Globalizarea a însemnat exportul modelului economic al libertății comerțului practic pe toată planeta, grație puterii militare și tehnologice a câtorva mari puteri. Astfel, granițele s-au estompat, ba chiar a părut că dispar, distanțele s-au redus, iar lumea a devenit mai mică, cel puțin aparent.
“Însă excesele piețelor și disfuncțiile politice determină, în cele din urmă, alte state să pună sub semnul întrebării înțelepciunea acestei abordări și o altă putere ia naștere – o putere a cărei dominație se bazează pe naționalism economic și politică industrială. Pe măsură ce aceasta prosperă, cea dintâi stagnează, generându-se un conflict care duce nu numai la război, ci și la un declin, timp de un deceniu, al comerțului mondial și al valorii activelor financiare”, scrie analistul Financial Times Rana Foroohar.
Ultimul val al globalizării în care au fost implicate Marea Britanie și Germania și care s-a stins în cele din urmă, odată cu Primul Război Mondial și cu Marea Depresiune, a reprezentat un boom care a durat aproape opt decenii, în decursul cărora comerțul mondial și deschiderea financiară aproape s-au dublat. Cu toate acestea, așa cum s-a menționat în Raportul anual pentru 2017 publicat de Banca Reglementelor Internaționale, „colapsul primului val a fost la fel de remarcabil precum formarea acestuia”, conducând la o „inversare aproape completă” a fluxurilor comerciale și financiare transfrontaliere.
Foroohar se întreabă dacă nu cumva, ca și atunci, piețele sunt incapabile să vadă ce se întâmplă în prezent cu SUA și China.
”Conflictul dintre aceste mari puteri prezintă asemănări evidente cu povestea anterioară, nu doar în ceea ce privește modelele economice opuse și amplificarea naționalismului, ci și ca poziționare în tiparul temporal al ciclurilor „boom-bust”. La urma urmelor, au trecut mai bine de șapte decenii de la debutul actualului val de globalizare postbelică. Piețele bursiere, care deveniseră temătoare la sfârșitul anului trecut, și-au recuperat o mare parte din pierderi. S-a întâmplat acest lucru chiar dacă fiecare zi pare că vestește noi conflicte mult mai mari decât problemele legate de cotațiile la soia și de prețul oțelului sau de tarifele comerciale”, notează analistul FT.
Ea atrage atenția asupra a două evenimente recente. Primul este solicitarea SUA adresată Canadei de a-l aresta și a-l extrăda pe directorul financiar al Huawei, urmată de decizia Statelor Unite de a-l acuza de spionaj și de încălcare a sancțiunilor pe producătorul chinez de cipuri. Așa cum a afirmat investitorul Luke Gromen în ultimul său buletin informativ, FBI a declarat, de fapt, „ora oficială a decesului globalizării”.
De asemenea, SUA și-au intensificat presiunile asupra aliaților săi pentru a limita capacitatea Huawei de a-și desfășura activitatea pe piețele acestora — ceea ce oglindește sentimentele care mocnesc deja în unele țări, printre care Germania, aducând din nou în prim-plan politica industrială și „campionii naționali”.
“Aceasta evidențiază faptul că impulsul politic pentru deglobalizare nu începe și nu se termină cu Administrația Trump. Nu se mai limitează la extrema dreaptă sau la cea stângă. Majoritatea candidaților democrați la președinție anunțați pentru anul 2020 – Elizabeth Warren, Kamala Harris, Kirsten Gillibrand, Sherrod Brown – par să fi ajuns la concluzia că relația economică dintre SUA și China va trebui să se schimbe radical. Există deja o serie de eforturi legislative bipartizane care vizează aspecte precum furtul de proprietate intelectuală practicat de China și creșterea influenței Chinei în SUA. Restrângerea relațiilor economice dintre SUA și „Regatul de mijloc” nu mai este considerată drept o expresie a tendinței de a acuza China de toate relele (China-bashing), ci a devenit un punct de vedere larg acceptat”, se spune în articolul din publicația britanică.
Potrivit sursei citate, cel de-al doilea aspect de care piețele ar trebui să se teamă este avertismentul recent lansat de un „sfat al înțelepților” de pe Wall Street care oferă consiliere Trezoreriei SUA. Aceștia au estimat că guvernul federal va trebui să vândă obligațiuni în valoare de 12 mii de miliarde dolari SUA în următorul deceniu pentru a finanța datoria publică în plină expansiune, în timp ce cumpărările Chinei de obligațiuni guvernamentale emise de SUA sunt în scădere.
Analiștii fac speculații de ceva vreme cu privire la ce s-ar întâmpla în cazul în care China ar înceta să finanțeze datoria SUA. Dar acum această întrebare revine în atenție într-un moment în care nivelul datoriei pe plan internațional este mai ridicat ca niciodată. Nivelurile datoriei suverane globale sunt mult mai mari în prezent decât după ultima rundă de deglobalizare, în urma Primului Război Mondial. Produsele financiare s-au extins mult mai rapid decât economia reală, astfel încât valoarea activelor financiare este în prezent de peste trei ori mai mare decât cea a produsului intern brut la nivel mondial, ceea ce desigur că amplifică impactul oricărei corecții.
“Deglobalizarea este un proces complex, în acumulare progresivă și încă departe de a fi „bătut în cuie”. Dar companiile sunt deja supuse unor presiuni tot mai intense de a alege dacă doresc să facă afaceri în SUA sau în China, mai ales în domenii extrem de controversate precum rețelele 5G. Recent, l‑am întrebat pe Chuck Robbins, directorul executiv al Cisco, dacă este preocupat de implicațiile politice pe care le presupune faptul că reprezintă o companie din SUA care creează infrastructura IT pentru orașele inteligente din China. „China deține datele, noi doar furnizăm infrastructura”, a răspuns el, încercând să facă distincția între rolul unei societăți private și cel al statului”, relatează autoarea.
Dar această linie de demarcație devine tot mai dificil de trasat. În următoarele câteva luni, pe măsură ce negocierile comerciale dintre SUA și China continuă, iar cursa prezidențială din anul 2020 se intensifică, am putea asista la reconfigurări ale lanțurilor globale de aprovizionare și ale fluxurilor de investiții transfrontaliere care odinioară păreau de neînchipuit.Ce va presupune aceasta pentru piețe? Luke Gromen susține că „marjele de profit ale companiilor din SUA ca pondere în PIB ar putea cu ușurință să scadă cu 30-60% doar pentru a reveni în intervalul de variație pe termen lung” înregistrat înaintea aderării Chinei la Organizația Mondială a Comerțului, care a declanșat un boom comercial.
“Este timpul să regândim opțiunile de investiții și să recitim istoria”, conchide Rana Foroohar.
