Stabilitatea prețurilor nu reprezintă unicul bun public pe care societatea îl așteaptă de la o bancă centrală, căreia, pe lângă misiunea elaborării politicii monetare, aflată în centrul atenției, îi revin și numeroase alte atribuții, fapt reflectat chiar de titlul volumului de față: Rolul băncilor centrale în economiile contemporane: dincolo de stabilitatea prețurilor.
Acest volum – care încheie seria aparițiilor editoriale din cadrul proiectului inițiat în 2020 și consacrat marcării a 140 de ani de la înființarea BNR – include șapte lucrări în care academicianul Mugur Isărescu abordează problematici importante pentru bancherii centrali, de la stabilitatea financiară la schimbările climatice. Un autentic laitmotiv al acestor lucrări îl reprezintă preocuparea autorului pentru sustenabilitate și coerență, care răzbate și din paginile celor două volume dedicate calibrării politicii monetare, publicate în anul 2022 în aceeași serie aniversară. Iar arderea etapelor unor procese economice în detrimentul durabilității evoluțiilor economice și al credibilității politicilor promovate de autorități este văzută ca o iluzie periculoasă, căreia decidenții nu trebuie să îi cadă pradă.
Viziunea articulată a autorului asupra economiei este pusă în evidență chiar de reunirea între copertele unui volum a unor articole publicate în momente și contexte diferite, ceea ce atestă că acest demers are propria sa valoare adăugată, dincolo de meritele fiecărei lucrări în parte. Adesea, importanța unor texte se relevă, apelând la o formulare a lui Alexandru Paleologu, „abia la culegerea lor în volum, unde consecvența și temeinicia gândirii capătă corp coerent, constituind o operă“.
Într‑un interviu din anul 2019, Mugur Isărescu menționa că răspunsul pozitiv la trei întrebări a constituit criteriul de autocontrol prealabil al deciziilor sale în calitate de guvernator al BNR. Cele trei întrebări sunt: „Este corectă decizia?“, „Este fezabilă decizia?“ și „Este durabilă decizia?“. „Dacă puteam răspunde cu «da» acestor întrebări, mergeam mai departe fără să ezit la gândul că, la un moment dat, cineva, cumva, îmi va contesta opțiunile. Când mergi însă pe culmea dealului, te bate vântul.“
Această abordare este grăitoare pentru maniera în care a acționat ca decident de politică economică Mugur Isărescu, care, înainte de a deveni guvernator al BNR, a fost timp de aproape două decenii cercetător științific la Institutul de Economie Mondială. Accentul pus pe corectitudinea, fezabilitatea și durabilitatea deciziilor a permis adoptarea la momentul potrivit a unor măsuri necesare, chiar dacă nu toate informațiile relevante erau disponibile. Pierderea ferestrei de oportunitate prin așteptarea apariției unor date suplimentare ar fi însemnat, cel mai adesea, a acționa prea târziu și a realiza prea puțin.
De altfel, problematica necesității adoptării deciziilor în condiții de incertitudine și riscuri nu este specifică doar politicii economice. Abordând sfera politicii externe, Henry Kissinger sublinia că „insistența asupra absolutului, fie în cazul estimării unei provocări, fie în cazul evaluării remediilor posibile, este o rețetă pentru inacțiune“. În viziunea celebrului diplomat american, un decident care stăruie prea mult asupra nevoii de a avea certitudini riscă să devină „prizonierul evenimentelor“.
Este ceea ce Mugur Isărescu a reușit să evite, îmbinând armonios înțelegerea profundă a teoriei economice cu acțiunea efectivă ca bancher central, într‑un mediu dominat prea adesea de cohorte de riscuri și incertitudini. De altfel, nu a ezitat să afirme că „un bancher central nu își poate permite luxul de a se izola într‑un turn de fildeș“, ci, dimpotrivă, „trebuie să fie în permanență atent la evoluțiile și tendințele din economie și din sistemul financiar“.
Iar evadarea din turnul de fildeș este departe de a fi un demers facil. Tentației ignorării realității imperfecte, care se încăpățânează să nu se supună canoanelor unor constructe teoretice seducătoare prin eleganța lor aparent desăvârșită, îi cad pradă nu puțini cercetători și profesori de economie, ba chiar și unii bancheri centrali. Nu este cazul academicianului și guvernatorului Mugur Isărescu.
