La începutul anilor 2000, băncile centrale europene erau în plin proces de consolidare a independeței funcționale, iar reputația de care se bucurau în asigurarea stabilității sistemului financiar nu făcea decât să le întărească statutul. Reglementările legate de conținutul mandatului, transparența salarială sau atribuțiile specifice ale băncilor centrale nu au fost niciodată unitare, deși integrarea în Uniunea Europeană și mai ales în cadrul zonei euro, a crescut semnificativ în această perioadă.
Diversitatea în ceea ce privește aceste aspecte a rămas și astăzi o caracteristică a băncilor centrale, chiar dacă misiunea lor fundamentală este în esență aceeși. Principala deosebire este generată de conținutul și extinderea mandatului încredințat băncilor centrale și din atribuțiile specifice care le completează pe cele de politică monetară . De aceea, la începutul anilor 2000, doar trei bănci centrale europene publicau date legate de nivelul salariilor nominale ale membrilor consiliului de administrație (Anglia, Olanda, Irlanda).
Procesul a evoluat lent, așa că prin 2006 – 2007, înaintea crizei economice, doar opt bănci centrale publicau astfel de informații. După criza din 2008, numărul lor a început să crească, astfel că în prezent 20 de bănci centrale publică pe site –ul propriu (în majoritatea cazurilor în cuprinsul Raportului anual) sau al altor instituții specializate (este cazul Băncii Slovaciei, Băncii Croației sau Băncii Letoniei) informații privind remunerarea nominală a conducerii. Bulgaria este ultima prezență pe această listă, începând cu 2015. Chiar și Banca Centrala Europeană a publicat multă vreme doar veniturile agregate, adică suma totală a salariilor membrilor Comitetului Executiv și a început să le publice nominal din 2007. Venituri agregate publică și băncile centrale din Luxemburg, Slovenia și Malta. Lituania publică o remunerare medie. Grecia nu publică nimic în această privință. Diversitatea modului de prezentare a veniturilor este, așadar, o caracteristică a transparenței băncilor centrale.
O caracteristică, dar și o consecință. Pentru că băncile centrale îndeplinesc o gamă foarte largă de funcții, de aici derivând practic responsabilități diferite, și, implicit, venituri diferite. De pildă, core business la Bundesbank este politica monetară. În cooperare cu BCE și celelalte bănci centrale din Eurosistem, Bundesbank are ca obiectiv principal menținerea stabilității prețurilor. Partea de supraveghere a sistemului bancar este însă împărţită cu Federal Financial Supervisory Authority (BaFin), partea de rezoluţie a sistemului bancar cu Federal Agency for Financial Market Stabilisation.
Sunt unele bănci care fac doar politică monetară, la altele regăsim și alte atribuții. La multe bănci centrale, una sau mai multe dintre atribuțiile în domeniul supravegherii, reglementării și rezoluției sistemului bancar au fost preluate – total sau parțial – de autorități specializate. Banca Austriei, Banca Danemarcei, Banca Estoniei, Banca Franței, Banca Poloniei, Banca Spaniei, Banca Luxemburgului, Banca Suediei și această enumerare nu este exhaustivă, împart o serie din atribuțiile menționate cu alte instituții locale specializate.
Alte bănci centrale, ca Banca Belgiei, care prezintă asemănări cu banca noastră centrală din punct de vedere al sarcinilor și activităților desfășurate, au atribuții mai extinse și sunt implicate atât în domeniul supravegherii, reglementării, stabilității financiare sau al rezoluției bancare. Asemenea Băncii Belgiei sunt și băncile centrale din Anglia, Cehia, Irlanda, Croația, Olanda.
BNR, conform statutului său, are una din cele mai largi palete de atribuții care se pot regăsi printre cele ale băncilor centrale. Nu numai că are atribuții în elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb, dar are rol și în autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, în administrarea rezervelor internaţionale ale României, emisiunea monetară, sistemele de plăți, asigurarea stabilităţii financiare. De asemenea este și prima curte de apel, altfel spus, analizează contestațiile pe care le fac băncile comerciale și instituțiile financiare nebancare către Direcția Supraveghere.
În cazul BNR, mai sunt necesare câteva clarificări, sau distincții față de practicile altor bănci centrale. Participarea la Comitetul de Politică Monetară, la Comitetul de supraveghere sau Comitetul de administrare a rezervelor internaţionale se face fără o remunerație separată. Acestea sunt structuri permanente, conduse de guvernatorul BNR și activitatea lor se încadrează în atribuțiile Guvernatorului și ale celorlalți membri ai acestor comitete, deci aceștia nu sunt plătiți suplimentar. Consiliul de asministrație al BNR este, în consecință, forul de conducere care se ocupă de toate funcțiile BNR (elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb; autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea stabilităţii financiare; emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României; stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia; administrarea rezervelor internaţionale ale României) și el nu poate fi comparat cu cel de politică monetară din alte bănci centrale.
Diferențele importante în sfera atribuțiilor și responsabilităților băncilor centrale conduc automat la niveluri de salarizare foarte diferite. Având în vedere că sistemul de salarizare din băncile centrale ține cont nu numai de conținutul și amplitudinea obiectului de activitate, ci și de complexitatea activităților desfășurate, diferențele sunt firești și orice comparație trebuie să țină cont de deosebirile menționate.
