Este euro un pod prea îndepărtat? Cât de rapid ne putem mișca astfel încât construcția să fie durabilă, să evităm subrezimi ale fundației ce vor impune corecții dureroase. Ca să ne apropie, acest pod trebuie să ne ajute să acoperim decalajele, mai ales cele de nivel de trai.
O economie în care există încredere este o economie cu volatilitate gestionabilă, în care agenţii economici au confortul că stările de lucruri viitoare sunt predictibile. Pe scurt, banii nu „frig” – populaţia nu se va teme sa păstreze sumele de bani, aşteptând momentul optim pentru investiţii sau consum.
Măiestria băncilor centrale de a face ghidajul prospectiv al așteptărilor fără a genera sevraj depinde mult de credibilitatea demonstrată în timp a acestor instituții – validată de implementarea măsurilor pe care le-au comunicat, de ajustarea la timp a mesajelor și asumarea erorilor, inclusiv cele de prognoză
Mi se pare straniu sa observ banci centrale ce par sa trateze cu nonsalanta functionarea crypto-monedelor si circuitelor paralele; aceasta inseamna, fie si partial, tolerarea unui regim de free banking, care pune in discutie ratiunea de a fi a bancilor centrale
Avem de corectat o combinatie suboptima de politici macroeconomice pentru a preveni o finantare in crestere a deficitului de cont curent prin indatorare, pentru a modera inflatia, pentru nu obliga BNR la cresteri dramatice ale ratei de politica monetara.
Se extinde de ceva vreme în întreaga lume, fiind foarte fecundă și în mediul academic și politic românesc, ideea că antreprenoriatul autentic și clasa de mijloc extinsă și sustenabilă pot coexista pe termen lung cu o prezență masivă a guvernului în economie. Acest miraj are două fațete, ce se sprijină reciproc. Prima, cea care dă aspectul de veridicitate a fenomenului clamat, este aceea că extinderea ponderii cheltuielilor guveramentale în PIB și creșterea bunăstării au mers împreună. Rareori se amintește în conexiune cu acest aspect creșterea puterii de monopol a unor mari giganți și a entităților too big to fail. Cealaltă, la polul opus, accentuată mai ales după criza din 2008, arată că s-au adâncit inegalitățile economice, ceea ce ar face necesară o creștere a justiției distributive (sau justiției sociale, cum mai este denumită), care s-ar putea înfăptui prin creșterea intervenționismului redistributiv, adică prin creșterea dimensiunii guvernelor măsurată prin ponderea cheltuielilor în PIB. Toate aceste sunt clamate în ciuda faptului că în multe țări ponderea cheltuielilor guvenamentale totale în PIB este apropiată de 50 la sută, iar în câteva dintre ele depășește această proporție, iar creșterea cheltuielilor a venit, aproape peste tot în lume, mai ales pe ruta cheltuielilor sociale, care în multe țări a atins sau chiar depășit 20 la sută din PIB.
