Am publicat, la sfârşitul primăverii lui 2018, în Ziarul Financiar, un comentariu intitulat „În jurul Băncii Naţionale explodează nervi şi se ţes intrigi“. Notam atunci: „Banca Naţională, supusă constant testului unor tensiuni publice, a devenit un vas sub presiune. (…) Sigur că este atentă la ce se întâmplă şi ce se spune în spaţiul public. Iar în acest spaţiu explodează nervi şi se ţes intrigi. Din cauza strădaniilor unor cercuri, care au sprijin mediatic, decise să creeze tensiuni între Banca Naţională şi unele autorităţi ale statului; chiar între Banca Naţională şi Guvern. (…) În spaţiul public, a fost reactivată teoria jocurilor. Sunt câţiva jucători care se visează deja guvernatori ai Băncii Naţionale. Ei fac calcule probabilistice şi au devenit, acum, nerăbdători.“
Câteva voci m-au taxat atunci: „Exagerezi, domnule!“… Acum se vede că am dreptate. Să fie limpede: nu mă refer, în niciun caz, la vreun monopol cu privire la ascensiunea către cele nouă poziţii din Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale: guvernator, prim-viceguvernator, doi viceguvernatori şi cinci locuri fără misiuni executive. Actualul consiliu este ales pentru cinci ani, nicio zi în plus şi nicio zi în minus, potrivit legii, iar actualul mandat va expira la 11 octombrie 2019. Cei nouă vor fi aleşi de Parlament, în cadru democratic. Propunerile vor fi făcute de cele două comisii de buget, finanţe, bănci, iar decizia finală va fi adoptată prin vot în plenul celor două Camere. Aşa că drumul e deschis.
Necazul e altul. În campania pentru Banca Naţională, intensificată la începutul acestui an, confruntările au început fără ca să se contureze asumări ferme de candidaturi. Ceea ce se resimte, deocamdată, este o încercare de denigrare a actualei politici monetare a Băncii Naţionale. Adevărul că Banca Naţională a optat de fiecare dată optează şi acum pentru o conduită eficientă, contrabalansând dobânda-cheie cu alte câteva instrumente de intervenţie cu eficienţă maximă, este răsturnat prin reacţii emoţionale, fără nicio legătură cu realitatea. Dacă, bunăoară, menţinerea dobânzii-cheie la 2,50 la sută, pentru a combate o inflaţie de 5,41 la sută, s-a dovedit o măsură menită să asigure totodată creşterea economică rapidă şi o rată ROBOR în parametri rezonabili, tocmai aici au fost căutate noduri în papură. Acuzaţia că băncile ar truca ROBOR-ul, cu complicitatea băncii centrale, e ridicolă.
Sunt trase aceste alarme, alimentate de avalanşe de zvonuri, fără nicio legătură cu realitatea într-o ţară ca România, unde n-a căzut nicio bancă, de la buget nu s-a mişcat niciun leu pentru a fi salvată vreo bancă (în timp ce multe alte ţări au apelat din greu la bani bugetari pentru a salva bănci) iar depozitele s-au dovedit a fi în deplină siguranţă. Aşa se şi explică de ce deţinătorii de depozite n-au dat năvală în bănci să-şi retragă banii. Au făcut-o câteva mii dintre cei cu depozite mari, în primul an de criză, dar după ce lumea s-a lămurit că alarmele sunt false, lucrurile au luat un curs optim: depozitele bancare n-au scăzut, ci au crescut.
Anii care au trecut, din toamna lui 2008 până în prezent, au adus în prim-plan un adevăr ce e numai în aparenţă paradoxal. Şi anume că oricât de puternice au fost loviturile date de criză – recesiuni, şomaj, scăderi de venituri, restrângeri de finanţări, falimente în lanţ – , agitaţia emoţională a lovit cu şi mai multă putere, făcând un mare rău procesului de finanţare, învrăjbind băncile cu clienţii lor. Şi făcând un rău şi mai mare întregii societăţi, fiindcă a descurajat populaţia. Aceste zvonuri se înteţesc acum. În mod normal, în acest caz ar trebui aplicată regula: cine acuză trebuie să probeze. Să probeze cu argumente solide şi cu legea în faţă, nu să mimeze că aduce probe prin producerea unor stări emoţionale.
Dar actuala conjunctură în care e atrasă Banca Naţională, nu e normală. Aşa că soluţia e alta: ca BNR să aleagă excepţia şi să probeze că i se aduc acuzaţii false.
Foarte rar, în spaţiul public, se face auzită vocea lui Nicolae Cinteză, şeful supravegherii. Acum însă a vorbit Cinteză. A vorbit marţi dimineaţa, subliniind: „Văd cum un telefon dat de mine, în 2008, a ajuns să fie interpretat ca instrument de manipulare a ROBOR-ului. Or, lucrul ăsta îl fac şi acum; cel mai recent telefon l-am dat chiar luni. De asta sunt plătit – ca să mă asigur că, în activitatea lor, băncile se ghidează după regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase“.
Nicolae Cinteză a invocat art. 101, alin. 2 din Ordonanţa 99/2006. Şi a explicat. Azi, dobânda de referinţă a BNR e 2,5%. Băncile pot să împrumute de la BNR, la aşa-numitul Lombard, care e 3,5%. O bancă care ar cota pe piaţa interbancară şi s-ar împrumuta la o dobândă de 3,8% nu ar putea ascunde o posibilă problemă de lichiditate sau de necunoaştere. Desigur, afectând credibilitatea şi viabilitatea băncii. Dacă s-ar fi împrumutat la BNR, la 3,50% la Lombard, şi nu de pe interbancar la 3,80%, banca ar fi plătit o dobândă mai mică. Asta nu înseamnă că, împrumutându-se mai scump, cauzează de fapt o pierdere băncii?
Nicolae Cinteză precizează: „Orice cotaţie pe care o face banca şi orice depozit atras la o dobândă mai mare decât putea obţine în mod normal e citită de ceilalţi din piaţă, care văd pe ecran cotaţiile. În momentul în care ai cotat frecvent peste Lombard, ceilalţi văd şi pot gândi că poate ai o problemă de lichiditate. În momentul acela se poate duce zvonul în piaţă că banca respectivă ar putea avea probleme. Asta s-a întâmplat în 2008. O astfel de practică poate ascunde şi o structură deficitară a activelor băncii, care să genereze în viitor probleme serioase de lichiditate (…). Există un articol în Ordonanţa 99/2006, articolul 229 indice 1, litera d, care spune că în caz de periclitare a credibilităţii şi/sau viabilităţii instituţiei de credit, prin administrare necorespunzătoare, BNR trebuie să aplice sancţiuni. Problema e că se lansează pe piaţă diverse fumigene. Un recent telefon l-am dat ieri unei bănci care a luat bani din piaţă la o dobândă peste Lombard. E o sucursală a unei bănci străine. Am sunat şi i-am întrebat de ce nu au venit la Lombard. Şi mi-au spus că banca nu e membru SAFIR. Cu alte cuvinte, titlurile de stat pe care le are nu sunt evidenţiate în registrul BNR pentru a fi acceptate drept garanţie. Avea dreptate, dar eu trebuie să mă uit atent la asemenea mişcări pentru că ele pot ascunde o problemă de lichiditate“.
Sigur, regula rămâne în vigoare: cine acuză să probeze. Dar în împrejurări în care se acuză cu probe false, BNR alege excepţia. Şi probează.
