Dobanda Anuală Efectivă (DAE) se dovedește a fi o “nucă tare” pentru inițiatorul legii privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive. Actul normativ oferă o definiție greșită a DAE, sunt făcute trimiteri la limite pentru această dobândă care nu sunt precizate în text și există prevederi legislative în contradicție cu cele naționale și europene. Toate acestea demonstrează dificultăți serioase în privința înțelegerii filozofiei ce stă în spatele conceptului DAE. Prin urmare, abundă neclaritățile în privința modului cum se vor aplica prevederile legii legate de DAE. Situația e de natură să ducă la numeroase litigii, de pe urma cărora este clar care va fi categoria profesională care va avea oricum de câștigat.
Ce este DAE?
Dobânda anuală efectivă (DAE) este un indicator ce reflectă toate costurile relevante legate de contractarea unui împrumut, exprimate sub forma unui procent anual. Scopul său este de informare și protecție a consumatorilor, permițându-le acestora să compare mai ușor diferite oferte de credit înainte de a decide. Pentru propuneri de împrumut cu aceeași sumă, scadență și modalitate de rambursare, propunerea cu DAE cea mai scăzută este cea mai ieftină pentru client.
Indicatorul, prevăzut de directive europene și pe această cale preluat în legislația românească, cuprinde dobânda stabilită de instituții de credit și financiare în cadrul unui contract de împrumut la care se adaugă (sublinierea noastră) alte cheltuieli aplicabile cum ar fi cheltuielile de analiză a dosarului, comisioane, cheltuielile cu asigurările solicitate obligatoriu de entitățile creditoare, alte cheltuieli. Elementele componente, formula de calcul și ipotezele de lucru utilizate pentru determinarea DAE sunt standardizate pentru toți împrumutătorii din Uniunea Europeană.
DAE trebuie să fie precizată de instituțiile creditoare în mai multe etape ale contractului de credit: reclamă, fază pre-contractuală, încheierea contractului. De subliniat că, potrivit legislației europene și naționale în vigoare, în contractul de credit trebuie să se specifice în mod clar și concis DAE calculată la momentul încheierii acestuia.
Un exemplu numeric simplu
Să presupunem că o persoană împrumută de la o bancă suma de 10.000 de lei pe o durată de 12 luni, ce este acordată de instituția financiară cu o dobândă de 5% anual. În acest caz, la scadență, debitorul va trebui să restituie băncii suma de 10.500 de lei (10.000 de lei principalul împrumutului + 500 de lei dobânda).
Dacă debitorul va trebui să plătească 100 de lei pentru cheltuieli de deschidere/analiză a dosarului și cheltuieli cu asigurările, atunci costul total aferent creditului va fi de 600 de lei (500 de lei dobânda și 100 lei cheltuieli suplimentare).
Totalitatea cheltuielilor exprimată ca procent din suma împrumutată reprezintă 6%, deci aceasta va fi DAE aferentă împrumutului respectiv.
Exemplul utilizat mai sus pentru a ilustra conceptul de DAE este foarte simplu. Trebuie însă precizat că pentru împrumuturile pe mai mulți ani formula de calcul a DAE devine foarte complexă.
DAE și împrumuturile cu dobânda variabilă
În cazul unui împrumut cu rată a dobânzii variabile[i] , DAE reală poate fi diferită de DAE inițial prezentată în faza de negociere. Aceasta se întâmplă deoarece rata dobânzii împrumutului suie sau coboară în timp pentru că este legată de un indice de piață (de ex. Euribor, ROBOR), ceea ce face ca și DAE să evolueze în mod similar.
Potrivit reglementărilor în vigoare, pentru contractele care cuprind clauze care permit variații ale ratei dobânzii, DAE se calculează însă pe baza ipotezei conform căreia rata dobânzii va rămâne fixă în raport cu nivelul stabilit la momentul încheierii contractului, ceea ce este greu de crezut în cazul unor credite pe termen mediu și lung[ii] .
Definiție eronată pentru DAE oferită de lege
După acest excurs teoretic să ne ocupam în continuare de prevederile legate de DAE din legea privind dobânzile excesive.
Potrivit art. 2 lit. f) al legii, DAE este “diferența dintre costul total al creditului și suma efectiv împrumutată, astfel cum este definită la art. 3 pct. 14 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 52/2016 …. “.
Articolul la care se face trimitere spune însă altceva. DAE este “costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului, după caz, inclusiv costurile prevăzute la art. 29 alin. (2), egală, pe o perioadă de un an, cu valoarea actuală a tuturor angajamentelor – trageri, rambursări și costuri, viitoare sau prezente convenite de creditor și de consumator”.
Rezultă că operatorul matematic este împărțirea și nu scăderea și că, în final, avem de a face cu o valoare procentuală și nu cu una nominală.
