În data de 28 ianuarie 2021, Curtea Constituțională a României, cu unanimitate de voturi, a constatat că legea privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive este neconstituțională în ansamblul său. O constatare identică a fost făcută și în martie 2019 în privința unei legi cu același obiect. Ultima decizie a judecătorilor constituționali a fost imediat criticată de cei doi inițiatori[i] ai legii. Sunt criticile întemeiate sau reprezintă doar o încercare de transferare a răspunderii pentru un eșec monumental? În continuare, o scurtă analiză.
O decizie care nu are de ce să fie o surpriză…
De la bun început, voi spune că recenta decizie a Curții Constituționale a României (CCR) nu poate constitui o surpriză pentru persoanele care au urmărit evoluția inițiativelor legislative din ultimii ani privind limitarea dobânzilor excesive și care au reprezentarea că legea asupra căreia acest for s-a pronunțat în urmă cu câtava zile este confuză, prost scrisă și plină de contradicții.
Trebuie să așteptăm publicarea motivării soluției pronunțate de CCR pentru a cunoaște exact argumentele pe care se întemeiază aceasta. Până atunci, nu putem avansa decât ipoteze. Autorul articolului, pe baza cazurilor anterioare, este dispus însă să parieze că admiterea obiecției de neconstituționalitate se explică cel puțin prin lipsa de motivare și fundamentare temeinică a legii prezentate.
… dat fiind precedentul din care se pare că nu s-a învățat mare lucru
Să reținem că ne aflăm la a doua respingere ca neconstituțională a unei legi privind limitarea dobânzilor. În martie 2019, Curtea Constituțională constata “că legea, în integralitatea sa este neconstituțională, în raport cu prevederile art. 1 alin (3) si (5) și art. 141 din Constituție, întrucât nu a fost realizată motivarea și fundamentarea economică, socială și juridică a soluțiilor adoptate și nu a a fost solicitat avizul CES [n.n. – Consiliul Economic și Social].”
Argumentele expuse de forul constituțional în urmă cu aproape doi ani erau vitriolante: “În lipsa motivării, în sensul arătat, a legii adoptate, nu se poate cunoaște rațiunea leguitorului, esențială pentru înțelegerea, interpretarea și aplicarea acesteia. Or, explicarea clară a soluțiilor legislative propuse și a efectelor preconizate este cu atât mai necesară, din perspectiva principiului legalității invocat, în condițiile în care obiectul inițiativei legislative în cauză apare ca fiind pronunțat tehnic, de strictă specialitate, cu efecte pe un segment sensibil al economiei de piață și anume cel financiar-bancar, iar legea însăși este lipsită de claritate”.
Decizia CCR din martie 2019 era cum nu se poate de clară: (1) caracter sumar al instrumentului de prezentare și motivare; 2) lege lipsită de claritate. Ultima apreciere numai un motiv de mândrie pentru persoana care a scris textul nu poate fi!
După cum am arătat în mai multe articole publicate anul trecut pe blogul de opinii al BNR, noua lege păcătuiește, la rândul său, prin absența unor explicații clare privind soluțiile legislative propuse și efectele acestora. Mai mult ca sigur că, în conformitate cu jurisprudența sa, CCR a sancționat această realitate. Publicarea motivării deciziei sale, în foarte scurt timp, va aduce clarificările necesare.
De ce sunt criticați judecătorii CCR?
Deși motivarea respingerii nu a fost încă publicată, unul din cei doi inițiatori ai actului normativ, așa cum a remarcat presa, îi ceartă pe judecătorii CCR pentru că au avut nevoie de șapte luni ca să constate că e o exprimare neclară și să declare neconstituțională legea.
E mai mult decât interesant că, deși argumentele CCR nu au fost făcute încă publice, persoana în cauză aduce în discuție “exprimarea neclară”. În acest context, nu poți să nu-ți pui imediat întrebarea a cui e vina că legea e prost scrisă, că doar n-o fi a CCR?
Și autorul prezentului articol se înșeală sau comentariile suplimentare ale inițiatorului legii ar indica că judecătorii CCR sunt influențați de sistemul financiar? Totodată, ar trebui înțeles că textul nu este neclar, ci doar se invocă, ca pretext, acest caracter? Clarificări în această privință din partea părților implicate sunt mai mult decât necesare! De asemenea, are inițiatorul încredințarea că noua lege ar fi rezolvat problema dobânzilor excesive? Pentru un punct de vedere contrar a se vedea aici si aici .
Problematica ”exprimării neclare” nu e de minimizat. Chiar dacă suntem la Porțile Orientului, nu trebuie să tratăm totul “ à la légère”. Ne aflăm în domeniul legislativ, unde se impune mai mult ca oriunde atributul clarității. Mai ales când se reglementează într-un domeniu strategic al economiei naționale, și anume cel financiar-bancar. O singură exprimare neclară este suficientă pentru a se crea blocaje importante în mersul activității economice și a afecta mii de subiecți economici. Nu știm acum dacă CCR va avea în vedere aspectele următoare în motivarea sa, dar, cu titlu de exemplu, definiția eronată pentru dobânda anuală efectivă – DAE și neclaritățile privind mecanismul plafonării acesteia nu sunt lucruri minore (vezi aici).
