Gadgets

Sub reflectorul “României libere” a ajuns o carte a guvernatorului  BNR Mugur Isărescu, publicată în anul 2009: “Contribuţii teoretice şi practice în domeniul politicilor  monetare şi bancare”. Ziarul a publicat o anchetă de presă, semnată de Sorin Semeniuc, având ca subiect amintita carte. Guvernatorul Băncii Naţionale este acuzat că a încălcat Legea 206/2004… autoplagiindu-se. Concreta preluat aproape integral” pasaje din texte publicate în anii anteriori.

Aşa cum era de aşteptat, apariţia, la data de 1 martie 2017, a “Cărţii albe privind viitorul Europei“ sub semnătura Preşedintelui Comisiei Europene, Jean – Claude Juncker, a stârnit numeroase discuţii. Din păcate, cele mai multe luări de poziţie din spaţiul public românesc exprimă teamă şi indignare faţă de perspectiva creării Europei cu două viteze, demonstrând ignorarea câtorva lucruri fundamentale.

Cartea Alba a Comisiei Europene privind Viitorul Uniunii a starnit  controverse. Documentul, cu  cinci scenarii evocate (status quo (carry on), cu accent pe Piata Unica, “coalitii ale celor ce vor”, mai putin dar mai bine, toti si mai mult), ilustreaza mari incertitudini, provocari si dileme cu care se confrunta statele membre, institutiile europene. 

Guvernatorul BNR a scris o carte de sinteză, în afara sferei reglementate de Legea 206/2004, punând la dispoziţia tuturor celor interesaţi o lucrare în care să găsească tot ce a fost important în politica monetară a BNR din 1990 până în 2008

Sub reflectorul “României libere” a ajuns o carte a guvernatorului  BNR Mugur Isărescu, publicată în anul 2009: “Contribuţii teoretice şi practice în domeniul politicilor  monetare şi bancare”. Ziarul a publicat o anchetă de presă, semnată de Sorin Semeniuc, având ca subiect amintita carte. De reţinut titlurile ce se vor şocante: “Guvernatorul Băncii Naţionale acuzat de lipsă de etică academică”; “Isărescu, plagiat din Isărescu”; “Autoplagiatul lui Isărescu este fără dubiu”. Toate fiind subsumate următoarei informaţii: „Guvernatorul BNR a preluat aproape integral, într-o carte din 2009, fără a menţiona explicit acest lucru, 180 de pagini din trei volume pe care le publicase în anii anteriori”. 

Recent