O eventuală creștere a ratelor de impozitare, indiferent de magnitudine, nu ar duce în mod sustenabil la creșterea veniturilor bugetare ca procent din PIB (sau, alternativ, a poverii fiscale, adică a veniturilor din impozite ca procent din PIB), dacă este aplicată înainte ca țara să îndeplinească două condiții:  să atingă un nivel de dezvoltare economică relativ înalt, reflectat prin situarea indicatorului PIB per capita peste o anumită valoare, și să aibă un grad adecvat de aplicare a domniei legii, reflectat prin drepturi de proprietate clare și bine protejate, un grad înalt de integritate a guvernului și o efectivitate înaltă a sistemului judiciar. De asemenea, nu este necesar ca veniturile bugetare ca procent din PIB să fie relativ mari pentru ca o țară să poată satisface cererea de bunuri și servicii publice.