“Nu poți închide gândul în cuvinte”. Așa răspundea un om îndrăzneț care și-a schimbat drumul în viață, alegând traiul într-o comunitate tradițională, departe de metropola natală, la întrebarea simplă: Ce simți acum?
Alegerea influențase deja modul său de Comunicare, devenise mai “econom”, mai cu miez. Risipim adesea puterea gândurilor în prea multe cuvinte. Sau în prea multe cifre. Pentru a relaționa, pentru a ne apropia, e nevoie de mai mult: trebuie să construim punți de legătură, poduri care să ne ajute să ajungem unii la alții, să depășim decalajele și prejudecățile. Însă podurile nu se construiesc cu prea multe sau doar cu pietre, dar nici cu prea multe sau doar prin cuvinte sau cifre.
Bine, bine… și care e legătura cu adoptarea euro? Dacă privim atent designul bancnotelor euro – probabil cea mai palpabilă realizare a Uniunii Europene – observăm un element comun, extrem de sugestiv, ce transmite mai mult decât 1.000 de cuvinte: podurile. Mesajul este simplu: moneda unică, alături de valori și drepturi fundamentale, stimulează apropierea și unește culturi diferite la fel ca o punte, un pod solid, cu mai mulți piloni pentru o mai bună stabilitate.
Soliditatea acestei construcții este esențială ca ea să dăinuie în timp și pentru ca europenii să aibă încredere să pășească unul către celălalt. Criza financiară a evidențiat și avantajele, dar mai ales viciile sale (absența politicii fiscale comune sau a uniunii bancare sau a mecanismelor de intervenție), vicii cunoscute încă de la crearea euro în cadrul proiectului politic menit să aducă pace în Europa.
În pofida Casandrelor ce profețeau prăbușirea zonei euro, Europenii au început consolidarea podurilor care îi leagă, invitându-i acum și pe cei care nu au demarat sau întârzie construcția propriilor punți către euro să lucreze în acest sens. Benevol, însă și cu sprijin tehnic! Natural, întrucât nimeni nu poate forța un stat să adopte euro, chiar dacă acesta s-a angajat printr-un Tratat să o facă. În plus, o insuficientă pregătire sau alegerea aleatorie, emoțională a momentului s-a dovedit costisitoare, atât pentru cel ce adoptă euro, cât și pentru întreaga zonă.
Din perspectiva comunicării, înainte de 2008, avantajele euro (plăți, turism, comerț) erau facil de promovat, generând așteptări pozitive, uneori nerealiste. Post criză, mesajele despre euro le încorporeză și pe cele asociate costurilor sau efortului necesar păstrării standardelor. Contextul emoțional își pune însă amprenta accentuat asupra percepțiilor. Ca transmițător de mesaje, este ideal să ai drept reper o cifră, o dată. Va “vinde bine” mesajul deoarece, în general, oamenii rezonează la numere, mai ales când este vorba despre bani, dar și când li se livrează date-țintă la care visele pot deveni realitate – de pildă anul adoptării euro. Apare însă o capcană, cea a promisiunii acceptate – numărul sau data transmisă și intrată în mentalul colectiv e dificil de schimbat, și pentru aceasta sunt necesare explicații laborioase, motivații reale, comunicate insistent o perioadă îndelungată. După ce publicul din România s-a obișnuit cu sloganul “adoptăm euro în anul 2015”, acesta s-a transformat “în anul 2019”, fără prea multe explicații, fiind dificil de înlocuit cu o sintagma pragmatică, și anume “când vom fi pregătiți”. Mai ales în absența unor evaluări, a detaliilor despre reperele și exigențele acestui proces complex și a drumului către bunăstare.
Dacă totuși cifrele transmit mai bine, ar fi fost poate înțelept să se comunice altfel modificarea datei-țintă, tot cu ajutorul numerelor: nu anul 2019, ci prin prezentarea unui calendar de măsuri premergătoare adoptării euro și a negocierilor necesare cu partenerii – ca să poți fi primit și să reziști în acel club. Publicul larg ar fi beneficiat în continuare de un ghidaj al numerelor, aflând totodată și CUM trebuie să ne pregătim pentru un proces care sigur excede momentul înlocuirii unei monedei, ce doar pe alocuri seamănă cu ceva mai lina denominare a leului (tăierea zerourilor din 2005/6).
Prima dată-țintă pentru adoptarea euro, stabilită în anul 2007, corespundea contextului și așteptărilor la intrarea României în UE, entuziasmul făcându-ne încrezători în posibilitatea noastră de a avea rapid în buzunare doar euro. Ca și azi, prețurile activelor și ale unor servicii erau clar legate de această dorință. Deși puțin fezabil încă din anul 2012, angajamentul pentru adoptarea euro în anul 2015 rămâne în spațiul public, ușor mai estompat, până în primăvara anului 2014, când se avansează o nouă data – anul 2019 – fără ca aceasta să fie rodul unei evaluări or consultări (cel puțin la nivel de specialiști) și în condițiile noii abordări referitoare la valențele și provocările procesului de convergență. Marcarea punctelor din tabloul de bord macro sau anunțul unei noi date sunt insuficiente. Se cer acum măsuri ferme; trebuie să dovedim că vom menține un traseu echilibrat, sigur, durabil și după trecerea graniței zonei euro.
În anul 2011, în comitetul tehnic înființat în cadrul BNR, cu ceva timp înainte de apariția Comitetului Național pentru Adoptarea Euro – organism cu rol cheie în pregătirea adoptării euro, inclusiv în domeniul comunicării, în toate statele care au parcurs acest proces – am fost întrebată ce comunicam dacă nu reușim să menținem ținta 2015, o înlocuim cu alta? Am oferit atunci exemplul Poloniei care renunțase la comunicarea unei date-țintă, nu și la angajament, înlocuind-o cu sintagma “când vom fi pregătiți” însoțită de o dezbatere pertinentă, pe baza unor evaluări multidisciplinare, a beneficiilor, costurilor și măsurilor necesare.
