Băncile centrale trebuie să comunice public modul în care își utilizează instrumentele pentru îndeplinirea obiectivelor definite prin lege: fie stabilitatea prețurilor sau a cursului de schimb, fie asigurarea creșterii economice și a locurilor de muncă. De ce s-ar aventura băncile centrale să ‘interfereze’ în comunicarea lor publică pe alte subiecte, de exemplu pe teme fiscal-bugetare a căror responsabilitate ține de resortul altor autorități publice – guverne sau parlamente?
Când vorbim de politici macroeconomice publicul este oarecum familiarizat, nu în mod necesar și pe deplin cunoscător, în ceea ce privește cel puțin două: politica monetară și politica fiscal-bugetară. Mai simplu: dobândă, curs, taxe și banii de cheltuit de la buget.
Pentru economiștii raționali, dar și pentru publicul doritor de informații pertinente este cert că măsurile fiscal-bugetare influențează mediul economic în care băncile centrale operează. Modificarea impozitării indirecte afectează în mod direct prețurile de consum – a se vedea efectele majorării sau scăderii TVA – iar politicile fiscal-bugetare laxe à la longue erodează sustenabilitatea finanțelor publice, determinând creșterea așteptărilor inflaționiste. În aceeași notă, politica fiscal-bugetară poate stimula creșterea economică durabilă doar dacă generează o îmbunătățire substanțială a productivității și investițiilor.
Ce legătură are asta cu modul în care băncile centrale comunică? De ce vorbesc ele despre subiecte care sunt treaba altora? Și pentru cine transmit ele asemenea informații, de regulă puțin digerabile în absența unor cunoștințe solide, fundamentale despre economie.
Numeroase studii despre comunicarea băncilor centrale s-au axat pe modul în care acestea transmit și evaluează mesajele legate de politicile proprii. Audiența, ținta principală a acestor mesaje sunt piețele financiare, urmate de comunitățile bancare, de afaceri, decidenții din alte instituții publice, mediul academic și desigur, nu în ultimul rând publicul larg, cu sprijinul mass media.
Recent însă cercetările în domeniu au fost extinse și asupra modului în care băncile centrale comunică despre alte politici, în mod special, a modului în care sunt livrate mesajele centrate pe măsurile în vederea asigurării stabilității financiare sau despre politicile și măsurile fiscal-bugetare.
În condițiile în care măsurile în domeniul fiscal-bugetar determină o reconfigurare a conduitei politicii monetare, această schimbare trebuie explicată publicului larg și această comunicare publică este o obligație asumată de către băncile centrale.
În același timp însă băncile centrale pot exprima opinii privind o anume poziționare în viitor a politicilor fiscal-bugetare în dorința de a furniza autorităților responsabile o evaluare pertinentă și completă a condițiilor necesare pentru asigurarea sustenabilității finanțelor publice și mai ales a unui cadru macroeconomic stabil pe termen mediu și lung. Fără acest cadru macroeconomic stabil măsurile de politică monetară pot fi cartușe trase în aer și nu de puține ori acestea se întorc împotrivă.
Un studiu publicat în septembrie 2012 relevă că marile bănci centrale din lume, în mod special BCE, utilizează în comunicările publice referiri frecvente la cadrul ori la politicile fiscal-bugetare, inclusiv sub forma unor “apeluri” adresate autorităților responsabile pentru abordări prudente sau cu privire la implementarea anumitor măsuri prin prisma impactului acestora asupra stabilității macroeconomice.
De ce ni se pare straniu sau invaziv faptul că și BNR comunică despre aceste aspecte, îndeosebi atunci când derapajele, inclusiv cele din discursul public, tind să devină o regulă?
Studiul evidențiază faptul că intensitatea mesajelor din partea băncilor centrale despre politicile fiscal-bugetare a sporit după izbucnirea crizei financiare globale în 2008. Creșterea deficitelor bugetare și a datoriei publice au determinat FED, BCE, BoJ, BoE sau chiar și cea mai veche bancă centrală din lume – Banca Suediei, să își accentueze mesajele despre politicile fiscal-bugetare.
De ce? Așa cum am menționat anterior, asumarea unei transparențe sporite în ceea ce privește politica monetară impune explicarea contextului în care aceasta se desfașoară: șocuri dezinflaționiste sau inflaționiste, fiscale, conjuncturi regionale sau globale etc.
Mesajele BNR, atât cele scrise cât și cele verbale pe aceste tematici, au avut un parcurs similar, dacă dorim cu adevarat să ni le reamintim și să le evaluăm obiectiv, fără interese partizane sau încărcați de viziuni doctrinare.
Nu suntem foarte diferiți, cu siguranță, însă suntem mai vulnerabili când vine vorba despre denaturarea unor dezbateri raționale, dialog și informație corectă și pertinentă.
