Autorii articolului:
Alexandra-Maria Bocșe
Tudor Grosu, Banca Națională a României
Alexandru Cosmin Buteică, Banca Mondială
A devenit din ce în ce mai evident că prevenirea schimbărilor climatice, marcată la început, în 1992, de statele semnatare ale Convenției Cadru a Națiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice, nu poate fi redusă doar la acțiunea statală. Aceasta presupune schimbări în economie, mai ales în sectoarele care generează un volum consistent de emisii de gaze cu efect de seră. Din acest motiv e nevoie și de o implicare importantă a mediului de business și a celui financiar – atât public, cât și privat.
O tranziție dezordonată, lentă, către o economie cu emisii reduse de carbon, în care măsurile sunt adoptate cu întârziere, iar cadrul de reglementare este impredictibil și instabil, conduce la o diminuare a competitivității și, implicit, şi a fluxurilor investiționale. Prin contrast, o tranziție ordonată către o economie durabilă implică o alocare timpurie a resurselor necesare reorganizării activităților economice pentru a preveni și a gestiona posibilele riscuri climatice fizice și de tranziție. Riscurile fizice sunt cele care decurg din evenimente climatice și meteorologice extreme și includ importante costuri economice și financiare. Riscurile de tranziție sunt generate de procesul de ajustare neadecvată către o economie cu emisii reduse de carbon. Din această categorie fac parte „activele inutilizabile” (eng. stranded assets), resurse ce nu vor mai putea fi dezvoltate, extrase sau valorificate ca urmare a limitărilor tehnologice, spațiale, de reglementare, politice sau de piață, ori a modificărilor normelor sociale și de mediu (Bos și Gupta, 2019). Pentru a cuantifica, însă, în mod corespunzător aceste riscuri și pentru a le corela cu potențialele rezultate sau pierderi financiare, ar trebui efectuate analize de scenarii și exerciții periodice extinse de testare la stres pe aspecte asociate riscurilor climatice.
La nivel global, asumarea și implementarea angajamentelor de limitare a impactului schimbărilor climatice, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, corelate cu modificări în dinamica societală și reducerea rapidă a costurilor energiei regenerabile, vor conduce la o scădere a cererii de combustibili fosili (cărbune, petrol și, mai târziu, gaze). Acest lucru, alături de infrastructura de producție, va transforma o parte din aceste resurse naturale în active ce își vor diminua rapid valoarea economică. Companiile și țările cu expuneri importante pe aceste sectoare se vor confrunta cu devalorizări premature, însoțite de costuri mai mari pentru desfășurarea activității. În plus, mecanismele de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon, precum și alte reglementări internaționale, ar putea influența suplimentar exporturile de produse cu consum intensiv de carbon.
De aceea, primatul acordat finanțării proiectelor verzi este esențial în reorientarea economiei cu scopul de a îi conferi elasticitate în procesul de atingere a obiectivelor privind clima.
Pentru a fi cât mai eficiente în a combate schimbările climatice, investițiile verzi trebuie să se concentreze pe domeniile care generează cel mai mare volum de emisii de gaze cu efect de seră. Există un consens în rândul specialiștilor cu privire la sectoarele cu cel mai mare aport poluant. O enumerare a acestora o găsim în Carney (2021): industria (bunuri ale industriei prelucrătoare, ale celei chimice și a celei a cimentului) însumează 32 la sută din totalul emisiilor poluante de la nivel mondial; clădirile (18 la sută din totalul emisiilor); industria transportului (16 la sută), cu o creștere a emisiilor de 70 la sută în ultimele două decenii; producerea de energie (11 la sută din emisii) și industria alimentară și agricultura (10 la sută din emisii).
