În aceste zile în care peste efectele pandemiei se suprapun veştile rele despre recesiunile din Zona Euro, de care ne leagă în primul rând fluxurile de exporturi şi de importuri, suntem cu ochii pe PIB. Inclusiv banca centrală – care deşi nu are înscrisă între obiectivele sale creşterea economică prin responsabilităţile ce-i revin în asigurarea stabilităţii preţurilor şi a stabilităţii financiare este implicată activ în dinamica PIB-ului. Dacă, bunăoară, cea mai importantă dintre deciziile cu care BNR a deschis confruntarea cu impactul nociv al pandemiei asupra activităţii economice a fost reducerea dobânzii de politică monetară, primul dintre motive este menţinerea unui nivel optim al lichidităţii în bănci, care mai departe să funcţioneze ca amortizor în calea tendinţelor recesioniste.
Cu recesiunea nu-i de joacă. Iar un trimestru (primul din acest an) în care ţara noastră a reuşit, între puţinele din Uniunea Europeană, să urce creşterea economică peste zero nu trebuie să însemne mai mult decât cucerirea unui cap de pod. Care să fie consolidat în trimestrele următoare.
La începutul anilor 1970, într-un comentariu din New York Times, a fost lansat conceptul de recesiune tehnică. Pe atunci, era certă definiţia acestui concept: un şir de trei trimestre, unul după altul, de creştere economică minus. Sub zero, deci. În cei aproape 50 de ani ce s-au scurs de atunci, timp în care lumea s-a ales şi cu lecţiile crizei izbucnite în 2008, definiţia recesiunii tehnice nu a rămas tot atât de fermă, alternativa cu două trimestre fiind acum des vehiculată. Indiferent însă pentru ce variantă optăm, cu două ori cu trei trimestre, linia cea mai groasă tot la sfârşitul anului o vom trage. Pentru că, indiferent ce va fi în următoarele două sau trei trimestre, va conta PIB-ul anual.
Si nu doar PIB-ul. La ce semnale va trebui să mai fim atenţi? Fără o ordine anume, ele sunt: bugetul statului, care acum, în vremea pandemiei, continuă să înregistreze un sold negativ substanţial; deficitul contului curent, aflat în creştere semnificativă de câţiva ani; raportul dezordonat dintre producţie şi consum. Toate constituind un sistem de presiune pe creşterea economică.
Toţi aceşti factori de presiune, care incomodează vizibil creşterea economică, ne atrag atenţia că, la noi, este importantă şi analiza rezultatelor trimestriale. Cauza principală fiind diferenţele mari de condiţii şi de împrejurări de la un trimestru la altul. Tocmai din acest motiv, în calculul PIB-ului se trage de trei ori linie şi se adună. Rezultatele fiind diferite după fiecare adunare. Plecând tocmai de la aceste dese schimbări de decor, o serie de calcule, cele în care cifrele din trimestrul întâi/2020, au fost raportate la trimestrul întâi/2019, sunt ajustate sezonier. Ce a ieşit? Un PIB de plus 2,7 la sută. Dintr-un alt calcul, acelaşi tip de raport fiind înscris într-o serie brută, a rezultat un PIB de plus 2,4 la sută. Iar din cel de-al treilea calcul, în care sunt raportate cifrele din trimestrul întâi/2020 la cele din trimestrul al patrulea/2019, rezultatul este de 0,3 la sută. La acest din urmă rezultat, de 0,3 la sută, va trebui să fim atenţi cu deosebire, în condiţiile în care INS ne atrage atenţia că toate calculele din primul trimestru, făcute în condiţiile specifice ale stării de urgenţă, vor suporta mai multe reprize de revizuiri.
