Consultantul financiar Andrei Caramitru a scris recent că… BNR ar avea „o vină directă mare pentru dezechilibrele actuale şi criza care vine“. Şi detaliază: „au fost aruncate în aer deficitele“ iar Banca Naţională, în loc să ajusteze cursul leu/euro, „l-a ţinut stabil“. Ideea că leul stabil ar fi fost supraevaluat de BNR, provocând dezechilibre în economie – nu poate fi susţinută cu argumentele logicii economice. Şi ignorând cifrele realităţii economice.
În ZF, pe 3 iunie – într-un comentariu cu titlul „Bine apărat cursul leu/euro a evitat o depreciere dramatică“ – am analizat pericolele prin care a trecut piaţa valutară intre 5 şi 16 mai. In acele zile, bilanţul neliniştii publice, cu activele şi pasivele lui, s-ar fi putut încheia cu un cont de pierderi supradimensionat la nivelul încrederii în moneda ţării. Dacă, bineînţeles, Banca Naţională n-ar fi intervenit şi – în acele împrejurări dificile – nu şi-ar fi activat strategia pentru timpuri grele. Şi anume, să acţioneze ÎN AMONTE, acolo unde şi când încep să prindă contur primejdiile.
La începutul lui mai, primejdia era deprecierea leului. Luni 5 mai, încă de dimineaţă – când tensiunile politice şi demisia premierului presau cu putere pe cursul de schimb – investitorii erau în alertă. Ieşirile de capital, care începuseră să fie resimţite încă din decembrie, s-au acutizat brusc. Pericolul ruperii echilibrului intre cerere si ofertă pe piaţa valutară, ce tindea să urce spre cote grave, a fost parat la timp de BNR. Deprecierea leului, care a durat doar patru zile, a fost de numai 2,5 %. Cu mult sub cota de pericol.
Joi, 8 mai, cursul a atins nivelul maxim de depreciere pentru intervalul 5 mai – 12 iunie: 5,1222. Dacă analizăm variaţiile cursului in acest răstimp, vom vedea cealaltă faţă a monedei. Piaţa valutară a funcţionat normal în toate cele 28 de zile bancare. Iar numărul zilelor în care leul s-a apreciat faţă de euro a fost dublu în raport cu zilele in care s-a depreciat. Variaţiile cursului, care au evoluat în zig-zag – aprecierile dominând deprecierile – au făcut dovada sănătăţii pieţei valutare. Şi, totodată, au validat eficienţa intervenţiilor BNR, care au ferit moneda naţională de o depreciere ce ar fi dezechilibrat economia. Căci nu a fost o depreciere a leului… şi atât! Am văzut – în practică şi nu în teorie! – că leul, in depreciere, urcă semnificativ Robor-ul, scumpind împrumuturile populaţiei! Şi urcă, tot semnificativ, fixingul titlurilor de stat, scumpind împrumuturile statului in valută, care şi fără „ajutorul“ unui leu depreciat sunt cele mai scumpe din Uniunea Europeană!
Comparând doua perioade – cea de după 5 mai până azi şi cea a ultimilor patru ani – vom vedea că scopurile ce au antrenat intervenţiile BNR au fost diametral opuse în cele două etape. Pentru că, dacă după 5 mai pericolul era deprecierea dramatică a leului, în anii 2021-2024 nu a existat nicio tendinţă de depreciere a leului! Dimpotrivă, pericolul era ca leul…să se aprecieze in exces. Nici supapa – pe care o invocă unii teoreticieni – nu exista! Şi nu exista nici vreo soluţie de depreciere pe piaţa valutară! In ţară intra valută multă şi BNR a intervenit continuu pentru a cumpara valută şi nu pentru a vinde.
Sigur, populaţia şi importatorii ar vrea să vadă leul apreciindu-se. La polul opus sunt exportatorii care ar vrea să-l vadă într-o semnificativă depreciere. Deşi important este ca arcul ceasului care dă ora exactă pe piaţa valutară, întins mai mult decât ne-am fi dorit la sfârşitul primăverii, să sară înapoi către un curs care să nu dea dureri de cap ţării in ansamblu! Un curs care să reflecte realitatea economico-financiară, să fie rezultatul împăcării cererii şi ofertei şi, totodată, să contribuie la întărirea stabilităţii financiare.
A gândi însă că, pe oricare piaţă, fie ea de bani, de bunuri fizice ori de servicii, o înşiruire a preţurilor trebuie să se conformeze… dorinţelor noastre ar fi împotriva oricărei logici economice. Şi a legităţilor economice! Preţurile au tendinţa legică să penduleze către valori în jurul cărora se împacă oferta cu cererea. Mai ales pe piaţa valutară, unde contează întâi şi întâi câtă valută e oferită la schimb, sau câtă valută e retrasă… cum s-a întâmplat intre 5 şi 16 mai! Ori câtă monedă locală poate fi schimbată sau până unde poate să împingă BNR intervenţiile prin vânzări valutare…fără ca să golească piaţa monetară de lei! Cum a fost pe
6 mai… fiindcă dacă BNR „s-ar fi ambiţionat“ să apere leul de depreciere sub pragul de 5 lei pentru 1 euro, bancile ar fi avut in conturi numai valută şi nu ar fi putut onora cererile de lei pentru plata pensiilor, de exemplu!
Aici sunt cauzele obiective ale deprecierii leului. Sau ale aprecierii! Fără să trecem cu vederea adevărul că, atunci când leul se depreciază…inflaţia intervine şi scumpeşte viaţa. Într-o ţară in care importăm mai mult decât exportăm… şi mai cu seamă importăm bunuri alimentare, un leu depreciat este inflaţionist. Dar nu e vorba numai despre bunurile alimentare. In tablourile lunare, in care INS-ul surprinde mişcarea preţurilor, se vede limpede că scumpirile cele mai mari apar acolo unde sunt poziţii duble sau triple. Medicamentele şi articolele medicale apar în tabloul bunurilor de consum nealimentare iar tratamentele medicale in tabloul serviciilor. Toate cele trei poziţii, care implică nenumărate importuri, au rate anualizate de patru-cinci ori mai mari decât ţinta de inflaţie. La fel articolele cosmetice şi tratamentele cosmetice, cafeaua şi cafenelele, electronicele şi reparaţiile electronice lângă multe altele. Un leu depreciat până la „valoarea ideală de 10 %“ ar arunca inflaţia in aer!
