Un articol publicat pe acest blog in urmă cu câteva zile a generat o reacție neasteptată. Despre toate acestea, câteva reflecții în zborul peniței
În data de 18 ianuarie 2021, pe blogul de opinii al BNR a fost inclus un articol despre un studiu recent al Băncii Mondiale intitulat “Inventarierea răspunsului de politică în sectorul financiar la COVID-19 în lume”. În esență, articolul[i] semnalează că, în conformitate cu un indice simplu, elaborat la nivel de țară de experții respectivei instituții financiare internaționale[ii], România este inclusă în categoria jurisdicțiilor cu nivelul cel mai ridicat de activitate (“highest activity”[iii]) în privința măsurilor adoptate ca reacție la pandemia actuală pentru a sprijini debitorii aflați în dificultate și a menține furnizarea de servicii critice către economia reală. Articolul se încheie cu judecata de valoare a autorului său cum că autoritățile române nu au stat pasive în fața crizei Covid-19 și că intensitatea răspunsului de politică al acestora în sectorul financiar a dus la plasarea țării noastre pe un loc onorabil în clasamentul mondial întocmit de experții Băncii Mondiale în această privință.
Este e problemă cu această ultimă afirmație? Faptul că autoritățile nu au rămas inactive este un fapt obiectiv, măsurile există și pot fi documentate ca atare. În ceea ce privește, sintagma “loc onorabil”, termenul folosit nu denaturează cu nimic faptul obiectiv, ce rezultă din documentul analizat al Băncii Mondiale, că România este clasificată în grupa țărilor celor mai active în a reacționa la șocul macroeconomic declanșat de criza sanitară. Prin reducere la absurd, este ceva rușinos, (neonorabil) să te afli, într-o clasificare, în prima grupă din punct de vedere a unor criterii cu semnificații pozitive? Evident, nu! Prin urmare, articolul prezintă corect concluziile studiului Băncii Mondiale. Toate afirmațiile din articol pot fi verificate, acesta indicând autorii și numele studiului, precum și adresa de Internet unde poate fi accesată baza de date folosită pentru realizarea sa.
Să reținem, faptele obiective pot fi testate sau verificate. Cel de al doilea război mondial a început în septembrie 1939, prima bombă atomică a fost utilizată în august 1945. Opiniile nu sunt fapte obiective. Berea brună este mai bună decât cea blondă. Rochiile lungi sunt mai frumoase decât cel scurte. În aceste situații, este vorba de preferințe personale. Realitatea alternativă reprezinta opiniile unei persoane care nu acceptă că acestea nu au suport în realitate și se încăpătânează să îi facă pe alții să le ia drept fapte obiective.
Oamenilor, în general, le place logica
Articolul demistifică unele opinii, în special din spațiul virtual, ce susțin, în ciuda evidențelor și oricât de greu de crezut ar fi, că BNR nu a luat nicio măsura împotriva crizei Covid-19. El nu face mențiuni la o persoană anume. Articolul doar subliniează că, în contradicție cu unele păreri, experții Băncii Mondiale au inventariat un număr de măsuri luate de România, din care multe în zona de responsabilitate a băncii centrale.
În acest context, se pune întrebarea de ce a reacționat imediat și în disprețul regulilor jurnalismului responsabil un fost redactor șef de cotidian economic. Doar pentru că, acum blogger, o ține de luni bune, obsesiv-incantatoriu[iv], că autoritățile nu au facut nimic pentru populație, nimic pentru firme?
Problema cu poziția de mai sus a blogger-ului este că, cel mai adesea, realitatea nu poate fi tratată binar, alb sau negru. Există și culori și multe nuanțe. Dar mai ales, avem o problemă de logică. Nimic este nimic, iertată să fie tautologia! Nimic înseamnă inexistența unui lucru, a unui fapt etc. (a se vedea DEX). Ori cum poate cineva să afirme că în România nu au fost luate măsuri, când ele există, țin de domeniul faptelor și pot fi verificate.