Dacă ne vom folosi de exemplul numeric anterior, definiția originală ce ne este oferită conduce la următoarea operație matematică: 600 de lei (costul total al creditului) minus 10.000 de lei (suma împrumutului) egal cu – 9.400 de lei (“așa-zisa” DAE). Teoria și practica bancară arată însă că DAE se exprimă procentual. Ce mai tura-vura, avem de a face cu o definiție aiurea!
Nu poți însă să nu-ți pui întrebarea cum s-a putut ajunge însă la acest non-sens?! Cum a fost posibil ca persoana care a acordat asistență juridică inițiatorului legii să nu observe această halima? Oare într-o firmă întreagă de drept nu s-a găsit un junior care să facă un control legal și logic al textului înainte de a fi înaintat legiuitorilor români? Și va putea fi aplicată oare definiția respectivă în practică?!
Limite DAE la care se face referire, dar care nu sunt stabilite
Legea prevede la art. 2 lit. g) că “dobânda excesivă este dobânda contractuală, remuneratorie sau penalizatoare, superioară limitelor stabilite conform prevederilor art. 4-6”.
Articolele indicate stipulează următoarele:
- art. 4 – DAE la creditele imobiliare nu poate depăși cu mai mult de 2 puncte procentuale (p.p.) dobânda de referință a BNR, excepție făcând instituțiile financiare nebancare în cazul cărora DAE poate ajunge la dublul acesteia;
- art. 5 – DAE pentru creditele de consum este limitată la maxim 15 p.p. peste nivelul ratei de referință a BNR;
- art. 6 – Alineatul 1 specifică doar că “prin excepție de la prevederile art. 5, în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat nu poate depăși dublul sumei împrumutate” Alineatul 2 definește noțiunea de “sumă totală de rambursat” .[iii]
Se observă că art. 6 nu specifică nicio limită DAE pentru creditele de consum de valoare mică (sub 15.000 de lei). Și lucrurile încep să devină interesante, întrucât doua articole mai încolo se precizează, negru pe alb, că “dacă nivelul dobânzii anuale efective este mai ridicat decât plafoanele stabilite la art 4-6 (sublinierea noastră), acest nivel va fi redus, în mod corespunzător, la cererea consumatorului, fie pe cale amiabilă, fie printr-o hotărâre judecatorească”.
În mod logic, apare interogația următoare. Dacă pentru DAE la creditele de consum sub 15.000 de lei nu sunt stabilite plafoane, cum vor fi identificate DAE excesive și cum va fi posibilă reducerea nivelului acestora? Și cu ce indicator al costurilor totale (DAE) operăm? Cu cel anapoda definit la art. 2 lit. f)?!
Un concept de dobândă excesivă ce induce confuzii suplimentare
Definiția dată de lege dobânzii excesive ca fiind “dobânda contractuală, remuneratorie sau penalizatoare, superioară limitelor stabilite conform prevederilor art. 4-6”, are darul de a spori confuzia, întrucat textele la care trimite plafoneaza DAE și nu dobânda contractuală (cea nominală stabilită de creditorul financiar). Și corect este, metodologic, să se compare valori de acelasi tip, mere cu mere și nu mere cu pere.
Să nu uităm că o dobândă nominală este întotdeauna mai mică decât cea DAE asociată/derivată[iv] , întrucât ea reflectă doar cheltuielile cu însăși creditul acordat, nu și alte cheltuieli suplimentare. Dacă DAE se află sub plafonul stabilit, atunci și dobânda nominală va fi cu și mai mult sub acesta[v] . Prin urmare, era îndeajuns ca dobânda excesivă să fie definită în termeni DAE. Totodată, interesul este de a limita costurile totale ale unui împrumut și nu doar cele cu dobânda contractuală.
În conformitate cu reglementările propuse, am putea însă să ne confruntăm cu o situație ciudată, suprarealistă, irațională, când DAE este peste plafon, dar dobânda nominală (contractuală) este sub acesta. Deci dobânda nu este excesivă conform definiției date, însă DAE va trebui redusă. Cum? Deoarece DAE e o variabilă derivată, aceasta se va realiza, în principal, prin reducerea dobânzii nominale, care însă nu este “excesivă”. Curat, murdar!
Recurgând la comparații internaționale, să subliniem că în țările europene care aplică limite de dobândă pentru a preveni camăta (Franța, Italia, Portugalia), se consideră că un împrumut convențional constituie un împrumut uzurier atunci când este acordat cu o DAE ce depășește cu anumite marje (în funcție de categoria de credit) DAE medie practicată în cursul trimestrului precedent de instituțiile recenzate pentru operațiuni de aceeași natură și cuprinzând riscuri analoge. Deci se compară DAE cu DAE.
