Recent, la Parlament a fost depusă o inițiativă legislativă privind protecția consumatorilor împotriva cametei. O citire rapidăa acesteia generează însă un prim semn de întrebare, dacă nu cumva ne aflăm în fața unei confuzii între noțiunea de procent și cea de punct procentual, cu potentiale consecințe destabilizatoare pentru activitatea economică viitoare din România.
Care sunt prevederile la care ne referim?
Inițiativa legislativă prevede la art. 6 alin. 1 că “Dobânda anuală efectivă în cazul creditelor imobiliare nu poate depăși cu mai mult de 3% dobânda legală.”
În România, dobânda legală este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, care stipulează că rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul dobânzii de referință a Bancii Nationale a Romaniei. În prezent, nivelul anual al acestui ultim tip de dobandă este de 2,5%. Din cele de mai sus, rezultă că dobânda anuală efectivă în cazul creditelor imobiliare nu poate depăși limita de 2,575 %.
La această cifră se ajunge prin următorul calcul: 2,5% + 3%*2,5%, adica 2,5% plus 0,075%, ceea ce este egal cu 2,575%.
OG nr. 13/2011 mai prevede că “rata dobânzii penalizatoare se stabilește la nivelul dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.” Inițiativa legislativă, la art. 9 alin. 1 propune însă urmatoarele: “Dobânda penalizatoare în raporturile juridice în care debitorul are calitatea de consumator nu poate depăși cu mai mult de 3% dobânda legală.“ Această formulare duce, pentru dobânda penalizatoare, iarăși la limita de 2,575%.
Ce este un procent? Dar un punct procentual?
Procentul este un raport între două numere, în timp ce punctul procentual se obține făcând diferența între numărul nou și cel vechi. O exemplificare a noțiunii de punct procentual o putem găsi, la un clic distanță, pe site-ul Wikipedia (https://en. Wikipedia.org/wiki/Percentage _point). Potrivit enciclopediei on-line: “Un punct procentual …este unitatea pentru diferența aritmetică dintre două procente. De exemplu, trecerea de la 40% la 44% este o crestere de patru puncte procentuale, dar este o creștere de 10% a ceea ce se măsoară.”
Ce pare a fi în neregulă?
Acum că am prezentat diferența dintre “ un procent” și ”un punct procentual”, să arătăm de ce bănuim că ne aflăm în fața unei confuzii în legătură cu aceste noțiuni.
În primul rând, este greu de crezut că autorul inițiativei legislative, in condițiile economice actuale, poate avea în vedere un plafon de dobânda anuală cu mult sub rata corespunzătoare a inflației. În principiu, orice entitate care oferă împrumuturi dorește să primească o dobândă real pozitivă[i]. În absența obținerii unei astfel de dobânzi, este evident că procesul de creditare ar avea de suferit în mod dramatic.
În al doilea rând, evoluțiile de până acum, legate de încercarea de plafonare a dobânzilor, ne fac să credem că ar fi vorba de puncte procentuale.
Puțină istorie sau cum putea ajunge creditarea sub semnul haosului
Textul introdus recent la Senat este parțial o reluare a unei inițiative legislative anterioare, având același autor, urmărind, în esență, limitarea dobânzilor la creditele pentru consumatori.
Inițiativa anterioară a cunoscut, în timp, diferite variante, plafonul pentru creditele ipotecare/imobiliare fiind însă stabilit, de regulă, în raport cu dobânda legală. Astfel, la început, dobânda convenționala[ii], atât cea remuneratorie, cât și cea penalizatoare, nu putea depăși cu mai mult de 50% pe an dobânda legală. Au urmat apoi amendamente formulate chiar de inițiator prin care s-a trecut de la dobânda curentă la dobânda anuală efectivă și la un plafon aplicabil acesteia din urma care nu poate fi “de mai mult de 2,5 ori dobânda legală, în cazul creditelor ipotecare sau imobiliare”. În sfârșit, în versiunea finală s-a ajuns la o formulare neclară potrivit căreia dobânda anuală efectivă să nu poată depăși “cu mai mult de trei puncte procentuale, în cazul creditelor ipotecare sau imobiliare…”, omitându-se însă precizarea bazei de referință la care se aplică punctele procentuale.