În contextul pandemiei de COVID-19 și în perspectiva perioadei post-pandemice, se vorbește tot mai mult despre “reconstrucția verde”. Din perspectiva modelării macroeconomice, șocul COVID-19 a fost unul tipic exogen sferei economice, similar, din multe puncte de vedere, unui dezastru natural, cu evoluții abrupte și dificil de anticipat. Recurgerea la practica carantinei generalizate (deja bine cunoscutul lockdown) a avut ca efect secundar și o diminuare a poluării în sectoarele cele mai puternic afectate (industrie, transporturi etc.). Totuși, sub aspect cantitativ, raportat la amploarea fenomenului încălzirii globale, efectele favorabile au fost evaluate de economiști a fi fost absolut neglijabile (Forster, 2020)și doar temporare. Provocarea de a limita efectele schimbărilor climatice rămâne și chiar se amplifică în context post-COVID.
Odată cu diminuarea crizei de sănătate publică, măsurile restrictive sunt eliminate gradual, favorizând redeschiderea și reajustarea economiilor. Spre deosebire de primul stadiu al crizei, când implementarea unor stimuli verzi s-ar fi dovedit, conform unora, contraproductivă (Agrawala, 2020), în etapa de relansare apelul la măsuri de acest gen poate deveni un obiectiv critic, cu impact atât pe termen scurt și mediu (recuperarea pierderilor economice cauzate de pandemie), cât și pe termen lung (aplanarea efectelor încălzirii globale).
Bine utilizată, finanțarea europeană verde constituie o mare oportunitate pentru România. Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR) este pus la dispoziția statelor membre UE pentru a-și reveni după criza COVID și a deveni mai reziliente în fața crizelor viitoare, inclusiv cele determinate de schimbările climatice. MRR pune la bătaie cel puțin 10,8 miliarde euro, grant-uri și împrumuturi destinate investițiilor verzi, dintr-un total de 29,2 miliarde de euro alocați României în perioada 2021-2026. Acestor sume li se adaugă cele cu destinație verde din cadrul financiar multianual 2021-2027, un cuantum prezumat de 9,1 miliarde euro (prin componenta Politică de Coeziune). Să nu uităm nici celelalte inițiative comunitare de mutualizare de fonduri (asociate Pactului Ecologic European), cu scopul creșterii eficienței folosirii resurselor și al neutralizării emisiilor de gaze cu efect de seră (cu ținta anului 2050). Planul de investiții pentru o Europă durabilă va mobiliza, se pare, investiții private și publice durabile în valoare de cel puțin 1.000 de miliarde EUR în următorul deceniu. Aceste fonduri se vor afla la dispoziția statelor membre, facilitând tranziția spre un model mai sustenabil de creștere economică.
Debutul încă din acest an al procesului de consolidare fiscală din România, corelat cu ipoteza utilizării în proporții cât mai mari a grant-urilor alocate prin MRR, ar putea fi cheia atingerii pe termen mediu a sustenabilității fiscale, în paralel cu inducerea în economie a unui impuls fiscal deloc de neglijat asociat atragerii fondurilor europene.
Impactul pozitiv al finanțării verzi din surse europene, dar și din alte surse, depinde de natura tranziției la o economie fără carbon până în anul 2050. Tranziția ordonată a României spre o economie cu emisii reduse de carbon implică realizarea și implementarea unor politici publice la nivel național care să asigure echilibrul între menținerea competitivității economice și nevoia de dezvoltare durabilă. În plus, realizarea unei tranziții normale (ordonate) depinde în mare măsură de capacitatea de a implementa proiecte investiționale, evitând blocajele care ar putea transforma întregul proces într-unul dezordonat, trenant și cu efecte limitate la nivel macroeconomic. Viteza implementării investițiilor și reformelor structurale este esențială (nu doar) în cazul României.
