În contextul în care România a încheiat anul fiscal 2024 cu un deficit bugetar de aproape 9 %, cel mai mare din Uniunea Europeană – cotidianul Libertatea a decis sa-si informeze cititorii despre cum sunt adunați banii pentru remontarea echilibrului intre veniturile și cheltuielile statului. Autorul analizei a solicitat și punctele de vedere ale unor specialiști cu notorietate. Opțiunea pentru un titlu șocant – tentație greu de temperat pentru jurnaliști, în general – s-a făcut, în acest caz, cu sacrificarea adevărului: “BNR tipărește bani pentru pomenile lui Ciolacu”. Sută la sută neadevărat! Iar susținerea neadevărului continuă și în text cu argumente nesustenabile științific . E bătătorită ideea că o premisă neadevărată duce neapărat la concluzii neadevărate.
Tipărește BNR bani ca să ajute Guvernul să-și acopere deficitul bugetar? Nu! Categoric nu! De ce? Pentru că nu-i dă voie legea! Legea 312, în vigoare din 2004, consfințeste în articolul 7, aliniatul (2) că “se interzice Băncii Naționale a României creditarea pe descoperit de cont sau orice alt tip de creditare a statului”. Și unde-i lege, nu-i tocmeală!
În primul deceniu de după decembrie’89 reglementările erau permisive. Legea 34, din 1991, prevedea că BNR “poate acorda bugetului administrației centrale de stat împrumuturi pentru acoperirea decalajului temporar dintre venituri și cheltuieli”. Desigur, în anumite limite! Împrumutul nu putea să depășească 10 procente din bugetul aprobat. Și nici dublul capitalului BNR. În 1998, legea 101 a strâns șurubul. Suma totală a împrumutului pe care BNR putea să-l acorde Guvernului s-a redus “la 7 procente din veniturile bugetului de stat realizate în anul precedent”.
Nu este exclus ca unii consultanți să-și fi amintit întâmplări din acei ani. Sau să nu fi observat schimbarea!? Era un timp în care legea impunea Băncii Naționale să participe la elaborarea proiectelor bugetelor administrației publice centrale, pentru a-și spune punctul de vedere în legătură cu stabilirea condițiilor în care să fie acordate împrumuturile la care Guvernul avea dreptul pentru a-și echilibra bugetul.
În 2004 au intervenit schimbări radicale. Legea a fost racordată la cerințele din Uniunea Europeană și din cele mai multe țări din lumea largă. Băncile centrale nu mai împrumutau guvernele. De ce? Ca să fie evitate situații ca în titlul din “Libertatea”. Noile reglementări erau întărite de independența acordată băncilor centrale. Legea românească, adecvată noilor cerințe, a prevăzut că, “în îndeplinirea atribuțiilor, Banca Națională și membrii organelor sale de conducere nu vor solicita sau primi instrucțiuni de la autoritățile publice sau orice altă instituție sau autoritate”.
Desigur, aș putea fi întrebat cum explic afirmația pe care am repetat-o deseori în intervenții publice, și anume: “Eficiența politicii monetare a BNR este probată și prin asigurarea în sistemul bancar românesc a lichidității necesare pentru creditarea optimă a bugetului statului, a economiei reale și a gospodăriilor populației”. Oare “creditarea optimă a bugetului statului” nu înseamnă că BNR tipărește bani și-i împrumută bugetului? Ei bine, NU! Pentru că banii nu ajung în visteria statului prin înțelegere cu BNR! Ci pe o cale ghidată pas cu pas de lege.
Articolul 17 din legea 312/2004 prevede că BNR “tipărește bancnotele și bate monedele”. Mai departe, articolul 22, aliniatul (3) dă dreptul Băncii Naționale “să furnizeze lichiditate băncilor prin acordarea de facilități”. Statul se împrumută din trei surse: de la gospodăriile populației, de la băncile din țară și de pe piețele externe. De la bănci se împrumută în condiții concurențiale, de piață, fără vreun aranjament cu Banca Naţională.
Aceeași lege, în articolul 6, îi acordă BNR dreptul de a achiziționa titluri de stat, dar…fără a facilita înțelegeri între Banca Națională și stat. În acest sens, aliniatul (1) prevede expres: se interzice BNR achiziționarea de pe piața primară a titlurilor de stat. Pe piața primară au acces la titlurile de stat doar populația și băncile. Iar următorul pas e prevăzut de aliniatul (3), potrivit căruia BNR poate achiziționa titluri de stat pe piața secundară. În ce scop? Cel securizat de lege: “să asigure necesarul de numerar în strictă concordanță cu nevoile reale ale circulației bănești”. Care sunt aceste nevoi? Le vedem detaliate în comunicatul Băncii Naționale referitor la masa monetară din februarie curent.
Creșterea cu 9 % față de februarie anul trecut, din care a rezultat un sold de 734,2 miliarde de lei, este exclus “să vină” – cum “spun analiștii consultați de Libertatea” – “ca urmare a deficitului bugetar mare”. Numerarul din afara sistemului bancar, din casieriile firmelor și instituțiilor sau din gospodăriile populației reprezintă 127 de miliarde de lei. Iar alte 315 miliarde sunt în conturile curente sau în depozitele la vedere din care fac plăți “la zi” firmele și își achită facturile populația. Alte 420 de miliarde – în creștere cu 9,4 % față de februarie anul trecut – sunt creditele neguvernamentale, cele acordate de bănci gospodăriilor populației, firmelor din economia reală și în general societăților nefinanciare și instituțiilor financiare nemonetare. Sunt bani care se regăsesc în consumul populației ori în activitatea firmelor și care apar în final în creșterea economică. Și mai sunt banii economisiți în bănci, în total 626,5 miliarde – “depozitele clienților neguvernamentali în lei și valută” – care au crescut cu 7,8 la suta în general, creșterea cea mai mare, de 13,2 % fiind înregistrată de depozitele populației.
Și mai sunt în masa monetară 246 de miliarde de lei. O sumă importantă, dar nicidecum determinantă, care reprezintă creditul guvernamental. Banii împrumutați de băncile comerciale – și nu de BNR – Guvernului pentru echilibrarea bugetului. Sumă ce a crescut în raport cu anul trecut, dar a scăzut în acest an, în februarie fața de ianuarie, fapt ce exprimă creșterea aportului populației la achiziționarea titlurilor de stat emise de Guvern.
