In “Limits and pitfalls of QE in emerging economies”(OpiniiBNR, 14 August) I argued that, while central banks in advanced economies undertake quantitative easing (QE) in order to mitigate the shock of the Pandemic and the economic crisis, this kind of operations needs to be contemplated with caution in emerging economies. A reaction to my text suggested that the accumulation of net foreign assets (NFA) in emerging economies (EMEs) could be seen as a form of QE. I argue below that this is not an appropriate analogy. But first, I reiterate my view as to why EMEs have to treat QE with much caution.

Romania nu poate intra in MCS2, in UB, fara a rezolva problema dezechilibrelor macroeconomice in mod durabil. Nu exista bagheta magica pentru intrarea in UB.

În martie 2019, Curtea Constituțională a României constata că o lege ce urmărea limitarea dobânzilor în sectorul financiar este neconstituțională, în principal datorită faptului că nu a fost realizată motivarea și fundamentarea economică, socială și juridică a soluțiilor adoptate[i], legea însăși fiind considerată neclară. Un verdict al acestui for privind o lege similară, ce urmărește protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, urmează a fi pronunțat în următoarele zile. Explică noul act normativ cu claritate soluțiile legislative propuse și efectele acestora? Câteva reflecții personale punctuale în legătură cu acest subiect sunt redate în continuare.

Problema de fond a vremurilor noastre este trăirea momentului acumulărilor multor evenimente (fapte și efecte ale acestora) reprobabile, pe care le-am considerat trecătoare sau ușor gestionabile, accentuând până la refuz pe beneficii. 

Se extinde de ceva vreme în întreaga lume, fiind foarte fecundă și în mediul academic și politic românesc, ideea că antreprenoriatul autentic și clasa de mijloc extinsă și sustenabilă pot coexista pe termen lung cu o prezență masivă a guvernului în economie. Acest miraj are două fațete, ce se sprijină reciproc. Prima, cea care dă aspectul de veridicitate a fenomenului clamat, este aceea că extinderea ponderii cheltuielilor guveramentale în PIB și creșterea bunăstării au mers împreună. Rareori se amintește în conexiune cu acest aspect creșterea puterii de monopol a unor mari giganți și a entităților too big to fail. Cealaltă, la polul opus, accentuată mai ales după criza din 2008, arată că s-au adâncit inegalitățile economice, ceea ce ar face necesară o creștere a justiției distributive (sau justiției sociale, cum mai este denumită), care s-ar putea înfăptui prin creșterea intervenționismului redistributiv, adică prin creșterea dimensiunii guvernelor măsurată prin ponderea cheltuielilor în PIB. Toate aceste sunt clamate în ciuda faptului că în multe țări ponderea cheltuielilor guvenamentale totale în PIB este apropiată de 50 la sută, iar în câteva dintre ele depășește această proporție, iar creșterea cheltuielilor a venit, aproape peste tot în lume, mai ales pe ruta cheltuielilor sociale, care în multe țări a atins sau chiar depășit 20 la sută din PIB.

Un avocat cunoscut pentru poziția sa constantă de demonizare a băncilor a făcut relativ recent o serie de aprecieri legate de o speță a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) privind posibilul caracter abuziv al dobânzii variabile la anumite credite ipotecare din Spania. Comentariile respective, ce doreau a surprinde învățăminte pentru România, sunt însă anapoda, profesionistul dreptului, printre altele, aducând în discuție un indice de referință care nu există în forma prezentată și văzând plafonare de dobânzi acolo unde nu este cazul. Mai multe detalii în continuare.