Din două mișcări, deloc surprinzătoare – pentru că Banca Națională și-a făcut publică încă de la începutul lui martie decizia de a interveni anticipat, cu acțiuni în amonte, prin care să pareze loviturile date economiei de criza sanitară – dobânda de politică monetară a fost readusă de la 2,50 la 1,75 la sută. Era nivelul din toamna lui 2017, deci, când debuta un nou ciclu de inflație galopantă.
Prima reducere a avut loc în martie 2020, în contextul măsurilor prin care BNR a accelerat activarea amortizoarelor de riscuri. Atunci dobânda a coborât cu 0,50 de puncte procentuale, de la 2,50 la 2,00 la sută. La a doua reducere, cea din 29 mai, de numai 0,25 puncte procentuale, dobănd a scăzut de la 2,00 la 1,75 la sută.
La ora la care apare acest comentariu, ora României, măsurăm încă acțiunile analizate si efectele lor în raport cu propriile noastre criterii. Este însă așteptată, de această dată cu un plus de interes, decizia adoptată de agenția Standard & Poor’s cu privire la ratingul de țară al României, ce va veni, potrivit orei Americii, fie în cursul după-amiezei, fie la noapte. Iar în raport de nota primită, care probabil va fi la limită, vom sti cât vor costa de aici înainte împrumuturile statului. Nota depinzând nu atât de capacitatea României de a-si onora datoriile – pentru că nu sunt dovezi istorice care să ne pună la îndoială calificativul de buni platnici – cât de condițiile interne în care sunt strânse sumele necesare pentru a face plățile. Instituțiile financiare internaționale n-au uitat că, între 1981 si 1989, lichidarea integrală a datoriei noastre externe s-a făcut cu prețul sleirii de puteri a economiei si a populației. Iată de ce, cu deosebire acum – sub impactul pandemiei – este de extremă însemnătate ca nici populația, nici economia, nici statul să nu atingă praguri insuportabile la scadențele datoriilor externe angajate în anii trecuți.
Vine sfârșitul erei dobânzilor negative?
Dobânda de politică monetară, supranumită dobânda-cheie, pentru că deschide multe uși – între care: 1) arată tendințele politicii monetare; 2) indică la ce costuri băncile obțin lichiditate de la banca centrală; 3) influențează dobânzile la care băncile se împrumută între ele pe piața interbancară; 4) trasează jaloane pentru diversitatea dobânzilor practicate de băncile comerciale în relațiile contractuale cu creditorii si cu debitorii lor – este stabilită prin vot de către Consiliul de Administrație al BNR. Iar proiectele departamentelor de specialitate, în baza cărora Consiliul adoptă deciziile, cuprind evaluări multidisciplinare: calcule ale probabilităților, modelări macroeconomice, analize statistice, sociologice, psihologice. În general, este analizată realitatea din sistemul bancar în raport cu tabloul țării si al lumii. Iar faptul demn de ținut minte este acela că banca centrală, întorcând vineri 29 mai ceasul politicii monetare, nu l-a dat înapoi, ci înainte.
Reducerea dobânzii nu are deci ca reper toamna anului 2017, când România a avut de făcut față unui puternic val de inflație. Mai ales că momentul invocat a fost, înaintea celor doi ani de șocuri înflaționiste, ultimul anotimp în care dobânda de 1,75 la sută a mai rămas în vigoare.
Reperul îl constituie o etapă de câțiva ani, cuprinzând opt trimestre de dezinflație, șase trimestre de inflație negativă si trei trimestre, de la 1 ianuarie la 30 septembrie 2017, în care inflația a crescut până aproape de nivelul optim de 2 la sută. În tot acest timp, indiferent de fluctuațiile prețurilor între plus-minus-plus, BNR a menținut dobânda-cheie la 1,75 la sută. Si a făcut-o rezistând presiunii din spațiul public, insistențelor unor grupuri de afaceri care luau în calcul drumul ales de Banca Centrală Europeană si de alte bănci centrale din Europa, al dobânzilor coborâte către nivelul zero, si în consecință cereau să le urmăm exemplul.