No way!, mi s-a replicat, românii au nevoie de un țel, un obiectiv cu dată-fixă, o ancoră, ca la intrarea în UE. La primul impuls, pare facil să poți “jongla” cu cifre. Pentru ca oamenii să înțeleagă totuși corect sensul și relevanța unor numere este însă nevoie de răbdare și un mai mare accent pe efortul de a analiza, de a explica, alături de cel de a transmite date din calendar, legând factualul de emoțional, de noul context și așteptările deja formate. Dezamăgirile rămân adânc în gânduri pe care cuvintele nu le pot închide…
Sondajele spun că românii au încredere în Uniunea Europeană (un scor de 57 la sută, similar celui despre percepția beneficiilor aderării), de la care, cel mai mult, ne dorim protecția dreptului la muncă, ceea ce ne duce cu gândul la o aspirație firească privind o mai bună convergență socială. Deși aproximativ 70 la sută din cei intervievați admit că nu suntem pregătiți pentru introducerea euro, cei care doresc un parcurs mai rapid se plasează peste aceia care înclină spre amânarea pentru mai târziu. Cu toate acestea, doar românii își mențin apetitul ridicat pentru un traseu rapid (fast-lane) comparativ cu cetățenii altor state non-euro, deși anul 2015 marchează moderarea aspirațiilor privind adoptarea rapidă a monedei unice simultan cu un salt al euroscepticilor. Cel mai recent Eurobarometru (mai 2017) indică faptul că 33 la sută dintre români cred că vom adopta euro în următorii cinci ani, iar 35 la sută în 10 ani, ponderi relativ apropiate celor exprimate de bulgari sau croați (cu regimuri currency board).
Este euro un pod prea îndepărtat? Cât de rapid ne putem mișca astfel încât construcția să fie durabilă, să evităm subrezimi ale fundației ce vor impune corecții dureroase (vezi Grecia, Portugalia). Ca să ne apropie, acest pod trebuie să ne ajute să acoperim decalajele, mai ales cele de nivel de trai. Irosim cuvinte și timp prețios pentru a dezbate, adesea a polemiza, despre teme ce au deja un răspuns. Știm răspunsul la trei din cele cinci întrebări esențiale în orice comunicare: Cine? România, stat membru al UE și, complementar, Cine din România ar trebui să ghideze comunicarea despre euro? Experiența statelor ce au adoptat recent euro relevă faptul că mesajele sunt construite și convenite în cadrul Comitetelor pentru Adoptarea Euro, fiind livrate mai ales de instituții guvernamentale, băncile centrale concentrându-se pe detaliile tehnice; Ce? Adoptarea Euro, proiect politic, economic și institutional; Dacă? E obligație asumată prin Tratatul de aderare! Ne preocupă mult întrebarea; Când? Deși am mai avut date-țintă rămase, ce-i drept, în stadiu aspirațional. Ne frământă prea puțin sau amânăm răspunsurile la o întrebare cheie: Cum?! Doar aceste răspunsuri pot genera dezbateri reale, nu polemici ce induc confuzie, erodând substanța unui dialog onest despre pașii necesari pentru adoptarea euro și calendarul acestora, despre costurile la nivel sectorial, despre complexitatea unui proces ce reclamă în primul rând o schimbare comportamentală.
Da, euro înseamnă schimbare, dar mai ales disciplină pe toate palierele, inclusiv în discursul public. Ori disciplina e mai greu de vândut ca mesaj comparativ cu livrarea unei date-țintă. Cineva ar putea spune: Bine, dar și un obiectiv ambițios are rol mobilizator. Desigur. Doar că un pod construit rapid, așa oricum, după ureche, va fi doar o punte fragilă. La 10 ani de la aderare suntem ceva mai conectați, am mai recuperat unele decalaje față de UE, dar ne-am păstrat zone de vulnerabilitate, inerția și viziunea pe termen scurt în politicile publice, nu reușim să depășim tiparul comportamental “Las’ că merge și așa!” și ticul de a căuta mereu explicații și responsabili în altă parte.
Construcția unui pod precum cel din designul bancnotelor euro este complexă, mai complicată decât realizarea unei autostrazi, chiar și a celei care va trebui să ne împlinească visul de a trece Carpații. Polonia, Ungaria și Cehia, mai bine plasate la capitolul decalaje (cel puțin nivelul PIB/ capita), legate deja de Europa prin autostrăzi ce includ chiar și inele suspendate, realizează complexitatea construcției podului către euro. Fără a angaja date aspiraționale în absența unor pași concreți, fără a alimenta așteptări, ele continuă să lucreze la fundația acestuia. Bulgaria, având un decalaj mai mare, dar o dișciplină a politicilor impusă de un regim monetar strict, pare gata să profite de fereastră de oportunitate oferită de Uniunea Europeană la acest punct de cotitură.
Pentru noi, important va fi CUM și în ce măsură ne grăbim să începem să turnăm o fundație solidă acestui pod către euro, printr-un Plan Național de adoptare a euro, cu măsuri și termene concrete, responsabilități și mesaje clare, care transcend cicluri electorale pentru a nu adopta euro oriCUM. Iar ca să și traversăm podul către euro avem nevoie de echilibru, nu de echilibristică.
Dincolo de cuvinte, cifre, promisiuni sau atenționări, este doar alegerea noastră să facem sau să nu facem ceea ce trebuie pentru a ne continua drumul într-o Uniune Europeană în plină transformare.
