Răspunsul simplu și direct la întrebarea din titlu este că înființarea și funcționarea unui Comitet Național pentru Supraveghere Macroprudențială (în continuare “Comitetul”) întărește capacitatea statului român de a face față unei crize financiare. În rândurile ce urmează este prezentată importanța politicii macroprudențiale în asigurarea stabilității financiare a unei țări, precum și rolul esențial ce ar urma să revină Comitetului în implementarea practică a cadrului național de supraveghere macroprudențială. Totodată, prezentul text oferă răspunsuri la unele critici ce vizează activitatea viitoare a Comitetului, ce au fost aduse cu ocazia dezbaterilor legate de proiectul de lege privind supravegherea macroprudențială a sistemului financiar național, proiect aflat în prezent în procedură parlamentară.
Supravegherea macroprudențială: un domeniu nou și complementar de politică
Criza financiară globală din perioada 2007-2008, a condus la un consens larg în cadrul comunității internaționale în privința necesității introducerii unui nou domeniu de politică: politica macroprudențială. Această politică are în vedere sistemul financiar în ansamblul său și urmărește să diminueze riscul apariției episoadelor de instabilitate financiară, ce au importante consecințe negative asupra economiei reale. Politica macroprudențială consideră că riscurile agregate din sistemul financiar depind de comportamentul colectiv al instituțiilor. Prin urmare, politica macroprudențială vine în completarea atât a politicii monetare (ce urmărește stabilitatea prețurilor), cât și a politicii de supraveghere microprudențială (ce se concentrează pe asigurarea solidității instituțiilor financiare la nivel individual).
Supravegherea macroprudențială are ca obiectiv final menținerea stabilității financiare, prin consolidarea capacității sistemului financiar de a rezista șocurilor și prin diminuarea acumulării de riscuri sistemice. De exemplu, creșterea rezistenței la șocuri a instituțiilor financiare se poate realiza prin impunerea de amortizoare (rezerve) de capital suplimentare cu caracter macroprudențial, în timp ce reducerea riscurilor sistemice se poate obține prin impunerea de limite de tip “loan-to-value ratio” pe piața împrumuturilor ipotecare. Stabilitatea financiară presupune ca sistemul financiar să continue să-și îndeplinească funcțiile sale critice în situația unor șocuri și fără a afecta negativ economia reală. Prin urmare, atingerea acestui obiectiv implică stabilirea unor politici care să se adreseze cu prioritate intermediarilor, piețelor și infrastructurilor financiare.
Autorități de supraveghere macroprudențială pe plan mondial
Sub coordonarea Grupului celor 20, la nivel național sau regional, s-au creat sau sunt în curs de creare cadre de politică macroprudențială ce presupun, printre altele, înființarea unor autorități macroprudențiale, cum ar fi Consiliul de Monitorizare a Stabilității Financiare (Financial Stability Oversight Council) în SUA sau Comitetul European pentru Risc Sistemic (European Sistemic Risk Board) în Uniunea Europeană (UE).
UE are deja creat cadrul instituțional necesar derulării politicii macroprudențiale:
- în anul 2011, a fost înființat Comitetul European pentru Risc Sistemic (CERS) cu un rol catalizator pentru împlementarea cadrului de politică macroprudențială în UE. CERS a emis, în anul 2012, o recomandare către statele membre privind înființarea de autorități naționale cu mandat macroprudențial (termen de implementare: iunie 2013). La aceasta, s-a adăugat în anul 2013 o nouă recomandare CERS privind instrumentele și obiectivele politicii macroprudențiale (termen de implementare: decembrie 2014);
- la data de 1 ianuarie 2014, au intrat în vigoare noi reguli prudențiale (CRD/CRR IV) pentru sistemul bancar european. Aceste reguli asigură statelor membre un cadru legal comun, ce include și un set de instrumente macroprudențiale, în special rezerve de capital. Totodată, regulile în cauză solicită ca statele membre să aibă o “autoritate desemnată” pentru aplicarea setului de instrumente macroprudențiale;
- majoritatea absolută a statelor membre UE (25 din 28 de țări) a înființat autorități macroprudențiale, această funcție fiind încredințată, cu doar doua excepții, fie băncii centrale, fie unui comitet reunind diverse autorități. Mai multe state membre au activat deja instrumente macroprudențiale;
- Banca Centrală Europenă a primit, în urma cu doi ani, sarcini importante pe linia supravegherii macroprudențiale în cadrul Mecanismului Unic de Supraveghere, ce se aplică, la acest moment, numai statelor din zona euro;
- recentul raport al celor 5 Președinti, ce trateaza viitorul Uniunii Economice si Monetare în următorii 10 ani, a solicitat întărirea cadrului de politică macroprudențială din UE.