Raportul Grupului de lucru pentru sprijinirea finanțării verzi, coordonat de Comitetul Național pentru Supraveghere Macroprudențială (CNSM, 2021), conține două tipuri de evaluări ale efectului atragerii de fonduri europene destinate investițiilor verzi. Astfel, impactul cumulat pe termen mediu (2021-2026) al grant-urilor NGEU asupra creșterii economice este evaluat a fluctua, în funcție de ipotezele specifice privind volumul absorbției (scenariu moderat vs. scenariu optimist) și, respectiv, structura acestora (investiții vs. transferuri curente), între 1,9 pp. și 2,3 pp. (cifrele surprind inclusiv efectele economice de antrenare tipice proiectelor investiționale). Rata șomajului din intervalul 2021-2026 s-ar putea reduce cu până la 1 punct procentual, iar cele mai puternice efecte sunt de așteptat a fi deja vizibile în intervalul 2022-2023.
Impactul ar putea fi considerabil mai mare în eventualitatea fructificării tuturor resurselor de finanțare disponibile. Spre exemplu, prin accesarea integrală și timpurie și a fondurilor privind politica de coeziune din cadrul financiar multianual standard (CFM) 2021-2027, respectiv a împrumuturilor din cadrul MRR, impactul asupra creșterii economice ar putea ajunge până la circa 5,7 pp în următorii șase ani.
O a doua simulare (CNSM, 2021) a vizat o situație ipotetică în care, din considerente diverse (posibil legate inclusiv de capacitatea redusă de absorbție a fondurilor europene), un proiect investițional (calibrat la 1/6 din volumul grant-urilor alocate în cadrul instrumentului NGEU) ar urma să beneficieze de finanțare din fonduri europene, respectiv, să fie implementat cu o întârziere de doi ani (în anul 2024, față de 2022, într-un scenariu de referință). Demarat cu întârziere, acesta nu ar mai avea potențialul de a antrena “pe orizontală” alte proiecte conexe, dată fiind și constrângerea specifică NGEU de închidere completă a finanțărilor până în 2026. Astfel, s-ar compromite o serie de efecte de antrenare importante, mai ales în situația proiectelor investiționale cu o complexitate sporită, descurajând inclusiv apariția unor lanțuri locale semnificative de valoare adăugată și sacrificând importante surse de finanțare ale economiei, implicit și ale deficitului de cont curent. În aceste condiții, conform evaluărilor, impactul asupra dinamicii economiei ar fi considerabil diminuat (cu mai mult de o treime din efectul total pe care l-ar fi putut aduce la dinamizarea activității economice agregate – a se vedea Figura 1).
Figura 1 – Efecte eșalonate în timp (stânga) și volum cumulat (dreapta) al impactului ipotetic al unei amânări a implementării proiectelor de investiții din finanțarea verde NGEU
E important de subliniat că lupta împotriva schimbărilor climatice este relevantă din perspectiva protecției mediului și justă din perspectiva nevoii de a conserva natura pentru generațiile viitoare. În plus, prevenirea schimbărilor climatice este un proces cu potențial apreciabil de a susține creșterea economică, dezvoltarea mai multor sectoare economice și crearea de noi locuri de muncă sigure, sustenabile și bine plătite.
Din ce în ce mai multe companii își conturează obiective climatice ambițioase drept consecință a contextului internațional. Acestea iau în considerare reorientarea capitalului investițional spre decarbonizarea și eficientizarea capacităților de producție și cercetare și dezvoltare. Din cauza lipsei politicilor climatice adecvate în unele state se ia în calcul inclusiv relocarea activităților în regiuni care sunt mai bine reglementate. Astfel, țările care nu vor promova producția și inovațiile bazate pe emisii reduse de carbon riscă să nu accelereze suficient progresul tehnologic, să inventarieze active inutilizabile și să piardă competitivitatea exporturilor și ocazia atragerii de investiții străine directe. Mai mult, asocierea dintre riscurile fizice și cele de tranziție ar putea declanșa dislocări masive ale forței de muncă și ale populației, cu creșteri ale șomajului structural, iar lucrătorii calificați ar putea fi determinați să se mute în țările cu economii mai verzi și cu mai multe oportunități de angajare.
