Banca centrală, în şedinţa de vineri a consiliului de conducere, a redus la 1,75 la sută dobânda de politică monetară. După ce, în martie, operase o primă scădere de la 2,50 la 2,00 la sută. Decizia se înscrie în seria de acţiuni ce asigură atenuarea impactului pandemiei asupra fenomenelor şi proceselor economice.
E adevărat, din încărcătura acestui indicator, supranumit şi dobânda-cheie, pentru că deschide multe uşi, i-au fost luate doar 0,75 de puncte procentuale, în două etape. Ar putea să pară o reducere prea puţin semnificativă. Chiar s-au făcut auzite voci critice – unele apelând la comparaţii cu Rezervele Federale ale SUA ori cu Banca Centrală Europeană, altele referindu-se la băncile centrale din Polonia, Cehia şi Ungaria – care au ţinut să sublinieze că dobânda-cheie de 1,75 la sută este prea mare pentru vremurile actuale.
Da, cifrele noastre sunt diferite de cele invocate. Fed şi BCE au coborât dobânzile aproape de zero. Aici, în regiunea nostră, Polonia a redus recent dobânda de la 0,5 la 0,1 la sută; Cehia a menţinut-o la 0,25 la sută; Ungaria, în schimb, a adus dobânda la facilitatea de depozit la 0,50 la sută în timp ce a scumpit facilitatea de creditare, urcând dobânda de la 0,95 la sută la 1,85 la sută. Fiecare bancă centrală, dintre cele invocate, şi-a făcut propriile analize, propriile calcule şi a luat acele decizii pe care le-a considerat cele mai potrivite cu realitatea economică din zona sa de acţiune.
La fel a procedat si Banca Naţională a României. Decizia de a reduce dobânda-cheie la 1,75 la sută a fost luată la capătul unui itinerar lung, care a început cu analizele şi propunerile din departamentele de specialitate, a continuat cu confirmările obţinute în Comitetul de Politică Monetară şi s-a încheiat cu dezbaterea şi cu votul din Consiliul de Administraţie. Cine a citit cu atenţie comunicatul de după şedinţa de politică monetară de vineri, în care a fost adoptată decizia în cauză, a văzut că au fost făcute analize comparative cu realităţile din lume si din Uniunea Europeană, cu deciziile altor bănci centrale, dar întâi şi întâi cu indicatorii din economia românească. Soluţia finală având la bază două considerente: 1) dobânda-cheie de 1,75 la sută este în deplin consens cu indicatorii cei mai importanţi din economia românească; 2) acest nivel al dobânzii de politică monetară este de natură să contribuie efectiv atât la optimizarea lichidităţii în sistemul bancar, pentru ca băncile să intensifice finanţarea populaţiei, a companiilor economice şi a statului, cât şi la scăderea dobânzilor în piaţa interbancară şi pe piaţa creditelor.
BNR a avut spaţiu de manevră pentru scăderea dobânzii-cheie cu 0,75 de puncte procentuale în împrejurarea în care, începând încă din decembrie 2019, un ciclu inflaţionist lung, de peste doi ani, cu un vârf de creştere a preţurilor de 5,41 la sută în primăvara lui 2018, s-a transformat în dezinflaţie. Şi, totodată, în condiţiile în care prognoza de inflaţie pentru al doilea trimestru din acest an indică în continuare o încetinire a creşterii preţurilor. S-a oprit însă la 1,75 la sută pentru că alţi indicatori – şi în primul rând deficitele în creştere îngrijorătoare ale bugetului, balanţei comerciale şi ale contului curent – nu permit o scădere şi mai mare a dobânzii-cheie fără a situa economia ţării în faţa unor riscuri dintre cele mai mari. În primul rând, ar destabiliza piaţa valutară si ar dezechilibra cursul de schimb leu-euro, într-un moment în care – cum aţi putut să citiţi în comunicatul BNR – au fost reduse la minimum fluctuaţiile, care de altfel niciodată n-au fost mai mari de câţiva bani.
O comparaţie cu Fed-ul nu poate să aibă, cu deosebire în actualele împrejurări, mai mult decât o semnificaţie teoretică. Fed-ul a scos la bătaie o gamă completă de instrumente de politică monetară, implicând sume mari pentru împrumuturi de urgenţă, cum numai SUA pot să mobilizeze. Iar şeful băncii centrale a SUA, subliniind că e timpul să folosească numai cuvinte puternice, a afirmat că „nu există nicio limită pusă sumelor în dolari ce ar putea să sprijine economia“.
Banca Centrală Europeană se luptă cu deflaţia, care este mai periculoasă, mult mai periculoasă decât inflaţia. În aprilie, 12 ţări din zona euro au înregistrat creşteri de preţuri sub nivelul zero. Este, deci, de la sine înţeles că lasă încă dobânda cheie aproape de zero.
În zona noastră, Polonia are inflaţie mai mare decât noi. Dar, în 2019, a adus deficitul bugetar la numai 0,7 la sută. Iar deficitul de cont curent, de numai minus 1 la sută în 2018, a fost transformat în excedent anul trecut. Are, deci, cum să susţină o dobândă de politică monetară de numai 0,1 la sută.
Cehia are, de asemenea, inflaţie mai mare decât România. Dar deficitul bugetar l-a lichidat de mult, de ani buni e pe plus, iar contul curent e tot pe plus. Ne comparăm cu cehii?
Ungaria? Recent a coborât la 0,51 la sută dobânda la facilitatea de depozit, plătind deci mai puţin băncilor care fac depozite la banca centrală. În schimb, a urcat la 1,85 la sută dobânda la facilitatea de creditare. De ce? Inflaţia lor continuă să fie mai mare decât a noastră, deficitul bugetar e pe minus (cu mult sub al nostru) iar contul curent e tot pe minus. Un minus de numai 0,9 la sută.
Abia de aici, comparând toate aceste date statistice, putem să trecem la o analiză detaliată a dobânzii BNR de politică monetară. Nivelul de 1,75 la sută fiind exact ceea ce trebuie să fie.
