Ultima decizie de politică monetară a BNR a determinat multe comentarii, dar simpla inversare a trendului dobânzii dobânzilor care determină costul banilor în România pe diferite pieţe – monetară, interbancară şi cea a serviciilor financiare către populaţie – a demonstrat intenţia multora de a interpreta măsura în cele mai diferite chei. Nu discut percepţia specialiştilor ca joacă în piaţă, libertatea de a comenta, în fapt dreptul la a te exprima, toate fiind bune şi pentru progresele din cultura economică şi financiară. Că este vorba de un exerciţiu intelectual în toate cazurile, cred că nimeni nu are nimic împotrivă. Problema este cui se adresează şi în ce scop: retur la specialiştii BNR, între profesioniştii şi practicienii domeniului, către populaţie sau guvern, ”hrană” pentru presă şi politicieni etc. Din nou spun că este foarte bine.
Există, totuşi, un dar, atunci când comentariile, analizele, expertizele pleacă de la comunicatele CA BNR sau minuta acestuia care sintetizează argumentele deciziilor de politică monetară într-un limbaj care se adresează atât specialiştilor, cât şi cetăţeanului normal. Condiţia minimă este de a le citi cu atenţie, de către indiferent cine, şi cu sensul răspunderii a celor care trebuie să aplice deciziile sau de către cei care pretind că au opinie. Nimic nu este mai sensibil, pentru ”sentimentul pieţei” banilor (market feeling) decât de comentariile care încearcă voit sau nu să impun o altă realitate pentru cei care oferă şi cei care au nevoie de bani.
Într-o conduită de politică monetară care privește spre viitorul nu prea îndepărtat, pe baza unui trecut tot nu prea îndepărtat există aşteptări. Este vorba de aşteptările în modul de funcţionare a canalului de transmisie a impulsului monetar, a celor care au decis, de aşteptări în anticipaţii şi comportamente corecte, tot a celor care au decis, dar este periculos să mergi pe ideea că, dintr-un text scris cu mult profesionalism al domeniului, să rezulte ”gândeşti/înţelegi sau transmiţi ceea ce ai vrea tu să fie”. Dacă ar fi numai după tine ar fi bine, dar greşim când prin propriul nostru exerciţiu intelectual agităm socialul mai mult decât ar spune măsura în sine. De fapt am încerca să ”manipulăm” o cunoaştere la care au contribuit mulţi economişti de-a lungul timpului, în zeci de ani, pentru a ne clarifica cu ceea ce este bine şi corect de făcut, în împrejurări diferite, atunci când se impune o decizie de politică monetară ca cea care inversează trendul dobânzilor. Şi acest trend, de regulă va continua, şi, deocamdată, nu se ştie când va veni un alt punct de inflexiune.
Ceea ce este adevărat este că BNR are obligaţia intelectuală, conform competenţelor conferite de lege, de a decide în sensul unor aşteptări corecte pentru piaţă şi economie şi se străduieşte ca textul deciziei să nu dea loc unor interpretări care să anuleze chiar aşteptările decidenţilor. Chiar şi atunci când se recurge la ceea ce numim o ”ambiguitate constructivă”, cei care decid speră în intuiţia corectă a consumatorilor informaţiei, în sensul că aceştia din urmă duc singuri, până la capăt, şi partea de mesaj nescrisă. Am ajuns acum la intuiţie, care face parte din arta deciziilor. De intuiţie ne folosim toţi şi, tocmai de aceea, aş vrea să subliniez că, în interpretarea deciziilor de politică monetară de această dată, ”intuiţia răului” este cea mai periculoasă. Desigur, trebuie să răspundem la întrebarea de ce.
Răspunsul se referă la o simetrie, căci, aşa cum instrumentele băncii centrale sunt puţine şi paşii de modificare sunt practic micrometrici, tocmai pentru că au efect puternic, tot aşa chiar micile devieri de interpretare, prin comentarii care încearcă să certifice o altă realitate sau perspectivă gândite sau intuite de decidenţi, au efecte nedorite, chiar puternice, din păcate şi pentru decidenţi şi pentru cei care s-a decis: băncile comerciale, clienţii acestora. O bancă centrală, în speţă BNR, nu doreşte ca politica monetară să fie un instrument al agitaţiei sau panicii, este contrar menirii sale morale şi legale.
Să ne gândim, totuşi, cine a liniştit apele tulburi ale ultimei crize financiare şi economice, evident pentru cetăţeni în ultima instanţă, dacă nu băncile centrale. Dar, relaxarea cantitativă şi dobânzile zero în conduita politicii monetare deschid o nouă filă de manual de ”economics”, care să marcheze un nou şi profund exerciţiu intelectual şi de intuiţie.