Păcatul originar al dobânzilor penalizatoare excesive
Legea prevede că dobânda contractuală penalizatoare nu poate depăși limitele stabilite la art. 4-6. Din punct de vedere metodologic, astfel de prevederi suferă de un “păcat originar”: în calculul DAE nu se au în vedere dobânzile penalizatoare.
Momentul aplicării plafoanelor DAE – lung prilej de vorbe și de ipoteze (și de procese pentru avocați)
Lipsa de claritate a legii este întărită de incertitudinile care plutesc în jurul ei în privința momentului în care se face raportarea la plafoanele prescrise de dobânzi excesive. Problema este când, în contextul oscilațiilor ratelor de dobândă, se poate reclama depășirea plafoanelor stabilite pentru DAE. Este decisiv momentul inițial al semnării contractului (așa cum prevăd directivele europene), fiind irelevante perioadele următoare când se fac plățile în contul dobânzilor? Sau raportarea la plafoane trebuie făcută în momentul plătilor, în executarea contractului. Să nu uităm că legea precizeaza că “în scopul echilibrării prestațiilor și al reducerii riscurilor generate de astfel de contracte, legea este aplicabilă și contractelor în derulare”.
Din punct de vedere tehnic, trebuie avut în vedere faptul că, în cazul împrumuturilor cu rată de dobândă variabilă, aceasta poate să se modifice ca urmare a creșterii indicelui de referință (un factor de piață), ce duce la majorarea DAE asociate peste plafon. Sau, alternativ, plafonul poate să scadă în condițiile unei dobânzi contractuale constante, ca urmare a reducerii dobânzii de referință a BNR (un element în formula de calcul a plafonului). Și toate aceste evoluții pot avea loc de mai multe ori pe durata de viață a unui credit.
Ori problema DAE care inițial au fost sub limita plafonului aplicabil lor și au devenit superioare, pe parcursul raportului juridc nu e lămurită în noua lege, întreg mecanismul de funcționare al plafonării DAE fiind nebulos. Nu se întelege dacă plafonarea se aplica doar la momentul încheierii contractului, sau se intenționează menținerea acesteia pe toată durata derulării contractului. Confuzia sporește dacă se ia în calcul și existența în textul legii a unui mecanism de revizuire a contractelor de credit.
Să subliniem că aplicarea plafoanelor DAE la contractele in curs de derulare intră în contradicție cu conceptul de DAE și încalcă reglementări europene și naționale. DAE este un indicator care se calculează și se include în contract la momentul încheierii acestuia.
Recurgând din nou la comparații internaționale, să arătăm că în țările deja amintite mai sus, într-o situație oarecum similară, se consideră că un împrumut este acordat în condiții de camătă, dacă DAE atașată depașește, la momentul în care acesta este convenit (sublinierea noastră), un anumit prag de dobândă, stabilit ca DAE medie practicată de institutiile financiare relevante în cursul trimestrului precedent, majorată cu o anumită marjă.
Concluzii
Articolul de față a tratat doar un subiect, cel al dobânzii anuale efective. Textul legii cuprinde însă multe alte prevederi discutabile și în contradicție cu dispoziții legale europene și naționale, ce ar putea face obiectul a numeroase alte analize. Pentru a nu mai lungi însă articolul, să concluzionăm că ne aflam în prezența unei legi confuze, scrisă prost și plină de contradicții.
[i]În situația unui astfel de împrumut, dobânda se compune dintr-un indice de referință variabil la care se adaugă o anumită marjă fixă pe toată durata derulării contractului (a se vedea în această privință prevederile OUG nr. 52/2016).
[ii]Directiva 2014/17/EU, transpusă în dreptul românesc prin OUG nr. 52/2016, a perfecționat metodologia privind DAE introdusă prin Directiva 2008/48/EC. În cazul contractelor care permit variații ale ratei dobânzii, creditorii informează consumatorul cu privire la posibilul impact al variațiilor asupra sumelor de plata și asupra DAE. Această informație este însoțită, cu unele excepții, de o avertizare care evidențiază că se poate schimba costul total al creditului consumatorului, arătat de DAE.
[iii]Prin suma totală de rambursat se înțelege suma împrumutată, plus dobânzi, comisioane și orice alte costuri ale împrumutului, stabilite conform contractului.
[iv]Spre deosebire de rata dobânzii nominale care e o valoare aplicată direct, DAE este o valoare derivată din calcul, ce este influențată de suma împrumutului oferită, de costul împrumutului (în principal, dobânda nominală) și de scadența acestuia.
[v]Invers spus, dacă dobânda contractuală este superioară plafoanelor, e sigur că DAE asociată e cu și mai mult peste acestea.