Sunt mai mulţi istoricii care, analizând crizele din ultimii două sute de ani, au subliniat că, de-a lungul fiecăreia dintre ele, cei care îi suportau ravagiile erau tentaţi să spună că „de data asta e altfel“. Şi iată că această tentaţie o resimţim în cursul crizei actuale. De ce cred că, de data asta, este chiar altfel? Analize făcute în toată lumea iau în calcul, tot mai insistent, faptul că pe fondul pandemiei ne-am confrunta cu o suprapunere de crize.
Ca să nu merg însă prea departe, pe planetă, cred că nu greşesc dacă afirm că la un astfel de risc ar trebui să fim şi noi atenţi. Mai întâi, pentru că pe fundalul unei crize globale mai vechi, criza climatică, având efecte locale specifice (şi nu mă voi referi acum la poluare, o problemă deschisă, ci la agricultura noastră ce încă mai tânjeşte după irigaţii, după strategii eficiente de dezvoltare şi modernizare, după forţă de muncă specializată) se profilează, acum, o posibilă creştere a cererii de bunuri alimentare importate. Iar în cazul în care, potrivit multor previziuni, recesiunea se va agrava în toată Europa şi noi nu vom mai putea să consolidăm capul de pod la care m-am referit mai sus – creşterea economică plus din primul trimestru -, va trebui să fim pregătiţi şi pentru eventuale capotări de companii. Fapt ce ar putea determina dublarea efectelor unei contracţii economice cu noi probleme sociale.
Nu este deloc exclus ca, după un prim trimestru cu creştere economică plus, să urmeze încă trei cu rezultate asemănătoare. Şi să încheiem anul 2020 fără recesiune. Dar nici nu ar fi o atitudine înţeleaptă să sfidăm riscurile. Chiar dacă am vedea în faţă, pentru acest an, şansa ca dezinflaţia si creşterea economică să formeze un tandem. Pentru că ar trebui să ne amintim de anii premergători crizei precedente, când o creştere economică plus însoţită de dezinflaţie ne-au dat iluzia câştigării partidei. Ce ne-a tras pe noi înapoi atunci? Răspunsul nu e deloc complicat: deficitele!
În aceste zile în care peste efectele pandemiei se suprapun veştile rele despre recesiunile din Zona Euro, de care ne leagă în primul rând fluxurile de exporturi şi de importuri, suntem cu ochii pe PIB. Inclusiv banca centrală – care deşi nu are înscrisă între obiectivele sale creşterea economică prin responsabilităţile ce-i revin în asigurarea stabilităţii preţurilor şi a stabilităţii financiare este implicată activ în dinamica PIB-ului. Dacă, bunăoară, cea mai importantă dintre deciziile cu care BNR a deschis confruntarea cu impactul nociv al pandemiei asupra activităţii economice a fost reducerea dobânzii de politică monetară, primul dintre motive este menţinerea unui nivel optim al lichidităţii în bănci, care mai departe să funcţioneze ca amortizor în calea tendinţelor recesioniste.
Cu recesiunea nu-i de joacă. Iar un trimestru (primul din acest an) în care ţara noastră a reuşit, între puţinele din Uniunea Europeană, să urce creşterea economică peste zero nu trebuie să însemne mai mult decât cucerirea unui cap de pod. Care să fie consolidat în trimestrele următoare.
La începutul anilor 1970, într-un comentariu din New York Times, a fost lansat conceptul de recesiune tehnică. Pe atunci, era certă definiţia acestui concept: un şir de trei trimestre, unul după altul, de creştere economică minus. Sub zero, deci. În cei aproape 50 de ani ce s-au scurs de atunci, timp în care lumea s-a ales şi cu lecţiile crizei izbucnite în 2008, definiţia recesiunii tehnice nu a rămas tot atât de fermă, alternativa cu două trimestre fiind acum des vehiculată. Indiferent însă pentru ce variantă optăm, cu două ori cu trei trimestre, linia cea mai groasă tot la sfârşitul anului o vom trage. Pentru că, indiferent ce va fi în următoarele două sau trei trimestre, va conta PIB-ul anual.