Rolul Comitetului în implementarea politicii macroprudențiale în România
În prezent se află în dezbaterea Parlamentului un proiect de lege ce urmărește crearea cadrului de politică macroprudențială în România. Proiectul are în vedere înființarea unui comitet național, proiectat ca structură interinstituțională de cooperare în domeniul supravegherii macroprudențiale între Banca Națională a Romaniei (BNR), Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Guvern.
Comitetul va avea un rol central în implementarea practică a politicii macroprudențiale în România. În activitatea sa, el va urmări atât identificarea, monitorizarea și evaluarea riscurilor sistemice, cât și implementarea de măsuri pentru menținerea stabilității financiare. Comitetul va trebui să elaboreze strategia de supraveghere macroprudențială națională, ce va cuprinde stabilirea de obiective intermediare de politică (întrucât riscurile sistemice apar din diferite surse), alocarea a cel puțin unui instrument macroprudențial pentru fiecare obiectiv intermediar și alegerea indicatorilor în funcție de care vor fi activate sau dezactivate aceste instrumente. În conformitate cu practica europeană în domeniu, Comitetului i s-au încredințat atribuții de a emite, când este necesar, avertizări și recomandări adresate BNR, ASF și Guvernului. Destinatarii recomandărilor sunt obligați să informeze Comitetul despre acțiunile luate pentru implementarea recomandărilor sau să ofere acestuia o explicație argumentată dacă nu consideră necesar să ia măsuri. Prin acest mecanism de tip “acționează sau explică” nu se aduce nicio atingere competențelor stabilite prin lege pentru entitățile cărora li se adresează recomandările (în privinta caracterului neobligatoriu al recomandarilor a se vedea articolul Despre recomandările “obligatorii“ ale comitetelor de politică macroprudențială). De asemenea, se cuvine a fi precizat că, în exercitarea atribuțiilor sale, Comitetul va acționa, atât ca autoritate macroprudențială în sensul recomandării CERS din 2011, cât și ca autoritate desemnată în sensul dispozițiilor cuprinse în pachetul legislativ CRR/CRD IV.
Răspuns la unele critici
O critică adusă Comitetului a fost aceea că activitatea sa va fi identică cu cea a altor “comitete și comiții” existente în Romania, într-un final urmând a nu fi clar cine pentru ce răspunde. O asemenea îngrijorare nu se justifică, întrucât, așa cum s-a arătat anterior, supravegherea macroprudențială reprezintă un domeniu nou de politică. În consecință, activitățile Comitetului nu se vor suprapune cu cele ale altor organisme și structuri.
În legătură cu activitatea viitoare a Comitetului a mai fost menționat și aspectul posibilității exercitării unui control din afara țării asupra acestuia. Nici această îngrijorare nu are sens, deoarece proiectul de lege prevede clar că, în indeplinirea obiectivului său fundamental, Comitetul nu solicită și nu acceptă instrucțiuni din partea niciunei autorități, instituții sau organism public sau privat. În ceea ce privește relația dintre Comitet și Comitetul European pentru Risc Sistemic (CERS), trebuie subliniat că această din urmă entitate nu are puterea de a impune vreunei autorități macroprudențiale naționale luarea unei decizii în acest domeniu. CERS dispune doar de instrumente de politică neconstrângătoare, de natura recomandărilor (se aplică, de asemenea, mecanismul “aplică sau explică”) și avertizărilor. Aceasta abordare se justifică prin aceea că ciclurile financiare și structura sistemelor financiare diferă între țări, ceea ce impune un răspuns de politică diferit, adecvat specificului național. Prin urmare, adoptarea de măsuri necesare pentru menținerea stabilității financiare rămâne sub controlul autorității naționale de supraveghere macroprudențială, chiar și în cazul recomandărilor emise de CERS.
În concluzie, înființarea și funcționarea Comitetului va permite cristalizarea și operaționalizarea unui cadru de politică macroprudențială în România, cu consecințe benefice asupra capacității țării de a face față unei viitoare crize financiare.