Având această abordare flexibilă, a promovat, când și cât a fost cazul, și soluții ce au implicat o anumită îndepărtare de cadrul convențional de gândire economică. În anii premergători declanșării crizei financiare globale, de pildă, refuzul unei interpretări dogmatice a teoriei și efortul permanent de ancorare într‑o realitate capricioasă i‑au permis să aibă– oricât de paradoxal ar suna – curajul de a acționa mai prudent decât ar fi impus‑o aplicarea întocmai a unor prescripții economice care întruneau o susținere aproape unanimă a mediului academic.
În acea perioadă în care prevala viziunea potrivit căreia stabilitatea prețurilor ar fi o condiție necesară și suficientă pentru asigurarea stabilității financiare, s‑a numărat, alături de Andrew Crockett și Jaime Caruana, printre macroeconomiștii care au semnalat public necesitatea unei preocupări sporite pentru stabilitatea financiară. Astfel, Andrew Crockett, fostul director general al Băncii Reglementelor Internaționale, remarca încă din anul 2003 că bătălia încununată de succes purtată împotriva inflației nu a adus și „dividende ale păcii“ atât de mari pe cât s‑a sperat inițial, în sensul că asigurarea stabilității financiare necesită și alte demersuri, inclusiv de natură macroprudențială. La rândul său, Jaime Caruana reliefa în 2005, pe când era guvernator al Băncii Spaniei, discrepanța dintre cadrul conceptual avansat utilizat în elaborarea și implementarea politicii monetare și nivelul încă insuficient al cunoștințelor în planul stabilității financiare.
În anul 2006, în disertația susținută la Universitatea din Pitești, intitulată Stabilitatea prețurilor și stabilitatea financiară, care deschide volumul de față, Mugur Isărescu sublinia faptul că stabilitatea financiară este esențială pentru eficiența politicii monetare, context în care băncile centrale nu se pot limita doar la combaterea inflației, fiind necesar să aibă în vedere și asigurarea stabilității financiare. În cadrul acestei disertații, a fost abordată și maniera în care BNR a acționat în acei ani de boom economic inclusiv prin măsuri „neortodoxe“ de tip prudențial și administrativ pentru a tempera tensiunile dintre stabilitatea financiară și cea a prețurilor în condițiile liberalizării contului de capital. Au fost evidențiate rezultatele pe termen scurt ale acestor măsuri în sensul limitării amplorii impactului intrărilor masive de capital asupra celor două tipuri de stabilitate, pentru a căror consolidare pe termen mediu și lung este însă necesară promovarea unui mix coerent de politici macroeconomice.
Câțiva ani mai târziu, după declanșarea crizei financiare globale, băncile centrale din economiile avansate aveau să se îndepărteze de rețetarul consacrat, apelând la instrumente „neconvenționale“ precum relaxarea cantitativă sau nivelurile negative ale ratelor dobânzii de politică monetară pentru a putea înfrunta spectrul deflației și al recesiunii. Aceeași criză globală a legitimat și dimensiunea macroprudențială a activității băncilor centrale. În acest context, deși controversate la momentul adoptării lor în România, unele măsuri „neortodoxe“ implementate de către BNR – precum cele privitoare la gradul de îndatorare ori la raportul dintre împrumut și garanții –, abordate și în disertația susținută de Mugur Isărescu la Pitești în 2006, au devenit instrumente macroprudențiale cu acte în regulă. De altfel, referindu‑se la măsurile prudențiale adoptate înainte de criza financiară globală, studiul Macroprudential Policies in Southeastern Europe, publicat în 2016 de Fondul Monetar Internațional în seria Working Papers și semnat de Dilyana Dimova, Piyabha Kongsamut și Jérôme Vandenbussche, a reliefat faptul că banca centrală a României a fost printre „pionierii“ elaborării și implementării unei politici macroprudențiale.
