Legea nr. 312/2015, ce transpune în dreptul românesc prevederile europene privind redresarea și rezoluția instituțiilor de  credit, oferă o serie de mecanisme de “îndulcire” a recapitalizării interne (“bail-in”).  Acest instrument de rezoluție este însoțit de posibilitatea ca anumite datorii  ale băncilor să fie excluse din  sfera sa de aplicare,  în principal  pentru a se evita generarea  de risc sistemic. Recent, într-un articol publicat pe un site de informații juridice, un avocat cunoscut pentru poziția sa ultracritică împotriva băncilor a incercat să explice publicului modul cum funcționează aceste excluderi. O astfel de inițiativă de educație financiară nu poate fi decât lăudată. Din nefericire, articolul conține însă o serie de afirmații greșite, ce trebuie corectate în interesul unei corecte informări a publicului larg, aspect asupra căruia ne vom apleca în rândurile ce urmează.  

În societatea românească persistă confuzia conform căreia singura cale de a accelera creşterea economică ar fi adâncirea deficitelor intern şi extern. În realitate, creșterea economică poate fi accelerată în mod sustenabil prin adresarea celor trei factori care compun PIB potențial: capitalul, forţa de muncă, productivitatea.

Protecția legală pentru supraveghetorii bancari este un subiect complex, care nu trebuie tratat cu ușurință. Importanța acestuia pentru asigurarea unui control prudențial bancar eficient și menținerea stabilității financiare a unei țări este recunoscută prin includerea sa în standardul internațional “Principiile de baza de la Basel pentru o supraveghere bancară efectivă”. Acestea recomandă ca legislațiile naționale să prevadă un anumit grad de protecție legală pentru autoritatea de supraveghere și personalul său.  Numeroase țări europene și din întreaga lume au introdus sau sunt pe cale să introducă prevederi în cadrul juridic național ce urmăresc limitarea răspunderii supraveghetorilor bancari.

Responsabilitatea nu poate fi numai la nivel national; ea trece de granite si priveste mecanisme institutionale, un sistem de reglementare si supraveghere la nivelul Uniunii Monetare si Economice, care sa permita controlul dezechilibrelor. De aceea sunt vitale reforme in zona euro, aparitia unor noi dispozitive de atenuare a socurilor si “ïmpartire a riscurilor” (risk-sharing) si a poverii (burden-sharing), de control simetric al dezechilibrelor. Procedura de dezechilibru extern excesiv trebuie sa se aplice in mod simetric in zona, deci si statelor cu surplusuri masive, ceea ce nu se intampla.