Anii invocați ne-au lăsat o zestre importantă: o experiență acumulată în condiții reale, într-o lume în care mari bănci centrale, în împrejurări economice diferite de ale noastre, au socotit că fac bine “ieșind din normalitate” si alunecând cu dobânzile de politică monetară spre zero. Banca noastră centrală, în împrejurările date, s-a văzut obligată să recurgă la un “arbitraj riguros”: să facă o politică monetară în acord cu realitățile concrete ale României si, totodată, să nu se distanțeze periculos de ceea ce fac alte bănci centrale. Dobânda-cheie de 1,75 la sută dovedindu-se optimă pentru a susține această strategie. Acum, în împrejurări noi, într-un context inedit care impune măsuri inedite, analizele au indicat imperativul revenirii la ceea ce am învățat deja în anii 2015-2017: un nivel al dobânzii de politică monetară de 1,75 la sută. Pentru acest moment. Căci opțiunile rămân în continuare deschise. Mai cu seamă că, recent, guvernatorul Isărescu a invocat o atenționare venită de la Banca Reglementelor Internaționale, potrivit căreia nu e departe timpul “revenirii la normalitate”. Se apropie sfârșitul erei dobânzilor negative?…
Doi ani la răscruce de șocuri
De ce, după atâția ani cu rezultate benefice pentru piețele finaciare, în 2018 am părăsit nivelul de 1,75 la sută, fiindu-i adăugate dobânzii-cheie 0,75 de puncte procentuale? BNR a explicat, în repetate rânduri, în perioada 2015-2017, că îsi păstrează “arme si gloanțe” pentru a face față unor posibile șocuri inflaționiste. Iar când astfel de șocuri chiar au intervenit, filonul dobânzii-cheie de 1,75 la sută s-a dovedit a fi baza pe care au fost ridicate baraje în calea inflației.
Începând din toamna lui 2017, când autoritățile de reglementare au scumpit în valuri succesive energia electrică, gazele naturale si căldura, întregul tablou al pieței de consum a fost puternic afectat. Inflația, învolburându-se, avea să se înscăuneze pentru doi ani si trei luni, atacând în mai 2018 cel mai înalt vârf al ciclului, de 5,41 la sută. Dacă Banca Națională, în situația dată, ar fi avut o dobândă-cheie aproape de zero, asa cum i se ceruse cu insistență, ar fi fost nevoită să streseze piața monetară si economia în general cu un salt al acestui indicator greu de suportat.
Trei ar fi fost principalele costuri ale unui tratament atât de dur: 1) ar fi fost lovită creșterea economică, probabil s-ar fi ajuns chiar la recesiune; 2) s-ar fi produs o scumpire considerabilă a creditelor; 3) etapele de creșteri salariale din 2018 si 2019 nu ar mai fi fost posibile. Dar nu s-au întâmplat aceste blocaje. În confruntarea cu inflația, banca centrală a folosit o strategie de politică monetară care nu a lăsat loc nici pentru relaxări inutile si nici pentru restricții inutile. Având grijă să nu sufoce economia si să nu pună în pericol stabilitatea financiară.
Refuzând să-i țină scara dobânzii-cheie ca să urce mai sus de 2,50 la sută, BNR a avut grijă ca si creșterea minimă de 0,75 de puncte procentuale (de la 1,75 la 2,50 la sută) să fie făcută treptat, în trei etape. Această strategie, susținută de întregul său arsenal, si-a dovedit eficiența. Așa că, în cea de-a doua etapă a ciclului inflaționist, din iunie 2018 până în martie 2019, deși prețurile au fluctuat, ba urcând, ba coborând, pe net a rezultat o scădere a ratei inflației de aproape un punct procentual si jumătate, de la 5,41 la 4 la sută. După care au urmat douăsprezece luni cu un recul de la 4,00 la 2,68 la sută.