Întrucât intermedierea financiară constituie chiar rațiunea de a fi a sistemului bancar, este cât se poate de firesc ca asigurarea nivelului adecvat și a dinamicii sustenabile a acestui proces să reprezinte o preocupare majoră pentru un bancher central. Susținută în anul 2007, cu prilejul decernării titlului de Doctor Honoris Causa de către Universitatea „George Bacovia“ din Bacău, lucrarea Intermedierea financiară în România, 1990–2007 este relevantă în ceea ce privește interesul arătat de Mugur Isărescu acestei problematici ample. Deloc întâmplător, a așezat‑o în ecuație cu stabilitatea financiară, abordând dilema majoră cu care se confruntau autoritățile din țările din centrul și estul Europei: cum să asigure sustenabilitatea pe termen mediu și lung a expansiunii creditului prin minimizarea riscului de apariție a unei crize financiare, permițând totodată ca expansiunea creditului să contribuie la creșterea economică și la sporirea eficienței alocării resurselor. Riscurile asociate expansiunii accelerate a creditului din perioada episodului de intrări masive de capital, care era încă în plină desfășurare în 2007, țineau de echilibrul macroeconomic și de stabilitatea financiară, fiind oportun, în viziunea autorului, ca sustenabilitatea creșterii intermedierii financiare în țările din centrul și estul Europei să fie evaluată tocmai din această perspectivă.
O evaluare critică a evoluțiilor și tendințelor în domeniul politicilor macroprudențiale din perspectiva evenimentelor care au marcat piețele financiare și a dezvoltărilor teoretice în acest plan este realizată în a treia lucrare din acest volum, Macroprudențialitatea. Reglementarea, crizele financiare și politica monetară, disertație susținută la Universitatea Româno‑Americanăîn anul 2011. Este reliefat faptul că orice câștiguri în planul dezinflației devin, mai devreme sau mai târziu, nesustenabile dacă nu este păstrată stabilitatea financiară. În consecință, chiar dacă menținerea stabilității prețurilor trebuie să rămână în continuare obiectivul principal al băncilor centrale, este important ca acestea să dispună de o anumită flexibilitate tactică în abordare, fiind posibilă apariția unor situații în care salvgardarea sistemului financiar‑bancar să prevaleze, pe termen scurt, asupra obiectivului privind inflația. Autorul sublinia totodată că, pentru asigurarea stabilității financiare la nivel național, regional și global, este de preferat să se recurgă la măsuri de natură macroprudențială, alternativa la acestea fiind introducerea unor restricții asupra fluxurilor internaționale de capital.
Un alt subiect complex căruia academicianul Mugur Isărescu i‑a consacrat numeroase prelegeri este cel al convergenței economice, abordată din perspectiva intrării în zona euro. Una dintre acestea o reprezintă a patra lucrare din volumul de față, intitulată România și adoptarea monedei euro. Țin să reliefez faptul că, în februarie 2014 – când Mugur Isărescu a susținut public această lucrare, cu ocazia decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universității din București –, România îndeplinea trei dintre cele patru criterii de la Maastricht: sustenabilitatea poziției fiscale, convergența ratelor dobânzilor pe termen lung și stabilitatea cursului de schimb (în cazul acesteia, fiind vorba numai despre încadrarea într‑o bandă de fluctuație de ±15 la sută, întrucât leul nu a intrat încăîn ERM II, mecanism la care ar trebui să participe pentru un interval de minimum doi ani înainte de intrarea țării în zona euro). În ceea ce privește criteriul referitor la stabilitatea prețurilor, proiecțiile privind evoluția ratei inflației arătau că urma și satisfacerea acestuia peste doar câteva luni, moment ce avea să fie consemnat în iunie 2014.
Chiar și într‑un astfel de context, aparent favorabil în planul convergenței, Mugur Isărescu sublinia că aceste evoluții nu sunt suficiente pentru o aderare relativ rapidă la zona euro și că nu trebuie pierdut din vedere faptul că Tratatul de la Maastricht prevede atinge‑ rea unui grad înalt de convergență sustenabilă ca premisă a adoptării euro, criteriile nominale fiind instrumente de evaluare a măsurii în care este atins acest deziderat. Din perspectiva unei abordări echilibrate a procesului de trecere la moneda unică europeană, este vitală satisfacerea durabilă – și nu accidentală ori temporară – a criteriilor de la Maastricht. „Iar a forța o îndeplinire rapidă a acestora fără a manifesta o preocupare solidă pentru atingerea unui grad adecvat de convergență reală este o abordare care ignoră în mod evident imperativul sustenabilității pe termen mediu și lung a întregului proces“, avertiza autorul.
