Epoca în care trăim este marcată de a patra revoluție industrială, care are în centrul său tehnologia informației (IT). Apogeul acestei revoluții îl constituie apariția inteligenței artificiale (AI), care ne va schimba munca și viața în moduri greu de anticipat. În acest context, noua carte a lui Daron Acemoglu și Simon Johnson, „Putere și progres” (Editura Publica, 2023) încearcă să analizeze cine sunt potențialii câștigători și perdanți ai acestor transformări.
Autorii pleacă de la premisa că orice nouă tehnologie, în sine, este neutră din punct de vedere social, adică poate fi folosită în moduri care să sporească sau să diminueze solidaritatea socială. Cu alte cuvinte, modul în care este utilizată o nouă tehnologie depinde de o alegere de natură politică, fenomen recurent în istorie. De exemplu, IT și AI pot fi folosite pentru a înlocui munca salariatului uman (caz în care acesta poate suferi pierderi atât în privința retribuției, cât și în privința sentimentului de stimă de sine) sau, alternativ, pot fi folosite pentru a complementa munca salariatului (care, printr-un training adecvat, poate ajunge la o retribuție mai mare și la o stimă de sine superioară).
Alegerea direcției (bună sau rea din punct de vedere social) în care va fi folosită tehnologia depinde, la rândul său, de trei elemente: narațiunea dominantă la un moment dat în societate; forța sau slăbiciunea salariaților afectați de noua tehnologie; implicarea (sau nu) a autorității publice, prin reglementări, în imprimarea unei anumite direcții de folosire a tehnologiei. Volumul analizează pe rând aceste trei dimensiuni, într-un context istoric.
Narațiunea dominantă în societate
Autorii consideră că, începând cu anii ’80, narațiunea dominantă în economiile de piață este cea definită de Milton Friedman și de Școala de la Chicago, potrivit cărora ceea ce este bun pentru firmă (maximizarea profitului) este bun și pentru întreaga societate. Cu alte cuvinte, dacă în urmărirea maximizării profitului antreprenorul concediază salariați și îi înlocuiește cu IT și cu AI, acest lucru trebuie acceptat ca fiind benefic pentru întreaga economie și societate. Corolarul acestei idei fiind acela că noile tehnologii vor crea locuri de muncă în domenii noi, conexe, care vor absorbi forța de muncă astfel disponibilizată. Autorii cărții nu contestă faptul că se pot crea noi locuri de muncă, dar constată că, în măsura în care aceste noi locuri de muncă sunt mai prost plătite, iar toate profiturile generate de noua tehnologie revin antreprenorilor și, eventual, unei echipe de informaticieni super-dotați, acest fenomen va amplifica inegalitatea din societate și va șubrezi solidaritatea socială.
Cartea prezintă numeroase exemple istorice de astfel de narațiuni dominante. De exemplu, în Anglia Evului Mediu, noua tehnologie a morilor de apă ar fi putut să contribuie rapid la îmbogățirea țăranilor, prin sporul de productivitate oferit. Dar clerul englez, invocând supremația sa spirituală, a solicitat și a obținut dreptul de proprietate exclusivă asupra morilor de apă, însușindu-și întregul profit de pe urma noii tehnologii și lăsându-i pe țărani într-o situație precară, până la disoluția averilor mânăstirești de către regele Henric al VIII-lea.
Un alt exemplu edificator este dat de introducerea mașinii de egrenat bumbacul, în sudul Statelor Unite, în secolul al XIX-lea. Departe de a ușura munca sclavilor de pe plantații, acestă tehnologie superioară a amplificat exploatarea acestora, narațiunea dominantă fiind că bumbacul reprezenta circa 60 la sută din exporturile SUA. Situația avea să se schimbe de abia după războiul civil american din 1861-1865.
Forța sau slăbiciunea salariaților afectați de noua tehnologie
Acemoglu și Johnson consideră că, în prezent, forțele care s-ar putea opune unei utilizări negative a tehnologiei IT și AI sunt slăbite și divizate.
Pe de o parte, numărul celor care lucrează direct în sfera productivă – cei mai afectați de noile tehnologii – scade vertiginos, iar sindicatele care îi reprezintă și-au slăbit puterea. Pe de altă parte, cei care lucrează în sfera serviciilor – de multe ori, de acasă, fără interacțiune directă cu colegii – sunt atomizați și nu vor putea opune rezistență la o eventuală înlocuire a lor de către algoritmi, dacă antreprenorii decid că așa este mai profitabil. Unul din efecte este că informatizarea este din ce în ce mai mult utilizată nu pentru a ajuta salariatul, ci pentru a-l urmări în tot ceea ce face în timpul orelor de serviciu.
