Premierul Dacian Cioloş a ţinut să precizeze public, fără echivoc, în repetate rânduri, că domnia sa şi Guvernul pe care îl conduce nu intenţionează să se implice în politică. Acest fapt este lăudabil întrucât confirmă mandatul încredinţat şi înlătură alte scenarii. În contextul adoptării de către Parlament a legii DIP, Executivul are la dispoziţie 5 zile să demonstreze că lucrurile chiar aşa stau şi îşi apără propria poziţie în ceeea ce priveşte eventuale efecte negative ale actului normativ. Numărătoarea inversă a început. Nuanţe nu există.
Potrivit legii, după ce a trecut de forul decizional, orice act normativ poate fi supus controlului de constituţionalitate de către Preşedinte, Avocatul Poporului , Guvern sau un grup de parlamentari. La fel stau lucrurile chiar şi în cazurile în care actul respectiv este adoptat în unanimitate. Din raţiuni lesne de înţeles, dată fiind conjunctura anului electoral, susceptibil de a nu fi interesată de capital electoral, este doar guvernul tehnocrat. Nu există niciun motiv logic ca cineva să se teamă de verdictul Curţii Constituţionale a României. Poziţia iniţiatorilor legii, a profesorului universitar de drept Gheorghe Piperea, de-a lungul întregului parcurs legislativ, potrivit căreia legea DIP nu aduce atingere dreptului de proprietate şi nici nu poate fi retroactivă a fost susţinută şi în plenul Parlamentului de către şeful Comisiei Juridice. Mai mult decât atât, de fiecare dată când s-au ridicat semne de întrebare asupra retroactivităţii, de exemplu, replica a venit de la sine: legea se aplică pentru viitor, deci nu are cum fi retroactivă chiar dacă modifică o stare de fapt din trecut şi s-a făcut trimitere chiar la o decizie a CCR. Argumentul pare extrem de puternic, însă în cazul unei legi cu asemenea implicaţii încă o confirmare nu strică. Deşi pare o pierdere de timp, este bine şi pentru beneficiarii legii, fie ei din categoria celor care nu mai pot plăti, fie din cea a celor care pot plăti, dar li se pare că nu mai este cazul, ca să nu existe nici un dubiu că legea este aplicabilă. Ar putea să afle asta mai devreme, nu peste câteva săptămâni, când băncile vor ridica oricum excepţia de neconstituţionalitate, aşa cum au anunţat deja. Nici poziţia Consiliului Superior al Magistraturii nu este de aruncat la coş. Mai mult, dacă legea DIP este constituţională, cred că se impun schimbări dramatice în componenţa celui mai prestigios for în materie, pentru că a aruncat o umbră serioasă de îndoială asupra acestui act normativ adoptat, iată, cu unanimitate.
Argumente de cu totul altă natură obligă însă Executivul să ia rapid o decizie privind transmiterea legii la CCR. Astfel, în pofida unor consideraţii de dată recentă ale dlui. vicepremier Dâncu privind riscul sistemic, poziţia oficială a Guvernului transmisă recent Parlamentului nu are cum să se schimbe, doar pentru că parlamentarii nu au luat-o în considerare. Astfel, acolo se arătau, între altele, următoarele:
1. Aplicabilitatea legii asupra contractelor de credit în derulare contravine principiului neretroactivității legii civile, principiu consfințit în Constituție, mai cu seamă că este vorba de contracte încheiate în deplină legalitate, fără vicii sau clauze abuzive.
2. Guvernul constată că diverse articole din proiect conduc la impredictibilitatea aplicării textului, cu consecințe asupra dreptului la proprietate confințit de Constituție.
3.Instituțiile de credit cu acționariat majoritar străin ar putea acționa în judecată statul român, cu posibile implicații semnificative asupra bugetului de stat.
Cred că este evident că temerile mai sus exprimate de Guvernul Cioloş nu şi-au găsit rezolvarea în textul final al legii. O detaliere mult mai explicită a acestora se regăseşte, de altfel, în poziţii anterioare ale Ministerului Justiţiei şi a celui de Finanţe, ambele puse la dispoziţia forului legislativ. Nu este aici locul să reluăm avertismentele CE, FMI, BNR privind efectele nefaste asupra economiei româneşti ale legii DIP pentru că sunt arhicunoscute. Este important, însă, să amintim că în toate acestea se atrage atenţia asupra costurilor bugetare ale legii. Sunt aşadar în joc banii tuturor contribuabililor indiferent dacă se află sau nu în relaţie cu banca. Dacă legea ajunge să fie promulgată, în timpul rămas până la contestarea ei în justiţie de către bănci în procese, ar putea fi astfel evitate costuri bugetare importante. De aceea, Guvernul este obligat, în opinia mea, să acţioneze de urgenţă înainte ca legea să ajungă la promulgarea ce nu mai poate fi evitată de Preşedinţie.
Iar dacă legea dării-n plată va fi declarată constituţională, fără întârzieri nejusticate din partea CCR, cu atât mai bine pentru toată lumea.
