Cu 21 de ani în urmă, România trecea printr-o situație deosebit de critică. Rezervele valutare totale nu depășeau o jumătate de miliard de dolari, dar plățile scadente la datoria externă plus deficitul de cont curent prognozat al anului se ridicau la circa 5 miliarde de dolari. Într-un an normal, nu ar fi fost neapărat o mare problemă. Respectând însă proverbul “la omul sărac nici boii nu trag”, piața financiară mondială traversa o criză care a afectat în primul rând țările mai puțin dezvoltate, cu echilibre precare.
Confruntat cu situația de criză, Fondul Monetar Internațional a experimentat un nou mecanism, pe care l-a intitulat “burden sharing” (împărţirea poverii), și care ar fi vizat ca împrumuturile de la organisme financiare internaționale să fie precedate de acorduri cu creditorii privați, care ar fi trebuit să rostogolească cel puțin o parte a sumelor scadente. Experimentul, în care a fost inclusă și țara noastră, s-a dovedit un eșec: creditorii privați au pretins dobânzi uriașe, inacceptabile, pentru a reînnoi datoriile ajunse la scadență; povara revenea în întregime debitorilor, chiar cu un adaos. A fost un moment deosebit de critic, pentru depășirea căruia a fost nevoie de o depreciere severă a cursului valutar, comprimarea cheltuielilor publice și reducerea deficitului extern. Agenția de rating Standard and Poor’s (S&P) a coborât ratingul de țară până la nivelul de B-, adică un singur pas de nivelul care arată arierate (întârzieri la plată) la datoria publică externă. Dacă memoria nu mă înșală, S&P ne-a ținut la acest rating timp de aproape doi ani, în care toate comunicatele publice ale agenției menționau că România a fost “aproape” de încetarea plăților.
Mi-am amintit de acest episod, încheiat până la urmă cu bine (inclusiv prin răscumpărarea pe piața secundară a unor datorii externe cu un discount apreciabil), în contextul în care și acum situația este dificilă, iar calificativul de țară dat de S&P este deosebit de important. Totuși, trebuie spus, România de azi este o altă țară decât cea din 1999. Atunci, produsul intern brut era de abia 33 miliarde de euro, în timp ce azi este de 223 miliarde de euro. Rezervele internaţionale (aur plus valută) de azi sunt de aproape 41 miliarde de euro, adică mult mai mari decât întregul PIB al României din anul 1999. România de azi este puternic ancorată în structurile economice și militare occidentale – ceea ce nici nu visam în 1999. Nici în privința ratingului de țară nu vorbim despre același lucru. Cu un rating de BBB- suntem totuși în categoria recomandată pentru investiții ; dar, deși cantitativ și calitativ diferențele sunt uriașe, avem o nedorită asemănare: deficitele gemene, bugetar și de cont curent, sunt și acum la un nivel de alarmă; o foarte posibilă scădere a ratingului ar avea efecte severe și imediate.
După cum am văzut, S&P a reafirmat ratingul BBB- și perspectiva negativă – ceea ce este o veste foarte bună pentru noi, date fiind condiţiile din prezent. Comunicatul agenției este, după părerea mea, o excelentă sinteză a situației din acest moment și a perspectivei pe termen apropiat pentru țara noastră. Fie-mi îngăduite câteva comentarii pe marginea lui. Aș remarca mai întâi faptul că S&P recunoaște că situația de membru al Uniunii Europene reprezintă o ancoră cheie pentru țara noastră, care aduce beneficii structurii instituționale a țării și va aduce probabil un sprijin financiar din fondurile structurale extraordinare care vor fi derulate în acest an. Am simțit nevoia să încep cu această evaluare întrucât, mai cu seamă în contextual crizei generate de pandemia Coronavirusului, s-au întețit și pe plan intern atacurile propagandistice care vizează tocmai Uniunea Europeană. Pentru cei care pleacă urechea la prohodul Uniunii Europene, avem, cu toată limpezimea, evaluarea agenției de rating. Să fie clar, dacă am fi fost în afara Uniunii Europene am fi ajuns de mult în categoria țărilor nerecomandate investițiilor! (Mă rog, nici nu știu ce investiţii am fi avut…)
Așa cum era de așteptat, am arătat și eu într-o intervenție publică de săptămâna trecută, comunicatul S&P așază într-o poziție centrală pentru această evaluare și cele viitoare conduita politicii fiscale a autorităților române. Iar mesajul este limpede, fără echivoc: Faptul că nu a procedat la retrogradare se datorește predicției că după alegerile din acest an, va urma o consolidare fiscală; dacă ea are loc, în mod semnificativ, perspectiva va fi schimbată de la negativ, la stabilă; dacă, dimpotrivă, ea nu se produce, va urma retrogradarea.