Această ultimă halima (situație încurcată) a făcut obiectul unei sesizări de neconstituționalitate la Curtea Constituțională, în cadrul căreia s-a specificat că “practic nu se poate determina pe baza textului, cum se stabilește plafonul maxim al DAE în cazul creditelor ipotecare”. Potrivit autorilor sesizării ”gravitatea acestei erori de legiferare este cu atât mai evidentă, în condițiile în care, prin alin. (4) din această lege se transmite la sancțiunea drastică a nulității clauzei din contract și, respectiv, la decăderea creditorului din dreptul de a percepe dobânzi, în cazul în care s-ar depăși plafonul DAE. Se ajunge astfel ca practic întregul proces de creditare să fie pus sub semnul arbitrariului si al haosului (sublinierea noastră)”. În sesizare se mai arată că: “Numai din contextul procesului legislativ și, eventual din cuprinsul OG nr. 13/2011 care reglementează dobânda legală în raporturile civile dintre neprofesioniști se poate bănui că inițiatorul legii ar fi avut în vedere ca bază de referință dobânda legală la care s-ar adăuga 3 puncte procentuale.”
Trei procente sau trei puncte procentuale?
În noua inițiativă legislativă se revine la dobânda legală ca bază de referință și, astfel, eroarea mai sus amintită este îndreptată. În ceea ce privește modul de stabilire a plafonului pentru creditele ipotecare, este dificil de stabilit dacă autorul noii inițiative legislative a avut în vedere 3 procente sau 3 puncte procentuale atunci când a redactat textul. Evoluțiile legislative anterioare par a sugera însă că inițiatorul a dorit preluarea soluției la care se ajunsese în forma anterioară[iii], bazată pe trei puncte procentuale, și că doar dintr-o eroare s-a ajuns la formularea conform căreia dobânda anuală efectivă nu poate depăși cu mai mult de 3% dobânda legală. O astfel de limită este mult mai restrictivă decat propunerile din trecut (plafon egal cu de 2,5 ori dobânda legală sau cu dobânda legală plus 50% din valoarea acesteia). Discuțiile viitoare în comisiile parlamentare privind noua inițiativă legislativă vor aduce clarificări în această privință[iv]. Să reținem însă bâlbâielile de redactare, de genul când e una, nu e alta, ce creează, să o spunem cât mai blând posibil, o impresie de neseriozitate.
Și unde este studiul de impact, ce derivă din cerințele unei bune reglementări? Cu siguranță, existența unui astfel de studiu nu ar mai fi permis această joacă continuă cu cifrele, ce duce la plafoane de dobanzi diferite și, bineînteles, la alte rezultate economice. Documentul respectiv ne-ar fi arătat și gradul în care efectele negative și pozitive ale măsurilor propuse au fost identificate și luate în considerare de inițiatorul propunerii legislative. Bazat pe evidență, am fi știut dacă propunerile produc beneficii care sa justifice costurile, considerând distributia efectelor la nivelul întregii societăți. În absența unui astfel de studiu, tare mă tem că ne aflăm, în mare măsură, în fața unui salt în necunoscut, fără a avea o înțelegere clară a impactului potențial al măsurilor propuse.
[i] Potrivit definiției din Investopedia: “o rată de dobândă reală este o rată de dobândă care este ajustată pentru a înlatura efectele inflației pentru a reflecta …randamentul real pentru un împrumutător sau investitor. Rata reală de dobândă este calculată ca suma cu care rata nominală a dobânzii este mai mare decat rata inflației… rata nominală a dobânzii este în general cea afișată de instituția care se află la originea împrumuturilor sau investițiilor.”
[ii] Dobânda stabilită prin contract.
[iii]Așa cum a procedat în cazul creditelor de consum, pentru care a fost păstrată prevederea că dobânda anuală efectivă aplicabilă acestora nu poate depăși 18% pe an.
[iv] Daca e vorba de trei procente, plafonul de dobândă va fi de 2,575%. Dacă se aplică trei puncte procentuale, plafonul va fi de 5,5%.
