De ceva timp, în dezbateri publice, se tot vorbeşte despre o posibilă creştere economică minus… fiind numită când criză, când recesiune. Deşi, de fapt, criza şi recesiunea sunt fenomene diferite în esenţa lor, chiar dacă ambele exprimă îmbolnăvirea economiei.
Criza şi recesiunea sunt ca febra şi junghiul: două simptome diferite, dar care uneori se manifestă împreună şi produc un efect unic. Deşi deseori pot să nu apară împreună. La fel şi în economie. O ţară poate trece printr-o recesiune fără să suporte şi o criză, în timp ce o criză fără recesiune sa văzut mai rar. De două-trei ori într-un secol însă, când se coc condiţiile, criza şi recesiunea se conjugă, lovesc împreună şi produc efecte grave. Întâi apare criza, după care vine recesiunea, de obicei în punctul culminant al crizei; iar după ce recesiunea trece, criza mai zăboveşte o vreme. Un an, doi sau mai mulţi. Experienţa asta am trăit-o şi noi la cumpăna primelor două decenii din acest secol.
Rareori, când evenimentele curg ca în Japonia, unde criza ce a debutat în primii ani de după 1990 a durat peste două decenii, pot interveni mai multe recesiuni. În 2008, când criza japoneză s-a cuplat cu criza mondială, a început să curgă cea de-a treia recesiune de după 1990. Japonia a ieşit din recesiune în 2009, când a înregistrat creşteri plus în toate cele patru trimestre, fără să iasă şi din criză.
România, în 2009, nu avea vreo opţiune pentru creştere economică minus. Ne-a lovit însă criza şi recesiunea n-a putut fi evitată. Am îndurat doi ani de creştere economică minus: 2009 şi 2010. În trimestrul IV însă, din 2010, o creştere plus firavă s-a dovedit a fi un fir de aţă de care ne-am agăţat. A urmat încă o creştere cu semnul plus, în trimestrul I din 2011, şi astfel a fost marcată ieşirea oficială din recesiune. Nu însă şi din criză.
Cum ştim când începe şi când se sfârşeşte o recesiune? Dificultatea constă în faptul că recesiunea poate să înceapă fără să observăm. Statele Unite erau deja în recesiune, în criza precedentă, dar conducerea Fed-ului comunica public că creşterea minus a fost evitată. Cum a fost posibil? Simplu: statisticienii dau verdictul postfactum. Cert e că după două trimestre consecutive de creştere minus, fapt ce defineşte recesiunea, mai trece un timp până se trage linie şi încep să fie făcute calculele. Şi nu e vorba despre o întârziere tipic românească. Aşa se petrec lucrurile în lumea întreagă.
Dar criza? Cum identificăm semnele crizei? România s-a confruntat cu criza încă din 2008, dar abia în primul trimestru din 2009 ne-a lovit şi o creştere negativă. Şi cum această tendinţă a continuat şi în trimestrul II, în vara lui 2009 România era oficial în recesiune.
Fără o ordine anumită a simptomelor, când febra e mare, loveşte şi bugetul, care înregistrează solduri negative grave, deficitul de cont curent coboară dramatic, creşte şomajul, scade 4/65 consumul, inflaţia ia altitudine, moneda se depreciază semnificativ, creditarea încetineşte, panica ia amploare. Dar niciun economist cu capul pe umeri, din America până în Asia, nu sperie acum lumea că ar veni o nouă criză. O fac doar cei care confundă febra cu junghiul.
Recesiunea o măsurăm cantitativ. Când vine însă, dacă vine într-adevăr, accentuează dificultăţile de ordin calitativ. Eurostat publică, în fiecare an, date şi cifre relevante pentru ierarhizarea puterilor economice la nivelul Uniunii Europene. Din toate aceste date şi cifre se întrupează trei criterii esenţiale: 1) totalul populaţiei din fiecare ţară; 2) PIB-ul total din fiecare ţară, în euro; 3) punctajul ce redă puterea de cumpărare a PIB-ului pe locuitor. Datele referitoare la România desenează o linie, în urcare, ce exprimă cantitativ PIB-ul total măsurat în bani. În 2018 am înregistrat a opta cea mai mare viteză de înaintare din Uniunea Europeană. Dar ne plasăm în coada clasamentului atunci când este măsurată porţia de PIB ce revine fiecăruia. Efectul fiind de ordin calitativ: creşterea anemică a nivelului bunăstării.
Opt ţări mici, din UE, cu PIB-uri mai mari, au învăţat să obţină mai multă bunăstare decât noi. Deşi am urcat şi noi… dar în raport cu noi înşine. Şi în raport cu Grecia, pe care am depăşit-o în 2017; şi cu Portugalia, pe care am întrecut-o în 2018. Dar Grecia şi-a prelungit recesiunea cu vreo patru ani şi acum recuperează; iar Portugalia a gafat în planul strategiei creşterii economice.