Scăderea din cea de-a treia etapă este importantă sub cel puțin două aspecte. Mai întâi,pentru că mișcarea prețurilor de consum, încetinind-si simțitor ritmul, a revenit în limitele coridorului stabilit în cadrul strategiei de țintire a inflației. Apoi, pentru că România, după ce în decembrie si ianuarie i-a cedat Ungariei “locul întâi” (loc indicând țara cu inflația cea mai mare din Uniunea Europeană) si a trecut pe locul al doilea, din februarie până în aprilie a venit cu inflația sub ratele înregistrate de Cehia si Polonia.
Dar mai presus de aceste două aspecte, de ordin competițional, sunt criteriile ce privesc viața noastră cea de toate zilele. Cum oamenii nu mănâncă topuri, pe ei îi interesează realitatea din piața de consum, unde o inflație mai mică înseamnă o putere de cumpărare mai mare.
Cu ce obstacole rămânem în față
Scăderea dobânzii-cheie (de fapt reconsiderarea de către BNR a întregului coridor de dobânzi, cu o rată a facilității de creditare de numai 2,25 la sută) este doar unul dintre obiectivele de maximă importanță pe care si le-a asumat banca centrală. Procesul e în curgere, pentru că acest set de măsuri nu cuprinde simple opțiuni, ci acțiuni cu efecte vizibile, înregistrate în lunile martie, aprilie, mai.
Important este faptul că nu sunt numărate doar obiective, ci si, mai cu seamă, rezultate. Acum, băncile dispun de lichiditatea necesară, piața monetară interbancară si-a ajustat cotațiile în jos, cursul de schimb si-a atenuat fluctuațiile iar creditarea a rămas relativ intensă, chiar dacă începând din aprilie a resimțit efectele pandemiei. Si, totodată, avem deja semne – încă din martie, când dobânda-cheie a fost redusă de la 2,50 la 2,00 la sută – că această cale, aleasă de BNR, este cea bună. Desigur, în condițiile noastre, când inflația pierde vizibil din altitudine, dar se învolburează deficitele: ale bugetului, ale balanței exporturi-importuri, ale balanței de plăți externe. Tocmai această realitate ne atenționează că e o măsură în toate. Si că dobânda-cheie a coborât atât cât trebuie, în deplin consens cu indicatorii noștri economici, cu deficitele noastre.
Astăzi, chiar politica Băncii Poloniei, care a coborât dobânda la 0,1 la sută, este criticată, desi Polonia are excedente acolo unde noi avem deficite. Iar Banca Ungariei – ce ne este dată mereu de exemplu de către cei care ignoră si cifrele, si legile economice al căror caracter este obiectiv – ținând cont că face politică monetară într-o țară cu deficite mult mai mici decât ale noastre, dar cu deficite, a urcat dobânda la facilitatea de creditare la 1,85 la sută. Pe linia asta, a exemplelor căutate cu ochii închiși, am fost deseori întrebat de ce BNR nu urmează calea băncii centrale a Statelor Unite ale Americii.
Legile de deasupra oamenilor
Adevărul este că Banca Națională, în configurarea politicii sale monetare, a strategiilor adoptate, ascultă de legi. De legile juridice, subiective, făcute de oameni. De Corpul Legiuitor. Dar, în același timp si în egală măsură, ascultă de acele legi pe care oamenii nu le pot face, nu le pot modifica si nu le pot desface. Si care, ori de câte ori sunt încălcate, se răzbună cumplit. Câteodată ridiculizând-i pe cei care, din ignoranță, pot să creadă că ar putea acționa împotriva acestor legi. Când, de fapt, regula lor e strictă, legătura cu ele fiind direcținată într-un singur sens: să fie descoperite, cunoscute, înțelese si aplicate întocmai. Sunt legile obiective.