Fructificarea agendei schimbărilor climatice poate crea numeroase oportunități. Prima ar fi schimbarea structurii economiei către una cu valoare adăugată mai mare. A doua are în vedere posibilitatea poziționării României ca țară atractivă pentru investițiile străine directe în sectoarele verzi. Aceasta ar fi încurajată de o strategie care să susțină transferul, spre România, a lanțurilor de producție globale. Practica consacră câteva precondiții ale succesului programelor investiționale derulate din fonduri europene, iar Raportul Grupului de lucru (CNSM, 2021) notează că este de așteptat ca efectele de potențare să fie semnificative în cazul în care autoritățile vizează finanțarea unor proiecte de complexitate mai ridicată și, în același timp, asigurarea finanțării timpurii și fără sincope a acestora. Îndeplinirea acestor condiții ar fi de natură să încurajeze dezvoltarea de lanțuri de producție în România.
În același timp, prin orientarea resurselor financiare către domenii cu un impact pozitiv asupra mediului sau în scopul înverzirii sectoarelor poluante, România va putea diminua pierderile potențiale în momentul declanșării riscurilor fizice și de tranziție.
Raportul CNSM identifică câteva sectoare în care România poate profita de lanțurile valorice care se dezvoltă la nivel european și internațional în contextul eforturilor accentuate de decarbonizare. Aceste sectoare sunt: energia curată și aplicațiile sale, vehiculele electrice, eficiența energetică și digitalizarea sectoarelor verzi. Construind pe baza sectorului IT&C existent și a forței de muncă din acest domeniu, România își poate propune să dezvolte un nou lanț industrial digital în domeniile verzi (soluții hardware, software, dar și integrate), cu aplicații în sectorul energiei, transportului, rezidențial, industrial etc. Astfel, Raportul (CNSM, 2021) recomandă consultări suplimentare care să ducă la elaborarea unei strategii în acest sens, o strategie integrată într-o politică industrială, cu un termen de finalizare ambițios, respectiv sfârșitul acestui an.
Combaterea schimbărilor climatice presupune schimbări și inovare la nivel social, tehnologic, economic etc. Vedem deja în mediul economic și financiar efectele măsurilor de adaptare la și de atenuare a schimbărilor climatice. Tranziția verde vine cu o serie de provocări, dar și cu oportunități de dezvoltare economică sustenabilă, stimularea apariției de noi sectoare economice și generarea de noi locuri de muncă. Finanțarea verde e un instrument important pe care România îl poate folosi pentru a răspunde cu succes provocării schimbărilor climatice și pentru a-și adapta economia la această provocare. Depinde de noi să facem tranziția verde să lucreze în favoarea și nu împotriva noastră.
Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Administrației Prezidențiale, Băncii Naționale a României, sau Băncii Mondiale și nu implică sau angajează în niciun fel aceste instituții.
Bibliografie:
Agrawala, S., Dussaux, D., and Monti, N. (2020):What policies for greening the crisis response and economic recovery? Lessons learned from past green stimulus measures and implications for the COVID-19 crisis, OECD Environment Working Papers No. 164, https://dx.doi.org/10.1787/c50f186f-en.
Bos, K. and Gupta, J. (2019): Stranded assets and stranded resources: Implications for climate change mitigation and global sustainable development, Energy Research & Social Science, https://doi.org/10.1016/j.erss.2019.05.025.
Carney, M. (2021): Value(s): Building a better world for all, publicată de William Collins.
European Commission (2021): Questions and answers: Communication on fiscal policy response to coronavirus pandemic, https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/QANDA_21_885.
Forster, P.M., Forster, H.I., Evans, M.J. et al. (2020): Current and future global climate impacts resulting from COVID-19, Nature Climate Change, https://www.nature.com/articles/s41558-020-0883-0.
Raport al Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM) (2021): Analiza Grupului de lucru pentru sprijinirea finanțării verzi, http://www.cnsmro.ro/res/ups/Raport-CNSM-pentru-sprijinirea-finantarii-verzi_PUB.pdf.
