Cartea Alba a Comisiei Europene privind Viitorul Uniunii a starnit controverse. Documentul, cu cinci scenarii evocate (status quo (carry on), cu accent pe Piata Unica, “coalitii ale celor ce vor”, mai putin dar mai bine, toti si mai mult), ilustreaza mari incertitudini, provocari si dileme cu care se confrunta statele membre, institutiile europene. Un manunchi de crize a coplesit Uniunea lasand urme adanci si obligand la interogatii tulburatoare. Sunt constatari, mai mult sau mai putin explicite, in acest document:
– Uniunea a facut enorm pentru reconstructia economica si pace, democratie dupa 1945
– UE a devenit o entitate tot mai complexa si eterogena, cu proces decizional tot mai greoi;
– Crizele, dificultatile economice si sociale, explica drumul tot mai impiedicat strabatut de UE
– Exista o criza de incredere, chiar de legitimitate, in conditiile in care guverne nu sunt capabile sa livreze cetatenilor bunuri publice conform contractelor sociale.
– Se manifesta o ‘”oboseala” societala, a procesului de integrare.
– Provocari si amenintari majore (protectia frontierelor, terorism, crize geopolitice, etc) reclama raspunsuri comune.
Sunt multe aspecte de discutat; remarc aici trei chestiuni/intrebari ce merita, in opinia mea, atentie deosebita in dezbaterea la care a invitat Comisia Europeana.
Apropos de “mai multe viteze”, Uniunea fiinteaza deja potrivit logicii geometriei variabile; exista Uniunea ca ansamblu, zona euro, spatiul Schengen. Tarile ce au intrat in Uniune in 2004 si 2007 au obligatia in Tratatele de Aderare sa se alaturi zonei euro. Altfel spus, exista o viziune din acest punct de vedere, care urmareste consolidarea Uniunii prin mers impreuna, si, este de prezumat, reducerea decalajelor dintre statele membre. Daca insa, “’coalitii intre unele state” (coalitions of the willing), cu implicatii asupra aranjamentelor institutionale si sociale, asupra politicilor publice, ar prolifera, geometria variabila a Uniunii s-ar complica tot mai mult, ceea ce ar slabi, probabil, coeziunea sa si ar alimenta tendinte de fragmentare. Ai spune ca nu conteaza apropierea dintre unele state membre in masura in care nu ar fi erodate drepturi ale tertilor, ale cetatenilor si firmelor din celelalte state membre ale UE, deoarece mecanisme de cooperare adancite (cooperation enhancement) ar facilita unele decizii, activitati; exista insa riscul ca erodarea sa se produca, fie si in mod insidious, ca si complicarea arhitecturii institutionale a Uniunii. Intrucat, complexitatea institutionala prea mare poate fi un impediment in sine. Este de presupus ca asemenea asocieri de state, cand ar privi fiscalitate, asigurari sociale, etc. ar presupune compatibilitati structurale, de nivel de dezvoltare.
O alta chestiune majora priveste hibe de functionare a zonei euro –ca design si instrumente de ajustare la socuri asimetrice. Nu tarile din afara zonei euro induc, in principal, tensiuni launtrice in Uniune din punct de vedere economic; marea problema este clivajul centru-periferie acolo, cu, de pilda, o Germania superperformanta si mare exportator net vs. deficitul de competitivitate al periferiei euroariei, al Italiei in special (avand in vedere dimensiunea acestei tari), cu somaj de sub 5% in unele state si de doua cifre in alte state. Eterogenitatea structurala este considerabila inauntrul ZE, care nu formeaza o arie monetara optima. Are loc o revenire economica acum in zona euro, dar care se bizuie mult pe masurile non-standarad ale Bancii Central Europene. De aceea, este de luat seama la lectiile crizei si de admis ca Romania trebuie sa aiba o economie cat mai robusta la momentul aderarii –cu un nivel de venit/loc nu foarte mult inferior mediei din ZE (intervine aici si distributia veniturilor), cu surmontarea unor decalaje structurale.