Tocmai pentru că, doar în condiții de competitivitate externă, stabilitate financiară și echilibru fiscal, criteriile de convergență nominală pot fi îndeplinite în mod sustenabil, a apărut necesitatea unei viziuni mai largi, care să se bazeze pe monitorizarea unui set extins de indicatori, inclusiv cei cuprinși în tabloul de bord pentru supra‑ vegherea dezechilibrelor macroeconomice. Totodată, s‑a modificat și percepția asupra raportului dintre beneficiile și costurile aderării la zona euro, cele din urmă devenind mai vizibile după declanșarea crizei financiare globale. În aceste condiții, Mugur Isărescu insista asupra faptului că succesul trecerii la euro depinde mult și de alegerea momentului adecvat din perspectiva tuturor dimensiunilor procesului de convergență.
În anul 2016, în prelegerea inaugurală a Festivalului „Dilema Veche“ de la Alba Iulia, intitulată Parcursul economiei românești și al băncii centrale către modernitate și europenitate, Mugur Isărescu – un fin cunoscător al istoriei economice – realiza o scurtă incursiune în procesul îndelungat și sinuos prin care băncile centrale au devenit ceea ce sunt astăzi. Dacă obiectivul înființării primelor astfel de instituții a fost de a asigura finanțare guvernelor țărilor respective, mai ales pentru a acoperi costurile purtării unor războaie, în prezent, societatea așteaptă ca acestea să livreze cele trei „aspecte ale stabilității“, cum numește Charles Goodhart, fost membru al Comitetului de politică monetară al Băncii Angliei: stabilitatea prețurilor, stabilitatea cursului de schimb și stabilitatea financiară. Cunoașterea istoriei băncilor centrale este importantă pentru înțelegerea funcționării acestora în prezent, precum și în viitor, întrucât evoluția viziunilor asupra rolului adecvat al acestor instituții tinde să fie una mai degrabă ciclică.
În aceeași prelegere, Mugur Isărescu, referindu‑se în egală măsură la trecut și la viitor, sublinia că, „atunci când decidenții, preocupați prea mult de termenul scurt, ignoră faptul că fluctuațiile inerente ciclului economic trebuie atenuate de politicile macroeconomice, nicidecum alimentate“, economia poate evolua pe „traiectorii bulversante pentru societate“. Graba de a recupera decalajele față de Occident poate strica echilibrele macroeconomice, deși acestea sunt cele care, în abordarea autorului, conferă procesului de convergență sustenabilitatea necesară unui parcurs lin.
Aceste idei au fost reiterate și adâncite în prelegerea susținută în 2018 la conferința „România 2030: Cum recuperăm decalajele față de Europa Occidentală?“ – organizată de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București –, în care academicianul Mugur Isărescu arăta că menținerea convergenței economice pe direcția cea bună și sustenabilitatea sa sunt mai importante decât nivelul acesteia. „Pentru a nu deraia, procesul de recuperare a decalajelor trebuie să se desfășoare într‑un ritm adecvat, astfel încât asupra câștigurilor pe acest front, oricât de spectaculoase ar fi, să nu planeze mereu, precum o sabie a lui Damocles, pericolul unei deteriorări abrupte“, avertiza autorul. Este o binevenită punere în gardă împotriva unor abordări pripite, care se pot dovedi nu doar îndrăznețe, ci chiar nesăbuite. Tensionarea echilibrelor macroeconomice este o abatere de la calea cea bună către adoptarea euro, iar conștientizarea de către autorități a pericolului rătăcirii drumului convergenței este esențială. Preocuparea constantă a lui Mugur Isărescu pentru sustenabilitate și coerență îl determină să trateze convergența reală nu ca pe o cursă în care cel mai rapid ritm este și cel mai potrivit, ci ca pe un proces complex care oferă concurentului ce își dozează adecvat efortul șansa de a profita de majoritatea beneficiilor potențiale. Iar acest concurent este „un maratonist, mai degrabă decât un sprinter“!
Articolul care încheie volumul de față se intitulează Sustenabilitatea și schimbările climatice – o acțiune mai delicată de echilibrare și a apărut în anul 2022 în publicația poloneză Obserwator Finansowy. În cadrul acestuia, Mugur Isărescu arăta că dezvoltarea vizionară și durabilă devine o provocare având în vedere crizele suprapuse care pun la încercare reziliența economiilor, demersul de a consolida soci‑ etatea pe termen lung fiind tot mai complicat. Navigarea prin aceste vremuri dificile trebuie să ia în considerare și aspectele referitoare la naturăși climă, fără a se pierde însă din vedere costurile suplimentare antrenate de tranziția către o economie verde.
