În luna iulie a.c., au fost lansate în spațiul public o serie de afirmații eronate, potrivit cărora recomandările viitoarei autorități macroprudențiale naționale vor fi obligatorii pentru entitățile cărora li se adresează, inclusiv pentru Guvernul României. Din acel moment, proiectul de lege privind supravegherea macroprudențială a sistemului financiar național a început să fie supus unor critici dure, din diferite părți, centrate pe presupusa natură imperativă a recomandărilor respective.
În esență, obiecțiile aduse proiectului de lege sunt acelea că noua autoritate va putea impune decizii Guvernului și că va deveni o entitate deasupra acțiunii și controlului puterii legislative, ceea ce echivalează cu un atentat la democrație. Reprezentanții băncii centrale au reacționat argumentat, subliniind caracterul voluntar al conformării la recomandări pentru persoanele cărora li se adresează, precum și faptul că autoritatea macroprudențială își va îndeplini obligația legală de a fi transparentă și răspunzătoare în fața publicului, participanților pe piață și reprezentanților aleși ai poporului, prin publicarea unui raport anual de activitate, ce va fi publicat și prezentat Parlamentului. Cu toate acestea, dezbaterea publică legată de proiectul de lege continuă să fie viciată de luări de poziție privind pericolul reprezentat de “recomandările obligatorii” ale autorității macroprudențiale în ceea ce privește separația puterilor în stat.
În rândurile ce urmează voi încearca să ofer clarificări suplimentare privind natura neobligatorie a recomandărilor viitoarei autorități naționale macroprudențiale, respectiv Comitetul Național pentru Supraveghere Macroprudențială.
Procedura prevăzută de proiectul de lege legată de recomandările ce fac obiectul încriminărilor în cadrul dezbaterii publice reprezintă o transpunere în practica din România a principiului “te conformezi sau explici” (“comply or explain”), aplicat de multă vreme, la nivel european și internațional, în domeniul supravegherii piețelor financiare și al guvernanței corporatiste. Acest principiu, cunoscut și sub denumirea “aplică sau explică”, și-a găsit aplicabilitatea și în domeniul supravegherii macroprudențiale. Astfel, autoritățile macroprudențiale, în loc de a emite reglementări obligatorii, fac recomandări entităților din jurisdicția lor în privința anumitor aspecte cu impact asupra stabilitătii financiare, acestea din urmă putând să le respecte sau, în caz contrar, să explice motivele pentru care nu s-au conformat.
Recomandările cu caracter neobligatoriu se regăsesc atât în instrumentarul Comitetului European pentru Risc Sistemic, înființat la sfârșitul anului 2010 ca un catalizator pentru construirea unui cadru de politică macroprudențială în UE, cât și în cel al diverselor autorități naționale macroprudențiale din regiune. Aceste recomandări au avantajul că evită riscul de conflicte de politică și tensiunile instituționale. Nu este însă mai puțin adevărat că o astfel de abordare neobligatorie slăbește eficacitatea politicii macroprudențiale. Principiul “te conformezi sau explici” ține de domeniul “soft law”, această sintagmă desemnând o serie de norme, cu caracter flexibil, cărora le lipsește unul din elementele conceptului de normă juridică, și anume sancțiunea, care stabilește consecințele ce decurg din nerespectarea dispozițiilor normei. Nerespectarea unor astfel de norme “blânde” (“soft”) nu atrage sancțiuni, efectul lor fiind doar, într-o măsură mai mare sau mai mică, o posibilă afectare a imaginii publice a persoanei care nu se conformează acestora și nu oferă explicații convingătoare.
În contextul celor arătate mai sus, o citire, fie și rapidă, a textului proiectului de lege în cauză va releva că mecanismul de tip “te conformezi sau explici”, prevăzut de acesta, nu are cum să oblige Guvernul României să ia măsurile recomandate de autoritatea macroprudențială națională în scopul menținerii stabilității financiare. El va permite însă Guvernului să beneficieze, în condițiile păstrării independenței decizionale în realizarea atribuțiilor sale, de expertiza autorității macroprudențiale.