Mai circulă încă, în mediile financiare, o întâmplare de acum 78 de ani. Era în timpul războiului. Antonescu, căruia i s-a raportat că inflația îsi arată colții, a desemnat un general să facă o comisie si să depisteze cauzele creșterii prețurilor. Într-o discuție cu specialiștii din Ministerul Finanțelor, care se opuneau opiniei generalului de a introduce un mercurial, unul dintre cei prezenți a spus: “Nu putem bloca prețurile, nu ne lasă legea cererii si ofertei”. Generalul,mirat de un astfel de impas, a dat soluția: “S-o abrogăm!”…
Legile economice, cele obiective, sunt în tandem cu alte legi obiective. Cu legile naturii. Unele sunt veșnice, cele ale naturii, altele au caracter istoric, cele economice.Dar nici pe unele, nici pe altele…nici oamenii si nici instituțiile create de ei nu le pot abroga. Niciun om cu scaun la cap, cu cunoștințe minime despre mersul lucrurilor în lume, nu va gândi că legea gravitației ar putea fi abrogată. Cel mult, dacă asemenea lui Newton, acum 354 de ani, s-ar afla sub un pom din care se desprinde un măr si cade, ar putea să afle ceva în plus. Dacă, bineînțeles, ar întinde mâna si ar prinde mărul. Că acțiunea legii gravitației poate fi…întreruptă. Dar si că, atât timp cât este întreruptă, acționează în continuare…ca tendință. Va fi de ajuns doar o clipă de neatenție pentru ca mărul, alunecând-i din mănă, să-si urmeze destinul …conform obiectivității legii.
Asa acționează orice lege obiectivă dacă, temporar, i se forțează întreruperea cursului. Tendința nu si-o pierde niciodată. Când Ceaușescu a introdus mercurial în piețe, încercând să păcălească legea cererii si ofertei, țăranii au ocolit piețele. Iar când, la începutul anilor 1990, noile autorități au subvenționat prețul untului, aceeași lege s-a răzbunat prompt: untul a dispărut din rafturile magazinelor si s-a vândut cu preț mai mare pe piața neagră. Astfel de exemple, de încălcare a legilor obiective în economia noastră, sunt cu miile; iar efectele lor le găsim din belsug în deficitele ce ne dau de furcă în prezent. Apar lanțuri de cercuri vicioase, care învârtindu-se continuu, de la situații normale către unele anormale, transformă cauzele în efecte si efectele în cauze.
De ce am dezvoltat acest subiect? Pentru că ne presează! Dacă, bunăoară, BNR n-ar fi dat atenție legilor obiective, esecul era inevitabil. Dau un singur exemplu. Injectarea de lichiditate în bănci – măsură strategică în confruntarea cu impactul pandemiei asupra economiei – putea fi un eșec dacă s-ar fi acționat cu spatele la un număr mare de legi obiective, între care legea circulației banilor, legea adecvării deciziilor la cerințele concrete, legea legăturilor între conjunctura internă si cea externă, legea echilibrului între sectoarele pieții financiare si, desigur, legea cererii si ofertei. Complexitatea acțiunilor a pretins ca fiecare pas să fie bine calculat. Primul pas: definirea scopului. Ideea de reținut, cu deosebire, este aceea că nu a fost deschisă vreo ușă pentru relaxări cantitative, ușile pe care se circulă fiind deschise doar pentru asigurarea lichidității sistemului financiar la nivel adecvat. Pasul doi: schimbarea poziției băncii centrale față de sistemul bancar, din debitor net…în creditor net. Pasul trei: trecerea de la licitațiile repo la înjectarea de lichiditate în sistemul repo pe baze bilaterale, pentru a preveni tentativele de depreciere a cursului monedei naționale. Pasul patru: asigurarea fluxurilor de numerar necesare operațiunilor băncilor.
Toți acești pași au fost stabiliți cu cerințele legilor obiective în față. Condiție cardinală pentru a obține stabilitatea sistemului bancar, un nivel adecvat al lichidității în bănci, buna funcționare a finanțelor publice si a economiei reale, reducerea costurilor finanțării cheltuielilor bugetare, flexibilizarea cadrului în care se desfășoară creditarea populației si a economiei reale.