Pentru numeroase bănci centrale, atingerea stabilității prețurilor pe termen mediu, acționând totodată ca un gardian al stabilității financiare, constituia și până acum o acțiune de echilibrare delicată. Iar ceea ce a ținut să sublinieze Mugur Isărescu în titlul articolului, dar și în finalul acestuia, ar putea să reprezinte un bun punct de pornire pentru dezbateri intense: abordarea noilor provocări asociate tranziției către sustenabilitate face din această misiune o acțiune de echilibrare și mai delicată. Sunt încredințat că acest mesaj a fost deja recepționat de către mulți dintre cei ce au urechi de auzit…
Prin luciditatea abordărilor și concretețea concluziilor, textele ce poartă semnătura academicianului Mugur Isărescu – de la articole de câteva pagini până la cărți – alcătuiesc un gen aparte în literatura economică din România. Iar lucrările reunite în volumul de față contribuie la conturarea profilului unui autor care îmbină într‑o manieră armonioasăși originală rigoarea științifică a cercetătorului, ancorarea în realitatea economică a decidentului și preocuparea pentru accesibilitate a comunicatorului.
Cele trei dimensiuni care caracterizează lucrările elaborate de Mugur Isărescu se regăsesc însă, cred eu, și în cultura instituțională a BNR, pe care personalitatea sa și‑a pus o amprentă puternică. Întrucât, de 25 de ani, îmi desfășor activitatea în banca centrală, am avut posibilitatea să observ cum s‑a creat în această instituție un echilibru între fundamentarea minuțioasă a procesului decizional, abilitatea de a adopta măsuri adecvate și bine dozate în condițiile unor multiple incertitudini și riscuri și efortul de a comunica pe înțelesul unui public cât mai larg scopul, rațiunile și contextul cursului de acțiune ales. Acest echilibru tridimensional este reflectarea unei viziuni coerente asupra rolului băncii centrale într‑o economie contemporană, dar totodatăși manifestarea unui spirit al dialogului viu și al dezbaterii autentice, acestea devenind în timp nu doar un mod de lucru – în cadrul forurilor deliberative și decizionale, precum și al principalelor departamente –, ci și un activ prețios al instituției.
Dincolo de tripla sa ipostază de academician, decident de politici economice și comunicator, mai există un detaliu relevant pentru înțelegerea concepției lui Mugur Isărescu despre mersul economiei și gestionarea adecvată a acesteia. Și‑a început cariera la Institutul de Economie Mondială în august 1971, a doua zi după decizia președintelui Statelor Unite de a suspenda convertibilitatea în aur a dolarului, ceea ce a condus la prăbușirea sistemului monetar internațional bazat pe acordurile de la Bretton Woods. Tot în perioada de început a activității sale profesionale în domeniul cercetării economice, lectura alternativ articolele publicate în Newsweek de Paul Samuelson, care pleda în favoarea politicilor keynesiste, și de Milton Friedman, care, dimpotrivă, susținea piețele libere și neintervenția statului. Apelând chiar la cuvintele lui Mugur Isărescu, a fost „martor la apusul unei ere și răsăritul alteia“.
Îndrăznesc să spun că a fost mai mult decât un martor, întrucât controversele intelectuale și schimbările de paradigme din acei ani și‑au pus amprenta asupra perspectivei din care academicianul Mugur Isărescu abordează problematicile macroeconomice și asupra manierei în care a acționat ca guvernator al BNR, dar și ca premier al României. Contribuțiile sale în lumea ideilor și în cea a faptelor economice și modul în care a calibrat nu doar politica monetară, ci și tensiunea multor dezbateri științifice, reflectă o remarcabilă agilitate intelectuală, care îi îngăduie să sesizeze limpede atât valențele unor teorii, cât și limitele lor inerente în anumite contexte, trecându‑le prin filtrul propriei gândiri economice și, când este cazul, mutând ce este de mutat.
Cu atât mai relevantă este expertiza sa macroeconomică într‑un prezent marcat, la rândul său, de multiple transformări și tranziții, a căror gestionare înțeleaptă presupune o viziune economică deopotrivă închegată și suplă, precum și o capacitate de adaptare la o realitate în permanentă schimbare, pentru care nu întotdeauna cadrul consacrat de gândire oferă răspunsuri adecvate.
Wilhelm Salater
Director adjunct al Direcției Studii Economice
din Banca Națională a României
