Administrarea rezervelor internaţionale, atribut conferit prin lege Băncii Naţionale a României, are la bază orientările strategice aprobate de către Consiliul de administraţie şi deciziile tactice adoptate de către Comitetul de administrare a rezervelor internaţionale din Banca Naţională a României (structură permanentă, condusă de guvernatorul Băncii Naționale a Românei, din care fac parte consilieri, directori și specialiști cu atribuţii în domeniul administrării rezervelor internaţionale).
Referitor la administrarea activă a rezervei de aur deţinută la Londra, precizez că, după depăşirea situaţiei dificile legate de vârful de datorie externă din anul 1999, Banca Naţională a României, în politica sa de administrare a rezervelor internaţionale, a considerat utilizarea de depozite pe termen scurt ca modalitate eficientă de păstrare a unui grad relativ ridicat de lichiditate a rezervei de aur. Această metodă a condus la obţinerea de venituri sub formă de dobânzi (încasate în aur sau valută), păstrându-se în acelaşi timp proprietatea asupra activului şi la diminuarea costurilor de depozitare.
Fructificarea rezervei de aur prin plasamente la contrapartide aprobate, specializate în astfel de operaţiuni, s-a efectuat până la jumătatea anului 2006. Decizia de stopare a acestei activităţi a fost determinată de scăderea drastică şi menţinerea la nivele foarte scăzute a ratelor dobânzilor oferite pentru depozitele de aur, în special a celor pe termen scurt (până la 6 luni). În perioada anilor 2000 – 2006 preţul aurului a crescut cu peste 134 la sută (de la 272 la 637,7 dolari/uncie) şi a avut ca impact diminuarea de către producătorii de aur a activităţii de acoperire a riscului de scădere a prețului, ce a generat scăderea constantă a nevoii formatorilor de piaţă de atragere de aur fizic. Astfel, nivelul scăzut al dobânzilor obţinute pentru plasamentele de aur (acestea se situau la sfârşitul lunii martie 2006 la circa 0,02 la sută) a condus la diminuarea accentuată a randamentului obţinut din aceste operaţiuni.
În aceste condiții a fost preferată utilizarea limitelor de expunere faţă de entităţile private, aprobate conform strategiei de administrare a rezervelor internaţionale aferente acelei perioade pentru plasamente în valută (euro, dolari americani, lire sterline) al căror randament era superior la acea dată (2,57 la sută la euro, 4,56 la sută la dolar american şi 5,26 la sută la lira sterlină), pentru maturităţi similare, decizie ce a condus la obţinerea unor venituri mai mari în aceleaşi condiţii de risc de credit.
În consecinţă, utilizarea în continuare a limitelor menționate pentru plasamentele de aur ar fi împiedicat fructificarea corespunzătoare a rezervelor internaţionale.
Începând cu luna septembrie 2008, pieţele financiare au fost marcate de cea mai mare volatilitate din ultimii 70 de ani, după ce sistemul financiar internaţional a ajuns într-o situaţie de cvasi-blocaj ca urmare a crizei generale de lichiditate generată de falimentul companiei Lehman Brothers, faliment urmat de dispariţia bruscă a încrederii pe piaţa financiară internaţională.
Astfel, în contextul unui mediu financiar dominat de aversiune generală faţă de orice produs ce încorpora risc de credit, a creşterii semnificative a probabilităţii de faliment a contrapartidelor eligibile, a diminuării calificativelor acordate acestora de către agenţiile de apreciere a riscurilor, Comitetul de administrare a rezervelor internaţionale a decis şi suspendarea activităţii de plasare de depozite în valută la entităţi private.
Tendinţa de diminuare a expunerii faţă de entități private s-a manifestat şi în rândul celorlalte bănci centrale din Uniunea Europeană. Astfel, media expunerilor acestora faţă de tipul de entităţi menționate a scăzut la 2 la sută în luna septembrie 2013, de la circa 15 la sută în luna ianuarie 2004, conform datelor publicate de către Fondul Monetar Internațional.
Reiterez că adoptarea unei conduite bazate pe principiile consacrate în practica internațională privind siguranța, lichiditatea și performanța investițiilor în cadrul activității de administrare a rezervelor internaționale a condus la prevenirea înregistrării unor pierderi financiare și/sau de imagine.
În antiteză cu această abordare menționăm cazul Albaniei care în anul 1990 a înregistrat pierderi de 150 milioane dolari americani (sumă ce reprezenta 115 la sută din valoarea exporturilor țării pe anul respectiv) ca urmare a unei speculații financiare pe piața valutară internațională. Acest fapt a condus la pierderea rezervelor valutare și acumularea de arierate la plata datoriei externe în valoare de 550 milioane dolari americani (suma reprezenta de nouă ori veniturile obținute de economia albaneză din exportul de bunuri și servicii).
În consecinţă, pretenţiile vehiculate în ultima perioadă cu privire la obţinerea unor randamente mai ridicate în special în administrarea rezervei de aur sunt nefondate având în vedere că obţinerea acestora este direct corelată cu nivelul de risc asumat.