Nu este vorba numai de claritatea textului legii. CCR a subliniat în jurisprudența sa că se impune explicarea clară a soluțiilor legislative propuse și a efectelor preconizate pentru acestea. Chiar dacă nu este neapărat necesar un studiu de impact (existența sa ar fi cazul ideal și în consonanță cu principiile europene ale “bunei reglementări”), măcar ar trebui să existe o expunere de motive cu minime clarificări. Ori, ca opinie personală, instrumentul de motivare a soluțiilor legislative propuse are un caracter dezamăgitor (vezi aici si aici. În cazul analizat, lipsesc exact informațiile necesare ca publicul să poată înțelege rațiunile care au stat la baza stabilirii nivelului și mecanismului de calcul pentru plafoanele de dobânzi specifice. Toate acestea în condițiile în care cei doi inițiatori au optat pentru rate exogene ce nu au legături directe cu piața creditului, fapt ce face foarte dificil să se estimeze nivelul lor optim (vezi aici). Subiectul, dacă trebuia sau nu o motivare și fundamentare temeinică a soluțiilor legislative adoptate, va fi lămurit odată cu publicarea motivării CCR. Vom vedea atunci, dacă e vorba numai de “exprimare neclară” sau de mai mult.
Este sau nu decizia CCR o înfrângere pentru cei doi inițiatori?
Respingerea unei legi pe motive de neconstituționalitate nu poate fi un titlu de glorie pentru specialistul în drept ce a scris textul acesteia. Când așa ceva se întâmplă de două ori la rând în legătură cu același subiect, situația devine delicată. Unii ar zice că e nevoie de un alt consultant pe probleme juridice.
Cu doi ani în urmă, motivele oficiale de respingere erau lipsa avizului CES, alături de fundamentarea necorespunzătoare și neclaritatea legii. Acum, până la versiunea oficială a CCR, unul din cei doi inițiatori, profesor de drept comercial, ne oferă o narațiune ce pretinde că declararea legii de protecție a consumatorilor contra dobânzilor excesive ca neconstituțională era cu final așteptat (sic!). Totodată, rațiunile invocate drept cauză a deciziei CCR nu ar ține de domeniul dreptului (modul de redactare si fundamentare a legii), ci de o altă sferă. Nu voi dezvolta mai mult aceste aspecte, ne vom lămuri curând cum stăm, odată ce vom putea lectura motivația CCR.
Nu poți însă să nu îți aduci aminte de butada: “Succesul are mulți părinți, insuccesul este orfan”.
Cine a înfrânt așteptările oamenilor?
Profesorul de drept mai subliniază că decizia CCR nu e o înfrângere a inițiatorilor ci a așteptărilor oamenilor. Cine este însă de vină că aceste așteptări au fost înșelate? Nu cumva cei care nu au fost în măsură să producă un text care să respecte cerințele de constituționalitate?
Un ultim comentariu
De ce nu s-a măsurat de mai multe ori (studiu de impact) și apoi să se fi croit doar o dată (inițiativă de lege)? Au fost trei inițiative legislative, soluțiile fiind schimbate continuu și la scurt timp, adesea în mod radical, și fără (prea multe) explicații. Toate acestea, pe măsură ce cei doi inițiatori înțelegeau problematica abordată, această curbă a învățării consumând inutil timpul și alte resurse ale diferitelor instituții din România.
X
X X
PS1: Pentru a preveni interpretări cu rea credință, precizez că autorul articolului de față nu s-a pronunțat niciodată pentru sau contra plafonării dobânzilor la creditele bancare, intervențiile sale fiind în sensul economiei pozitive (ce prezintă faptele) și nu ale economiei normative (ce arată cum trebuie făcut). În articolele sale cu caracter tehnic, a atras atenția că subiectul respectiv este unul controversat în literatura și practica economică, ceea ce impune ca deciziile să fie luate pe bază de studii de impact, cu o largă consultare a părților interesate și în deplină transparență. Comentariile sale au fost utile celor doi inițiatori ai legii, sucursalele instituțiilor de credit straine din UE fiind incluse în cele din urmă în sfera de aplicare a actului normativ (vezi aici).
PS2: De asemenea, reamintesc că BNR și-a exprimat in aprilie 2018, prin scrisoare adresată președintelui Camerei Deputaților, disponibilitatea de colaborare în cadrul domeniilor sale specifice de competență. Cu acestă ocazie, a fost transmisă forului legislativ o metodologie de stabilire a unor limite maxime ale DAE în cazul contractelor de credit încheiate între instituțiile de credit și consumatori.
i Termenul inițiator nu are sensul de persoană cu drept de inițiativă legislativă, ci se referă la persoanele care au elaborat textul inițial al legii.
