Gadgets
În urmă cu două cicluri electorale, prin 2015, a început un fel de competiție pentru atragerea alegătorilor, cum altfel, decât prin acordarea unor facilități fiscale. Alegerile din 2016 au trecut, facilitățile au rămas. Mai puțin obișnuit, noul guvern, instalat după alegeri, în anul 2017, a continuat în forță generozitatea fiscală, prin aplicarea complet irațională a așa-zisei teorii «wage-led growth» – o prostie absolut monumentală, care a devenit punctul culminant, momentul rupturii totale a echilibrului bugetar, după care bugetul a mers dintr-o cârpeală într-alta. Până am ajuns, azi, într-o situație deosebit de critică : stocul datoriei publice a trecut de 50 la sută, deficitul din 2023 este de 6 la sută din PIB și crește precum Făt Frumos, PNRR riscă să devină cea mai formidabilă oportunitate – ratată. Remedierea situației nu poate să întârzie, iar magnitudinea problemelor obligă la un ansamblu serios de măsuri.
În ultimele luni opinia publică a identificat o problemă foarte complexă, a cărei soluționare este, oricum, dificilă, dar ea este încă și mai complicată în actualul context politic și economic, intern și internațional: deficitul public. Este foarte bine că tema este dezbătută deja pe toate fețele, atât în zona politicului, cât și în cam toate sferele vieții sociale. Ar exista, astfel, mai multe premise pentru a identifica o soluție mai bună, mai durabilă. Cred însă că ar exista două precondiții în acest scop. Prima este, după părerea mea, identificarea corectă a problemei. Or, aici se pot observa, nu de puține ori, fie ținte false, fie abordări care caută mai degrabă găsirea unui vinovat, un țap ispășitor, decât a unei soluții durabile. În intervenția mea de azi mă voi referi la această primă problemă, urmând ca, în zilele următoare, să mă refer și la cea de-a doua problemă: cum am putea aborda în mod raţional deficitul public.
After almost two years of battling price pressures by embarking on one of the most aggressive hiking cycle in economic history, central banks seem fully committed to go even further with their tightening campaign to rein in runaway inflation should the case be.
This is a battle that central banks can’t afford to lose. Price stability is the ethos of monetary policy and central banks shall remain resolute in their purpose to return inflation to target and preserve their hard earned credibility. But the devil is in the details and even though the destination is well know, there are many unchartered paths and possible journeys, whose choice will reverberates in the years to come.
Public debt sustainability is a concern in many countries. In the US, as the economic linchpin of the developed world, public debt has exceeded 130% of GDP and is causing heated debate, in Congress as well. In the EU, the financial crisis, the pandemic, and the energy transition (with effects augmented by the war in Ukraine) have caused public debts to soar; there are countries in the euro area (Greece, Cyprus, Italy, France, Belgium, Spain, Portugal) with public debts that range between 100% and 175% of GDP. By the way, the ECB was forced to intervene through special operations to save the Eurozone during the sovereign debt crisis.
Datoriile publice sunt considerabil mai mici în Europa centrală și de răsărit, dar unele dintre țările din această regiune nu fac parte din zona euro (apare riscul valutar) și au deficite bugetare mari; este și cazul României, cu un deficit bugetar structural de peste 5% din PIB, poate cel mai înalt din Uniune (deficitul structural este definit în accepție simplă că diferența între veniturile și cheltuielile permanente ale bugetului public –deși nicio componentă a bugetului poate fi considerată veșnic permanentă).
Nu știm când și nu știm exact ce o va declanșa, dar o criză financiară va veni în mod cert în vreuna din economiile mari ale lumii. Este imposibil în epoca modernă ca această criză să nu lovească și România. Așa s-a întâmplat în 1991, în 1997 și în 2008 și așa se va întâmpla și data viitoare. Acele drumuri parcurse spre acele crize ar fi trebuit să ne învețe că impactul asupra economiei noastre a fost cu atât mai mare cu cât mai mari au fost dezechilibrele noastre interne și externe.De fiecare dată, economia noastră a fost prinsă pe picior greșit, însemnând că în perioadele care au precedat crizele, dezechilibrele macroeconomice fuseseră amplificate de politici greșite. În mod particular, în fiecare perioadă ce a precedat anii amintiți, politica noastră fiscală a promovat creșterea deficitelor bugetare, ceea ce însemna că utilizarea ei în criza ce avea să vină era aproape imposibilă.