Cea mai mare parte a comunicatului este dedicată politicii fiscale, pe care o întoarce pe toate fețele. Nu pierde din vedere că alegerile politicilor din ultimii ani au slăbit fundația pentru finanțe publice sustenabile. Cu o pondere a cheltuielilor pentru salarii și pensii de 95% din veniturile bugetare din impozite și taxe, structura bugetului este rigidă. Pentru prima dată văd cifra de 10% ca proiecție pentru creșterea pensiilor într-un document oficial. Nu este al guvernului României, dar mesajul este limpede : atât ar fi posibil, fără a compromite obiectivul de consolidare fiscală, după alegerile generale ; S&P calculează și impactul bugetar în 2021 : un plus la deficitul public de 1% din PIB; nu e puțin, dar poate fi gestionat.
S&P aşteaptă ca scăderea de PIB, ca și deficitul public și nevoia de finanțare, sa fie mai mari decât cele avute în vedere de guvern. Dar, și așa, lucrurile pot fi ținute sub control, cu o singură condiție: alte derapaje, care să ducă la îndeplinire obiective fantasmagorice ale unor politicieni care și-au pierdut busola, nu pot exista. Deloc! Alternativa este clară: Trecerea în categoria «junk», un glonte care ne-a trecut pe lângă ureche, deocamdată…
În virtutea profesiei, am căutat referirile la adresa sistemului bancar și a politicii Băncii Naționale. Ele sunt întru totul favorabile. Indicatorii activității băncilor sunt incomparabil mai buni decât după criza din 2008 – iar comunicatul citează o serie întreagă de date care arată asta. Finanțarea internă a deficitului bugetar este numai parțial realizabilă, dar piața externă se arată interesată în continuare să finanțeze guvernul român, iar masurile adoptate de Banca Națională pentru a crește lichiditatea din sistem s-au dovedit utile, de asemenea.
Sunt discutate si orientările politicii monetare și de curs de schimb – care au fost, nu de puține ori, criticate pe plan intern, cu mai multă sau mai puțină înțelegere a situației, cu mai multă sau mai puțină bună-credință. Creșterea lichidității în lei și în valută a pieței interne, reducerea prudentă a dobânzilor, menținerea relativ stabilă a cursului valutar – toate sunt luate în discuție și toate sunt considerate adecvate. Sunt bucuros să redau aici fraza-cheie referitoare la conduita băncii centrale: «Anticipăm că BNR își va păstra credibilitatea politicilor, își va menține independența, va ancora cu succes anticipațiile inflaționiste și va ajuta piețele interne să asigure nevoile de finanțare din acest an ale guvernului.» Aceasta se conjugă cu evaluarea beneficiilor instituționale din apartenența la Uniunea Europeană. Și închide cercul unei evaluări moderat-optimiste.
Cu ce rămânem? Situația fiscală este proastă de câțiva ani, iar ea se deteriorează și în acest an, poate chiar mai mult decât au socotit autoritățile române. Politica monetară și de curs de schimb a Băncii Naționale este prudentă și coerentă. Avem avantaje solide din apartenența la Uniunea Europeană, inclusiv acces bun la piețele internaționale. Există însă o linie roșie, de care nu trebuie, sub nicio formă, să trecem: creșterea în continuare a cheltuielilor bugetare cu caracter social, altele decât cele legate direct de depășirea crizei Coronavirusului.
În ceea ce mă privește, revin cu exact același mesaj pe care l-am lansat și săptămâna trecută, confirmat în totalitate de comunicatul S&P: Situația este, fără îndoială, deosebit de complexă. Riscurile pe care le avem sunt colosale. Doar politici responsabile ne pot scoate la lumină. Și închei cu un apel pentru politicieni: nu vă jucați cu focul! Nu aruncați în haos economia națională cu măsuri populiste!