La fel au stat lucrurile în cea mai mare parte a istoriei. Țăranii din Anglia feudală nu puteau face prea multe în fața clerului, după cum nici sclavii din sudul Statelor Unite nu puteau emite pretenții în fața proprietarilor de plantații. Aceste stări de fapt se schimbau rar, mai ales ca urmare a unor constrângeri obiective. De exemplu, în a doua jumătate a secolului XIX, în Statele Unite, dată fiind relativa lipsă a forței de muncă, au început să fie inventate mașini care să sporească productivitatea forței de muncă (și nu să o înlocuiască). A explodat numărul de invenții și patente care permiteau chiar unei forțe de muncă mai slab calificate să execute produse standardizate într-o producție de masă. Ilustrativ este cazul producătorului de autoturisme Ford, care – confruntat cu absenteismul generat de forța de muncă relativ greu de găsit – a consimțit la mărirea salariilor, la acordarea de pensii pentru lucrătorii săi și la alte metode de fidelizare a lucrătorilor. Un alt exemplu de împărțire mai echitabilă a profitului vine din Suedia unde, începând din anii ’30, s-au introdus negocierile directe guvern-patronate-sindicate cu stabilirea salariilor (relativ înalte) la nivel de ramură industrială. Firmele care erau capabile de o productivitate a muncii mai înaltă decât media pe ramură puteau să păstreze pentru acționari profitul suplimentar, dar numai după ce plăteau salariile relativ înalte negociate la nivel de ramură.
Implicarea (sau nu) a autorităților publice, prin reglementări
Nu numai locurile de muncă sunt impactate negativ de utilizarea necorespunzătoare a tehnologiilor IT și AI, ci și sfera publică și cea privată. Astfel, gigantul chinez Huawei și-a perfecționat tehnici de filaj pe care acum le exportă în circa 50 de țări. Platforme precum Facebook sau Youtube au permis, ani la rând, diseminarea de informații false și instigatoare la violență. De abia în ultimii ani, autoritățile publice au început – timid – să ceară platformelor respectarea unor minime standarde de integritate. Numai că modelul lor de business – axat pe maximizarea profitului fără vreo restricție – este conceput din start astfel încât să scaneze toate obiceiurile utilizatorilor și să îi împartă pe aceștia în grupuri-țintă, cărora să le adreseze mesaje cu care aceștia să rezoneze. Așa cum afirmă autorii, în aceste condiții „democrația se face țăndări”, întrucât utilizatorii platformelor nu mai sunt expuși la argumente pro și contra și, ca atare, orice cale spre găsirea unui compromis este închisă.
Nu întotdeauna în istorie autoritățile au fost inerte. De exemplu, la sfârșitul secolului XIX, în Statele Unite, legislația anti-trust impusă de autorități a contribuit la spargerea monopolurilor din industria petrolieră, din transporturile feroviare, din sectorul bancar, atunci când s-a constat că aceste monopoluri contraveneau interesului public. Sau, în Marea Britanie postbelică, unde în urma Raportului Beveridge, care constata că societatea britanică suferă de „sărăcie, boli, ignoranță, mizerie și lene”, s-au luat măsuri radicale în materie de asigurări de boală și șomaj, naționalizarea sistemului de sănătate etc.
Ce se (mai ) poate face
Acemoglu și Johnson propun, în partea finală a cărții, o serie de măsuri pentru a reorienta tehnologia AI și IT dinspre una bazată pe maximizarea profitului și pe exploatarea slăbiciunilor omenești înspre una care să ajute individul atât la muncă, cât și în timpul liber. Astfel de măsuri vizează:
- schimbarea narațiunii fundamentale (care se predă și în școlile de management din întreaga lume), conform căreia întreprinderile trebuie să urmărească doar maximizarea profitului;
- odată schimbată această narațiune, potențialii investitori și publicul să solicite companiilor rapoarte din care să rezulte dacă noile tehnologii au dus la o înlocuire a forței de muncă de către algoritmi sau la o perfecționare a forței de muncă cu ajutorul algoritmilor (în paralel cu training-ul adecvat);
- renunțarea la supravegherea continuă, atât la locul de muncă, cât și în viața publică și privată;
- organizarea societății civile – eventual tot cu sprijinul tehnologiei IT – pentru a apăra dreptul la o muncă bine remunerată și la o viață privată;
- urmarea de către platformele digitale a unor exemple pozitive, precum Wikipedia, al cărei model de business nu face intruziuni în viața privată a utilizatorului;
- reglementări date de autorități privind: descurajarea supravegherii prin IT și AI, încurajarea complementarității dintre forța de muncă și noile tehnologii, spargerea giganților hi-tech, impozitarea publicității digitale;
- impozitarea egală a capitalului și a muncii, astfel încât să nu mai existe stimulentul pervers pentru antreprenori de a concedia forța de muncă din rațiuni fiscale etc.
Am creionat, în scurtul spațiu disponibil, doar câteva din ideile importante ale cărții. Cititorul este invitat să parcurgă întregul volum, deoarece problemele prezentate sunt reale. Putem să fim sau să nu fim de acord cu soluțiile propuse, dar acestea constituie un bun punct de plecare pentru dialog.
