În primele două părți ale acestui articol am arătat că un compromis acceptabil între dezideratele economice și constrângerile date de resursele limitate ale planetei l-ar constitui o creștere economică modestă combinată cu o plafonare a populației, care în conjuncție cu progresul tehnologic să facă posibilă o creștere a PIB/locuitor.

Mediul de afaceri va trebui să își schimbe radical optica, dinspre maximizarea profitului pe termen scurt și producție masivă de bunuri cu ciclu de viață scurt, înspre producție mai mică de bunuri cu ciclu de viață lung și având drept obiective atât profitul, cât și recuperarea /refolosirea resurselor

Cresterea veniturilor fiscale cu cateva procente din PIB ar ajuta consolidarea bugetara si ar permite finantarea mai buna a bunurilor publice, inclusiv a cheltuielilor sociale.

„Ideea referitoare la o economie care nu crește poate fi o anatemă pentru un economist. Dar ideea unei economii în continuă creștere este o anatemă pentru un ecologist.”  scrie Tim Jackson  în cartea Prosperity without Growth

Un pachet de legi anticămătărie a fost transmis recent la Camera Deputaților pentru dezbatere. Trei dintre cele patru proiecte de lege din pachet păcătuiesc însă prin definirea defectuoasă a noțiunii de creditor financiar, ceea ce duce la neincluderea în sfera lor viitoare de aplicabilitate a sucursalelor instituțiilor de credit străine din Uniunea Europeană (UE) ce operează pe teritoriul României. Și uite așa, dintr-o greșeală ce relevă o slabă cunoaștere a legislației bancare europene și naționale, se poate ajunge, în absența corecțiilor, la discriminarea instituțiilor de credit persoane juridice române, unele dintre ele cu capital majoritar românesc, prin crearea de condiții competitive inegale.