Dacă ar fi să ne limităm numai la banca centrală (pentru a nu da naștere la interpretari că discutăm în contul altora), acestă instituție a luat, printre altele, măsuri de reducere a dobânzii de politică monetară, a injectat lichiditate în sistemul bancar și a făcut uz de flexibilitățile oferite de cadrul normativ astfel încât persoanele și companiile cu credite să poata fi ajutate, atât de banci, cât și de instituții financiare nebancare. Se poate pune în discuție calendarul acestor măsuri, amplitudinea lor etc, dar deja asta e o altă mâncare de pește. Simple afirmații ritoase, nici hashtagurile corespunzătoare de genul #nimicpentrupopulatie, #nimicpentrucompanii nu pot anihila realitatea că s-au depus eforturi pentru luarea de măsuri care să vină în sprijinul persoanelor fizice și companiilor.
Fiecare persoană are dreptul la o opinie și nu trebuie să fie atacată pentru aceasta. Este și de înțeles că un jurnalist, pentru a avea un impact cât mai puternic în fața cititorilor săi, încearcă să producă o formulă concisă și ușor repetabilă care să exprime esența problemei de actualitate abordate. Sloganul, lozinca, hashtagul ales ar fi însă indicat să aibă legătura cât de cât cu realitatea, astfel cel ce le utilizează se poate expune unui ridicol nimicitor.
O comunicare recentă a Comisiei Europene definește conținutul dăunator de pe site-uri web ca fiind compus din informații greșite (misinformation) și din dezinformări (disinformation). În prima situație, nu există intenția de a difuza informații false. În a doua situație, există intenția de a induce în eroare, de a înșela, pentru diverse motive[v]. Cand cineva menține și promovează, luni de zile, pe site-ul său informații ce contrazic evidențele faptice, îți poți pune întrebarea, pe bună dreptate, dacă nu cumva te afli în fața unei campanii sistematice de dezinformare și care ar fi motivele acesteia?
Cum rămâne cu propaganda?
Să reținem doar afirmația ce pare a se dori a fi încriminatoare (și care nici pe departe nu se compara ca natură și gravitate cu celelalte acuze) că articolul de acum câteva zile este propagandă. În acest caz, blogger-ul se bazează pe conotația, în general, peiorativă a termenului, dar uită că propaganda poate avea si un caracter pozitiv: cum altfel ar putea fi clasificată propaganda americană antihitleristă din ultimul război mondial? Lăsând la o parte problemele de clasificare a propagandei, unde este acesta în simplul fapt că este arătată, fără a se face o campanie sistematică, o realitate obiectivă care poate fi verificată de oricine? România este, întradevăr, în grupa fruntașă de țări potrivit criteriului de clasificare utilizat de experții Băncii Mondiale. Această instituție a identificat un număr de 43 de măsuri pentru țara noastră până la data de 1 septembrie 2020. Ar trebui să ne fie rușine cu asta? Informația respectivă ar trebui ținută la naftalină, numai că nu-i convine unui blogger?
De ce?
În final, din nou, întrebări. De ce această reacția a blogger-ului față de un articol obiectiv și cu caracter general? Este aceasta un exemplu de jurnalism etic, responsabil? De ce se prezintă fapte inventate ca lucruri reale și de ce se prezintă publicului “realități alternative”. Multe întrebări, mult prea multe întrebări, care își așteaptă răspunsul.
[i] Denumirea articolului este “Banca Mondiala (studiu): România în grupa țărilor cele mai active în luarea de măsuri financiare ca reacție la pandemia Covid-19”
[ii] Indicele reprezintă numărul total de măsuri luate de o țară până la un moment de referință, conform cadrului de clasificare elaborat de autorii studiului.
[iii] Pentru acestă sintagmă a se vedea în nota de subsol de la pagina 14 a studiului următoarea frază: “Culorile din hartă reflectă sortarea țărilor în cuartile ale FPRAI de la cea mai ridicată activitate (albastrul cel mai închis) la cea mai scăzută activitate (albastrul cel mai deschis)”;
[iv] Sintagma este o figură de stil și nu are nicio semnificație care să conducă cu gândul la aspecte medicale.
[v] În literatura de specialitate, sunt evidențiate următoarele motive: jurnalism prost, parodie, provocare (n.n. inclusiv, dorința de a fi remarcat), pasiune, partizanat, profit, influență sau putere politică, propagandă.
