O fi Banca Națională a României Bătrâna Doamnă a pieței financiare, o instituție cu 138 de ani de istorie, împliniți luna trecută, a 16-a născută între băncile centrale din toată lumea! Dar tocmai vârsta, înaintată, și vremurile, mai toate dramatice, pe care le-a înfruntat în acești 138 de ani, au făcut să se adune în ființa acestei venerabile instituții atâtea cunoștințe, atâta experiență și atâta tărie de caracter încât să fie în stare să facă față cu succes celor mai grele încercări! Și au fost multe astfel de încercări! Cum multe sunt și acum!
În anii Primului Război Mondial, când țări din linia întâi, ca Marea Britanie și Franța, nu s-au putut finanța singure și s-au împrumutat de la Statele Unite, România a avut un singur finanțator important: Banca Națională – atunci o instituție cu capital privat. Iar după război, în 1918, când visul Marii Uniri a devenit realitate, Banca Națională și-a asumat primul rol în unificarea monetară și economică a României Mari.
În Al Doilea Război Mondial, Banca Națională a fost strategul plăților în aur pentru petrolul, grânele și alte bunuri pe care Germania le importa din România. BNR a adunat atunci, în tezaur, cea mai mare cantitate de aur de care a dispus vreodată: 240 de tone. Iar la sfârșitul războiului, când această cantitate de aur era în pericol, a găsit forța, mijloacele și sprijinul ca să adăpostească tezaurul în munți – la mănăstirea Tismana.
După decembrie 1989, în noile împrejurări istorice, a salvat țara de o hiperinflație iminentă; a consolidat sistemul bancar; a făcut să funcționeze (de fapt să funcționeze bine) piața monetară și piața valutară; a unificat cursurile de schimb valutar; a denominat leul și i-a asigurat convertibilitatea totală într-un efort neîntrerupt de 15 ani – din 1991 până în 2006; a păstrat intact sistemul bancar în vremea crizei și, mai mult, în timp ce numeroase țări dezvoltate au umblat la bugete și au salvat bănci cu bani din taxele plătite de contribuabili, în România nimeni nu a plătit nici măcar un singur leu pentru ca băncile să rămână în picioare. Au rămas în picioare toate băncile datorită politicilor monetare, valutare, de supraveghere și de reglementare a Băncii Naționale.
Revenind acum la zi, am purtat recent un dialog cu un tânăr jurnalist, la un post de televiziune, care gândește – și nu e nicidecum singurul – că Banca Națională, supusă constant testului unor tensiuni publice, a devenit un vas sub presiune. I-am sugerat să rețină câteva idei contrare acestei viziuni, pe care le-am și argumentat. I-am propus să rețină: 1) Banca Națională – indiferent de felul în care se conturează percepția publică – are date să nu se simtă ca fiind un vas sub presiuneși nici în pericol să fie doborâtă de astfel de presiuni; 2) BNR este o instituție care are și un scut foarte puternic în față: legea! În aceste condiții, cu presiuni sau fără presiuni, Banca Națională nu are cum să fie placată în îndeplinirea atribuțiilor pe care tot legea i le stabilește. Fiind însă totodată atentă la ce se întâmplă și ce se spune în spațiul public. Iar în acest spațiu explodează nervi și se țes intrigi. Desigur, și din cauza strădaniilor unor cercuri, care au sprijin mediatic, decise să creeze tensiuni între Banca Națională și unele autorități ale statului; chiar între Banca Națională și Guvern. Cum am spus mai sus, Bătrâna Doamnă a pieței financiare are toate datele care să-i asigure rezistența în fața acestor presiuni. Plus legea, ce-i este scut. Această realitate o resimt și o analizez de 22 de ani, de când lucrez la Banca Națională. Pentru că niciodată nu a fost altfel. Ceea ce nu înseamnă că starea de tensiune ar trebui naturalizată.
Pentru un observator atent și cu spirit analitic al spațiului public, e limpede că teme ca inflația, dobânzile, cursul de schimb sunt de fapt pretexte pe care cercurile mai sus amintite le folosesc ca să creeze o presiune politică pe Banca Națională. În spațiul public, a fost reactivată teoria jocurilor. Sunt câțiva jucători care se visează deja guvernatori ai Băncii Naționale. Ei fac calcule probabilistice și au devenit, acum, nerăbdători, ar vrea ca momentul aceasta să se întâmple, dacă se poate, până la toamnă. Ei sunt cei care alimentează cu preponderență acest fals război.
Banca Națională nu face însă arbitraj politic. A spus dintotdeauna, și acesta este adevărul, că lucrează, de fapt colaborează cu Guvernul pe care îl dă țara. Banca Națională nu stabilește ce Guvern vine în Palatul Victoria. Dar asigură stabilitatea financiară a țării și asigură și un nivel al inflației care să nu se ducă până în cer, așa cum au fost și sunt tendințele. Și așa asigură, până la urmă, terenul pe care Guvernul poate să-și facă programul și nu există un mai mare sprijin pe care Guvernul îl poate primi.
Totodată, Banca Națională pune preț și pe dialog. Iar dialogul trebuie să fie de multe ori public. Inclusiv dialogul Guvern-BNR! Pentru că, la urma urmei, din conversații publice iese adevărul – adevăr pe care trebuie să-l cunoască și publicul.
