Este multa incordare politica in SUA privind plafonul datoriei publice, de cca. 31 trilioane (mii de miliarde) dolari, care era in 2022 aproximativ 124% din PIB-ul american. Nu este prima data cand spectrul de depasire a unui plafon stabilit de Congres provoaca inclestare intre politicieni. Dar este prima data in istorie cand SUA ar intra in “default”. Ce adauga greutate situatiei este afirmatia unor responsabili cu politica economica. Secretarul Trezoreriei, ministrul de finante al SUA, Janet Yellen (predecesor al lui Jerome Powell la Fed, Banca Centrala a SUA) vorbeste despre o “catastrofa” daca nu este ridicat plafonul.
Este SUA amenintata de un faliment propriu-zis? Bunul simt economic iti spune ca nu si argumente sunt mentionate mai jos in acest sens. Ce se poate intampla in schimb este ca guvernul federal sa nu poate onora unele plati la timp intrucat ar fi limitate emisiuni de obligatiuni. In aceasta situatie Trezoreria americana are disponibile masuri temporare de avarie. Conducatori de pe Wall Street au anuntat ca au in vedere un scenariu urat.
De ce un faliment al SUA este un nonsens? Fiindca, intre altele,:
– pietele nu semnaleaza ca economia americana, statul american, gasesc greu finantare;
– o limita impusa in mod institutional este cauza disputei actuale;
– economia americana reprezinta cca. 25% din PIB-ul mondial, iar dolarul SUA inseamna aproape 60% din rezervele valutare detinute in lume (spre comparatie, euro inseamna in jur de 20%);
– SUA sunt prima forta tehnologica si stiintifica a lumii;
– Inflatia in SUA a a atins un platou cu ceva timp in urma, scade in mod gradual, iar mersul inflatiei in SUA da tonul in economiile avansate
– Un “default” fie si de scurta durata ar trimite economia americana sigur in recesiune; ar accentua o comprimare a creditarii ce era oricum indusa de intarirea politicii monetare .
Este greu de imaginat o situatie in care administratia democrata si republicanii din Congres nu vor ajunge la un compromis care sa inlature impasul intern. Intrucat nu este vorba numai de functionarea statului american, de credibilitate, ci si de implicatii pe pietele internationale. O erodare puternica a cotatiilor hartiilor de valoare americane, obligatiuni si bonuri de tezaur (prin mark to market, vezi si dinamica la CDS-uri), rezultata dintr-un blocaj prelungit al unor noi emisiuni, ar afecta portofolii de active in lume, dincolo de consecintele intaririi agresive (cu peste 5%) a politicii monetare a Fed. Dolarul SUA probabil s-ar deprecia, cu implicatii asupra cotatiilor marfurilor pe pietele internationale. Am avea noi turbulente financiare ce ar amplifica tumultul produs de necazurile unor banci. Si geopolitic SUA ar primi o lovitura avand in vedere responsabilitati internationale explicite si implicite. Sa ne gandim ca aranjamente de tip swap sunt cautate de banci centrale in primul rand cu Fed; dolarul este vazut ca principalul active monetar de refugiu in lume. Asemenea reverberatii arata de ce este greu de acceptat ca politicienii de la Washington nu vor gasi un compromis care sa protejeze SUA ca pivot al sistemului financiar international si sa tina cont de posibile efecte foarte rele pentru economia globala.
Este legitima insa intrebarea daca SUA isi pot permite continuarea unor deficite bugetare mari, care sa puna in discutie sustenabilitatea datoriei lor publice. Atat timp cat rata dobanzii de indatorare este inferioara ratei de crestere a PIB, datoria publica poate creste fiind sustenabila – se poate mentine la un nivel rezonabil ca pondere in PIB. Dar datorii publice au crescut in SUA si in alte economii avansate ca pondere in PIB in ultimele decenii (nota bene: la finele celui de-al doilea razboi mondial, in 1945, datoria publica a SUA a fost in jur de 112% din PIB). Criza financiara globala, Pandemia, criza energetica si razboiul din Ucraina, alte evenimente extreme, au marit inclinatia guvernelor de expansiune a cheltuieilor bugetare, de a creste deficite bugetare.
Dar si tarile dezvoltate nu pot practica deficite mari, datorii tot mai mari, la nesfarsit. La un moment dat se poate intra intr-o “capcana a datoriilor”, care ar obliga pietele sa reactioneze cu vehementa, sa ceara dobanzi considerabil mai inalte la finantare. In plus, scaderea inflatiei nu va mai ajuta executii bugetare (datorii publice ca pondere in PIB) asa cum s-a intamplat in 2022, anul marelui puseu inflationist, ca “ïnflatie surpriza”.
Bugetele publice au nevoie de corectii in pofida faptului ca sunt presiuni mari pe partea de cheltuieli ce deriva din disparitia “dividendului pacii”’ (cresc cheltuiei militare), schimbari climatice, demografie (criza sistemului asistential/pensii). Guvernele vor avea dificultati mari in restructurarea cheltuieilor publice, mai ales unde veniturile bugetare sunt mici. Pentru SUA, o analogie cu Japonia (ce are o datorie publica de peste 220% din PIB) are relevanta limitata deoarece cvasitotalitatea obligatiunilor suverane nipone sunt detinute de rezidenti japonezi si, in plus, acestia economisesc mult.
Pentru economii emergente, corectii ale deficitelor bugetare sunt cu atat mai necesare. Importanta fondurilor europene pentru Romania este de vazut si in acest context, ca si calitatea investitiilor si reformelor ce se fac.
Pana una alta, SUA se pot imprumuta mai lesne decat restul economiilor din lume datorita puterii economice, rating-ului suveran detinut. Impasul politic de acum nu vad cum sa nu fie depasit. Dar si SUA trebuie sa nu considere datoria publica in crestere ca fiind lipsita de limite.
