creşterea salariilor numai pe baza creșterii productivității muncii, inclusiv ca o necesitate ca la conversia leu-euro, astfel ca cetăţenii României să fie mai bine poziţionaţi cu veniturile în euro, la momentul conversiei. Se impun măsuri de atenuarea a exodului de capital uman prin ancorarea lucrătorilor cu înaltă calificarela necesităţile economiei naţionale, de stimularea investiţiilor prin parteneriatul public – privat (PPP) ca factor de crearea a noi locuri de muncă, buna comunicare a efectelor politicilor economice orientate asupra nivelului de trai, buna comunicare cu populaţia privind adoptare euro etc.
Pregătirea responsabilă în plan naţional a României pentru adoptarea euro, presupune în mod necesar utilizarea optimă a resurselor naţionale pentru convergenţa reală a domeniilor identificate şi atragerea spre aceste domenii de alte resurse disponibile, prin absorbţia cât mai bună a fondurilor europene. O convergența reală credibilă trebuie realizată ex-ante adoptării euro, deși ea va fi un proces continuu în parteneriat cu celelalte SM din zona euro. În cadrul acestui proces nu trebuie omise, după caz, și partajarea riscurilor, dar nu dintr-o poziție periferică în UE.
O achiesare a politicului la susținerea domeniilor care îmbunătăţesc convergenţa reală incumbă și realizarea cu celeritate a convergenţei juridice de pregătire instituţională a circulaţiei monedei unice pe teritoriul României.
În loc de concluzii
România este parte a celui mai de anvergură proiect politic european, iar destinul ei este legat de acesta. Fiind atentă la demersurile de reformare și la criticile acestora, ea nu poate rămâne pasivă, ca SM deplin al UE, ci trebuie să se implice activ prin chiar proiectul național de apropiere de nucleul dur al Uniunii – zona euro. Prin acest proiect, România poate exersa calitatea de decident pentru viitorul ei şi al UE, fiind în interesul ei să urmeze calea spre o mai multă, unită și democratică Europă.
Apropierea de zona euro a României este esențială din punctul de vedere al tuturor oportunităților momentului, iar pregătirea pentru adoptarea euro creşte credibilitatea sa ca partener responsabil în cadrul UE. Este vorba despre asumarea unei guvernanțe politice de calitate, care să asigure sustenabilitatea tuturor criteriilor de adoptarea a monedei unice, prin resetarea politicilor economice în sens larg la standardele cerute de o Uniune Economică Monetară întărită, funcțională, mai bine pregătită pentru eventuale crize.
Prin decizia politică de adoptare a euro, România se implică cu adevărat în destinul ei european alături de celelalte SM ale UE. Atragerea resurselor UE, constituite de altfel și din contribuțiile naționale, trebuie să se facă cu celeritate și spre obiective care să asigure în mod real o creștere economică sustenabilă şi bine structurată, în condițiile partajării unor elemente de suveranitate cu instituțiile UE.
Pregătirea României pentru adoptarea euro ne aşază la o linie de start, care trebuie privită cu obiectivitate, fără frustrările trecutului, dar cu credința că putem să recurgem la o resetare a politicilor economice și la reformele structurale necesare menite a da României statura unui SM demn de a fi în zona euro, de a fi la masa deciziilor unde ne putem promova mai bine interesele în cadrul parteneriatului clădit prin integrarea europeană, pentru o Uniune rezilientă la noile provocări economice, politice și geopolitice ale prezentului.
Destinul european la României poate fi ancorat la proiect prin interesul politic expres exprimat, activism, participare și contribuții proprii la perfecționarea funcționării UE spre obiectivele sale politice, lucru care nu poate fi lăsat exclusiv în seama birocrației Comisiei Europene, de multe ori greoaie, confuză și contrară, prin partizanat, intereselor legitime ale SM. Este soluția de a fi încheiate, și cu contribuția României, divizările apărute între SM care afectează procesul general de convergență pe ansamblul UE.
UE nu este un club de binefacere, după cum aderarea la ea credem că nu a fost considerată de nimeni un panaceu la dificultățile naționale fără propria responsabilizare și implicare a României. Integrarea europeană nu este un scop în sine, ci vehiculul care poate menține pacea în Europa prin securizarea prosperității cetățenilor ei.