In fine, o alta mare problema economica este legata de modelul economic si social, fie el in varietate in Uniune –cu tarile scandinave ce practica asistenta sociala mai puternica, “economia sociala de piata” din Germania, modelul mai liberal (in acceptia europeana) din tari post-comuniste. Ce este de facut pentru a face sistemul economic mai inclusiv, mai eficace economic (vezi dinamica productivitatii), pentru a diminua practici rele ale mediului de afaceri? In 2010, Raportul Monti (dupa Raportul Sapir din 2004) sublinia nevoia unor reforme ale modelului social economic, care sa combine trasaturi ale variantei asa numite anglo-saxone cu ale variantei intalnite in tari din nordul/centrul Uniunii , dar a ramas litera moarta. Chiar Piata Unica, ca spatiu al unei globalizari la scara mai mica, isi arata limite. Intervin noile tehnologii (digitalizarea si nu numai), care obliga la transparenta si regandire de politici publice. Sunt de amintit nevoia de justitie (fairness), somajul mare in randurile tinerilor, si, nu in ultima instantá, reactii anti-establishment.
Tarile din Europa centrala si de Rasarit au progresat avand Uniunea ca atractor si apoi ca entitate imbratisatoare. Dar, de la un prag, se poate intra in teritoriul unor randamente decrescande, chiar negative, daca absorbtia fondurilor europene este nesatisfacatoare, daca exodul de capital uman este masiv, daca nu pot fi practicate politici industriale care sa ajute constructia de avantaje comparative (este capcana venitului mediu/middle income trap), etc. Aici gasim ratiunea pentru care intrarea in zona euro nu este o decizie optima cand decalaje de dezvoltare sunt mari adaugand la aceasta situatie carente ale uniunii monetare. Cartea Alba spune foarte putin din acest punct de vedere.
Drept este ca documentul prezentat de Jean Claude Juncker anunta alte analize privind refoma Uniunii Monetare, problematica sociala, globalizarea, politica externa si capacitatea de aparare, sistemul financiar. Si este de asteptat ca aceste analize sa ofere detalii ce pot lamuri intrebari pe care multi si le pun. Oricum, este de dorit ca alegerile facute de liderii europene sa nu reduca din coeziunea Uniunii in mod iremediabil. Fiindca exista cercuri si cercuri (concentrice); una este sa astepti (sa vrei) ca Bulgaria, Cehia, Croatia, Polonia, Romania, Ungaria sa se alature zonei euro si altceva sa tintesti formarea unui “alt club intern” al tarilor puternice considerand ca prevederea din Tratatele de Aderare este depasita de evenimente, ca unele din statele membre ale Uniunii ar avea mai degraba menirea sa fie tampoane, avanposturi, pentru un nucleu dur. Mai este si precedentul Brexit, care a lovit puternic Uniunea.
Sunt repere dupa care se poate judeca perspectiva pentru Uniune. Astfel:
– Zona euro are nevoie de reforme care sa o faca viabila; Uniunea Bancara nu constituie in sine calea de iesire din impas. O uniune monetara are nevoie de integrare fiscala, un buget comun ( teza apare in Raportul celor 5 Presedinti din 2015).
– Politicile in Uniune trebuie sa tina cont de decalaje economice si cicluri economice
– Aderarea la zona euro cere reforme serioase, cresterea robustetei economice. Fondurile structurale si de coeziune reprezinta un aport important la dezvoltare si bugetul UE nu trebuie sa fie restructurat in detrimentul tarilorce nu sunt inca in zona euro.
– Un buget al zonei euro nu trebuie sa aspire resurse din bugetul UE.
– Cooperarea in materie de protectie a frontierelor, intelligence, stiinta si tehnologie, dezvoltarea unei capacitate de aparare, politica externa, priveste bunuri publice europene si trebuie sa beneficieze de efortul conjugat al statelor membre ale Uniunii –sa aiba sprijinul bugetului UE si al bugetelor nationale.
Se cuvine sa fim pregatiti pentru a ne alatura initiativelor de cooperare consolidate ce ne servesc interesele, chiar daca variablizarea “geometriei” Uniunii comporta riscuri. Un asemenea demers ar putea implica resurse angajate. Este si acesta un motiv pentru a fi preocupati de putinatatea resurselor noastre fiscale (la noi 26-27% fata de media de peste 41% din PIB in zona euro), de slabiciuni ale bugetului public si institutionale. Trebuie sa protejam echilibre economice, sa investim mai mult si eficient in bunuri publice (in infrastructura, educatie); strategia economica sa urmareasca dezvoltarea de avantaje competitive, inserarea in retele industriale de baza din Uniune.
Are sens sa pledam pentru apararea coeziunii Uniunii, pentru atenuarea tendintelor de fragmentare, disolutie. Aceasta cere un dialog onest intre tarile mai puternice (avansate economic) si tarile mai putin dezvoltate. Socurile venite din afara sunt multe. Nu trebuie sa ne mai lovim din interior. Trebuie sa ne pregatim si pentru ce este mai rau.
