Intr-o discutie pe care am avut-o cu alti economisti a venit vorba despre ce s-ar intampla daca deficitul bugetar ar continua sa creasca, daca s-ar concretiza presiuni mari pe bugetul public din Romania in lipsa unor masuri compensatorii de echilibrare.
Exista o linie de demarcatie (un redline, cum ar spune englezii) de la care pietele financiare vor reactiona, vor da inapoi. Dar, sustin unii confrati, dupa o reevaluare, creditori ar fi dispusi sa finanteze la un cost superior chiar un deficit bugetar ce merge spre 5% din PIB. In aceeasi logica, ar putea fi imaginate o linie de demarcatie in preajma unui deficit de 6%, cu o alta reevaluare, cu un cost de finantare si mai mare. Unii ar spune ca important este ca un deficit sa se poata finanta indiferent de conditii. Unde vad hibe cu un asemenea rationament? Si ma gandesc nu numai la consecinte ce ar decurge dintr-o deteriorare a riscului suveran la clasa junk. Astfel:
– Romania se confrunta cu fenomenul deficitelor gemene (deficit bugetar ESA/metodologie europeana in jur de 4% din PIB si deficit de cont curent/extern de cca 5% din PIB in 2019); este singura economie din regiune cu deficite de o asemenea magnitudine;
– Deficitul bugetului public la noi a fost cel mai mare din UE in 2019;
– Sunt presiuni foarte mari pe buget, ce pot conduce la deficite de peste 6% in 2021 si peste 7% din PIB in 2022 in lipsa unor masuri de corectie adecvate.
– Economia incetineste si, la deficite bugetare mari, datoria publica poate intra intr-un cerc infernal (efect “bulgare de zapada”) din cauza unor costuri de finantare in suire rapida (datoria publica acum de 37-38% din PIB repede ar trece de 45-50%, nivel de alerta in conditiile economiei noastre).
– Leul nu este moneda de rezerva, iar economia autohtona are o portiune euroizata importanta. Socuri ce ar lovi increderea in leu ar favoriza o re-euroizare, nociva pentru stabilitatea economiei; socuri ar decurge dintr-o finantare a deficitelor tot mai dificila;
– Romania se imprumuta in moneda proprie considerabil mai scump decat Ungaria si Polonia (tari cu care ne comparam adesea); diferentialul de cost exprima perceptia riscului in conditiile unor deficite externe diferite (Ungaria si Polonia au balante externe mult mai echilibrate).
A gandi ca destul timp de acum inainte, in pofida unor deficite mari, se vor gasi cumparatori pentru obligatiuni emise de statul roman ignora ca pe piete opereaza discontinuitati, non-liniaritati. O discontinuitate poate fi temporara, cand creditorul, la deficite in crestere, cere un pret (randament) superior pentru finantarea oferita. Si exista discontinuitate s-o numim “fatala”, ce semnifica iesirea brutala de pe piata si, practic, inghetarea finantarii din piata. Aceasta iesire ar fi precedata de finantari la scadente tot mai scurte si costuri tot mai inalte. Am avea de-a face cu o blocare a finantarii prin piete — nu o simpla criza de lichiditate. Si ar fi nevoie de recurgere la finantare de la organisme financiare internationale pentru a iesi dintr-un mare impas bugetar (s-a intamplat in 2009). Ce ar putea preveni mersul catre o discontinuitate, non-liniaritate fatala, este intrarea sub incidenta procedurii de deficit excesiv (PDE), care este mecanism in UE de disciplinare financiara a statelor membre.
Discontinuitatea grava in relatia cu pietele externe ar putea fi accentuata de o criza interna de incredere, ilustrata de o “fuga”’ de moneda nationala, exprimata si de presiune pe leu (depreciere), crestere a inflatiei. Nu intamplator vorbim de nevoia unui mix de politici echilibrat, de faptul ca o corectie a dezechilibrului extern cere o consolidare bugetara.
Romania ar risca foarte mult daca nu ar stavili deficite in crestere, daca nu ar demara corectii bugetare. Si de aceea este important ca s-a programat un reper de ajustare bugetara –tinta de deficit de 3,6% din PIB pentru 2020, chiar daca unii considera ca nu este sufficient de ambitios. Dar acest target trebuie sa fie urmarit prin masuri credibile de corectie bugetara.
In unele tari se vorbeste despre activism bugetar pentru a combate crestere economica scazuta. Dar acolo moneda este de rezerva (USD, sau euro, yen) si exista, in general, balante externe echilibrate. Nu este cazul nostru si, in plus, presiunile pe bugetul public la noi sunt foarte mari. A gandi ca pietele ar finanta deficitele noastre in cautare furibunda de randament (search for yield), deoarece randamentele sunt foarte mici in alte parti, este o abordare foarte periculoasa.
In acest tablou trebuie sa notam si situatia unei reevaluari a riscurilor (risk repricing) pe piete in general, care ar dezavantaja economiile cu nevoi mai mari de finantare.
Romania are nevoie de consolidare bugetara, iar masuri din 2020 pun temelie la bugetele pentru 2021 si 2022. A crede ca in bugetul public exista spatiu fiscal pentru a acomoda o crestere puternica a cheltuielilor sociale in 2020 si mai ales in 2021, este o teza mai mult decat eroica; este in divort cu realitatea. De pilda, se poate taia in contrapondere finantarea de investitii publice din resurse proprii? Iar o tara nu poate miza pentru dezvoltare numai pe resurse din bugetul UE. Cheltuieli sociale are sens, este moral sa creasca, dar intr-o cadenta care sa nu dea peste cap echilibrele macro.
Cresterea veniturilor fiscale cu cateva procente din PIB ar ajuta consolidarea bugetara si ar permite finantarea mai buna a bunurilor publice, inclusiv a cheltuielilor sociale. Dar o crestere ipotetica nu poate fi inclusa in constructia bugetara efectiva.
Se greseste cand se afirma ca nu se poate obtine o crestere semnificativa a veniturilor fiscale. Evaziunea fiscala si “optimizarea fiscala”sunt endemice si de mari proportii in Romania. S-a si exagerat cu scaderea TVA. Iar a reduce in continuare taxe si impozite este irational avand in vedere incordarea bugetului public. Informatizarea (digitalizarea) ANAF este o urgenta. Reforme ale regimului de colectare a veniturilor in Bulgaria si Polonia arata ca se poate obtine substantial mai mult la venituri fiscale, de ordinul a 2-3% din PIB, dar nu imediat. Si nu poti miza in buget pe venituri incerte. Avem prea multe exceptii si avem in fapt un regim de impozitare regresiv.
Atentie la non-liniaritati, discontinuitati, de care nu suntem departe daca nu vom lua masuri de consolidare bugetara la timp. Corectiile facute la timp, prin initiative/decizii interne, sunt mai putin dureroase decat cele operate in mod brutal sub presiunea pietelor.