Si nu doar PIB-ul. La ce semnale va trebui să mai fim atenţi? Fără o ordine anume, ele sunt: bugetul statului, care acum, în vremea pandemiei, continuă să înregistreze un sold negativ substanţial; deficitul contului curent, aflat în creştere semnificativă de câţiva ani; raportul dezordonat dintre producţie şi consum. Toate constituind un sistem de presiune pe creşterea economică.
Toţi aceşti factori de presiune, care incomodează vizibil creşterea economică, ne atrag atenţia că, la noi, este importantă şi analiza rezultatelor trimestriale. Cauza principală fiind diferenţele mari de condiţii şi de împrejurări de la un trimestru la altul. Tocmai din acest motiv, în calculul PIB-ului se trage de trei ori linie şi se adună. Rezultatele fiind diferite după fiecare adunare. Plecând tocmai de la aceste dese schimbări de decor, o serie de calcule, cele în care cifrele din trimestrul întâi/2020, au fost raportate la trimestrul întâi/2019, sunt ajustate sezonier. Ce a ieşit? Un PIB de plus 2,7 la sută. Dintr-un alt calcul, acelaşi tip de raport fiind înscris într-o serie brută, a rezultat un PIB de plus 2,4 la sută. Iar din cel de-al treilea calcul, în care sunt raportate cifrele din trimestrul întâi/2020 la cele din trimestrul al patrulea/2019, rezultatul este de 0,3 la sută. La acest din urmă rezultat, de 0,3 la sută, va trebui să fim atenţi cu deosebire, în condiţiile în care INS ne atrage atenţia că toate calculele din primul trimestru, făcute în condiţiile specifice ale stării de urgenţă, vor suporta mai multe reprize de revizuiri.
Sunt mai mulţi istoricii care, analizând crizele din ultimii două sute de ani, au subliniat că, de-a lungul fiecăreia dintre ele, cei care îi suportau ravagiile erau tentaţi să spună că „de data asta e altfel“. Şi iată că această tentaţie o resimţim în cursul crizei actuale. De ce cred că, de data asta, este chiar altfel? Analize făcute în toată lumea iau în calcul, tot mai insistent, faptul că pe fondul pandemiei ne-am confrunta cu o suprapunere de crize.
Ca să nu merg însă prea departe, pe planetă, cred că nu greşesc dacă afirm că la un astfel de risc ar trebui să fim şi noi atenţi. Mai întâi, pentru că pe fundalul unei crize globale mai vechi, criza climatică, având efecte locale specifice (şi nu mă voi referi acum la poluare, o problemă deschisă, ci la agricultura noastră ce încă mai tânjeşte după irigaţii, după strategii eficiente de dezvoltare şi modernizare, după forţă de muncă specializată) se profilează, acum, o posibilă creştere a cererii de bunuri alimentare importate. Iar în cazul în care, potrivit multor previziuni, recesiunea se va agrava în toată Europa şi noi nu vom mai putea să consolidăm capul de pod la care m-am referit mai sus – creşterea economică plus din primul trimestru -, va trebui să fim pregătiţi şi pentru eventuale capotări de companii. Fapt ce ar putea determina dublarea efectelor unei contracţii economice cu noi probleme sociale.
Nu este deloc exclus ca, după un prim trimestru cu creştere economică plus, să urmeze încă trei cu rezultate asemănătoare. Şi să încheiem anul 2020 fără recesiune. Dar nici nu ar fi o atitudine înţeleaptă să sfidăm riscurile. Chiar dacă am vedea în faţă, pentru acest an, şansa ca dezinflaţia si creşterea economică să formeze un tandem. Pentru că ar trebui să ne amintim de anii premergători crizei precedente, când o creştere economică plus însoţită de dezinflaţie ne-au dat iluzia câştigării partidei. Ce ne-a tras pe noi înapoi atunci? Răspunsul nu e deloc complicat: deficitele!
