Acum doi ani, pe vremea asta, când ROBOR-ul lăsa în urmă cotaţiile apropiate de zero şi lua înălţime, premierul de atunci, Mihai Tudose, a comentat în stilul cu care ne obişnuise deja: „Banca Naţională nu-i acasă!”… Deşi Banca Naţională, fiind acasă, a intervenit eficient, clipă de clipă, timp de doi ani, pentru a calma şocul cu a cărui cauză nu avea nicio legătură, absolut niciuna. Şi cum atestă comunicatul INS de vineri, a ridicat baraje în calea efectelor pe care inflaţia le-a provocat în tot acest timp, între care un ROBOR mai scump şi dobânzi mai mari la credite, fără să afecteze nici creşterea economică şi nici creditarea.
Aşadar, o nouă paradigmă a preţurilor, diferită de aceea din perioada 2014 – septembrie 2017, cu care ne obişnuisem, a căpătat contur în octombrie 2017. După doi ani, ciclul inflaţionist care ne-a lovit atunci, fără să-şi fi încheiat viaţa, are încă nevoie de analize detaliate. Pentru a-i fi bine cunoscute, sub toate aspectele, dimensiunile, specificul, cauzele. Mai ales că seria şocurilor inflaţioniste din perioada octombrie 2017 – octombrie 2019 ne-a convins şi mai mult, dacă mai era nevoie, că lupta cu inflaţia a fost şi rămâne grea. Îndeosebi fiindcă tratamentele ce pot fi aplicate au multe contraindicaţii. Şi încă un detaliu: ca şi în medicină, şi în economie se aplică principiul că nu există boli în general, ci numai raportate la bolnavi. Interesează aşadar, cu prioritate, cum s-a manifestat boala numită inflaţie în corpul economiei româneşti.
Şocul inflaţionist din 2010, provocat de cele cinci puncte procentuale în plus – de la 19 la 24 la sută – agăţate de coada TVA, începuse să piardă din putere după numai un an. Treptat, din 2011 până în 2015, dezinflaţia a luat locul inflaţiei. În vara lui 2015, când a intervenit un nou şoc, de această dată provocat de scăderea bruscă a TVA la alimente cu 15 puncte procentuale, de la 24 la numai 9 la sută, urmat de reaşezarea TVA la mărfuri nealimentare şi la servicii pe aliniamentul de dinainte de vara lui 2010, am avut o premieră în România: inflaţie negativă. A fost numită aşa, neconvenţional, pentru că în esenţă nu era deflaţie. Timp de un an şi jumătate, din iunie 2015 şi până în decembrie 2016 inclusiv, populaţia şi operatorii din economie, chiar şi unii exponenţi ai autorităţilor ori formatori de opinie, au avut iluzia că mişcarea preţurilor a intrat într-un proces accentuat de scădere, situându-se sub nivelul zero. În realitate, nu preţurile scădeau, ci încasările bugetului de stat. Preţurile chiar au crescut un pic, cu procentele adăugate discret de numeroşi comercianţi ce au profitat de confuziile produse de efectul statistic al reducerilor de TVA. Este motivul pentru care Banca Naţională nu a redus dobânda de politică monetară sub 1,75 la sută.
Au urmat trei trimestre, din ianuarie şi până în septembrie 2017 inclusiv, când preţurile de consum s-au reaşezat în condiţii de relativă normalitate. Banca Centrală a României reuşise, în septembrie 2017, să aducă inflaţia pe 12 luni la 1,77 la sută, foarte aproape de nivelul optim de 2 la sută. Ce a urmat? Mai întâi, o acciză eliminată în ianuarie a fost reintrodusă în două etape, în septembrie şi în octombrie. Apoi, autorităţile de reglementare au scumpit în valuri succesive energia electrică, gazele naturale şi căldura. Aceste decizii, inevitabile de altfel, ar fi fost bine să fi fost luate în anii de dezinflaţie şi de inflaţie negativă. Dar au fost adoptate într-un moment nepotrivit, când tocmai urcau preţurile internaţionale la petrol şi la unele mărfuri alimentare.
Lovită de şocul mişcării preţurilor reglementate la produse inflamabile, în toamna lui 2017, inflaţia şi-a reînceput galopul: 2,6 la sută în octombrie, 3,2 în noiembrie, 3,3 în decembrie, la 4,3 în ianuarie 2018, vârful de 5,41 la sută fiind atins în mai 2018. BNR a răspuns cu întregul arsenal de care dispune, ceea ce i-a permis să nu urce dobânda de politică monetară mai sus de 2,50 la sută. Aşa că, încet-încet, rata pe
12 luni a creşterii preţurilor a început să coboare spre 4 la sută. La răscruce de şocuri, provocate când de tarifele reglementate la energie termică, la electricitate ori la gaze, când de preţul internaţional al petrolului ce a scumpit combustibilul ori de preţul pătrunjelului şi al legumelor în care s-au regăsit influenţele scumpirii transporturilor, electricităţii şi căldurii din solare, inflaţia n-a mai fost o ameninţare.
Banca Centrală, după fiecare serie de şocuri inflaţioniste, din octombrie 2017 şi până în prezent, a ridicat continuu stăvilare şi a atenuat simţitor forţa de creştere a preţurilor. Acum, deja obosită, la doi ani de la debut, inflaţia s-a transformat în dezinflaţie, revenind în coridorul de ţintire.
