În urmă cu mai mulți ani, guvernatorul BNR ne-a povestit o situație plină de tâlc. Era la una din întâlnirile guvernatorilor din țările membre ale Băncii Reglementelor Internaționale. Ca de obicei, au fost invitați și experți reputați într-un domeniu de interes, care să prezinte rezultatele studiilor lor. În acel an s-a întamplat să fie invitați doi matematicieni americani, care făcuseră studii aprofundate despre piața de capital. Cei doi ajunseseră la concluzia că piața de capital va continua să crească, pe termen nelimitat, ceea ce va aduce multă bogație și bunăstare tuturor celor care înțeleg dinamica acestei piețe. Cei doi au dat explicații amănunțite, au arătat un colțișor din modelele sofisticate pe care se fundamenta, irefutabil, concluzia lor.
Unul dintre participanți, economist reputat și cu o îndelungată experiență în activitatea băncii centrale, s-a arătat neîncrezător. “Bun, și până la urmă cine plătește?”, a întrebat el. Cei doi au explicat că… nimeni, că totul va merge minunat la nesfârșit. A urmat pauza de masă, după care era programată o a doua sesiune, pentru a continua și detalia tema creșterii pieței.
A doua sesiune nu a mai avut loc: la New York tocmai se anunțase falimentul Lehman Brothers și piața era într-o derivă de nedescris. Fiind consultanți pentru mari bănci de investiții, cei doi au luat primul avion către State, pentru a vedea dacă și cât anume se mai putea salva.
Cei doi erau matematicieni redutabili, modelele lor erau foarte sofisticate și iși arătaseră fiabilitatea timp de mai mulți ani. Doar că ei se bazau strict pe analize econometrice, pe corelații de variabile ce păreau extrem de solide, însă de fapt ei nu aveau nici cea mai modestă înțelegere a fenomenelor economice din spatele acelor modele. Faptul că aserțiunile lor erau validate, de ceva ani, de realitatea economică nu însemna decât că împrejurările lumii reale fuseseră bine surprinse de model, în condițiile din acel moment. Or, lumea este mult mai complexă, iar realitățile se pot schimba brusc; orice model, oricât de sofisticat, pornește de la repetitivitatea unor evoluţii trecute, dar nu poate distinge când și de ce aceste evoluții pot să nu mai fie valabile la un moment dat – chiar dacă bunul simț comun ar fi trebuit să le semnaleze că ceva nu e în ordine la model. De aceea, este de dorit ca un pic de circumspecție, de umilință, să fie adaugat la o concluzie ce ar rezulta, aparent, definitiv.
Mi-am amintit această istorisire în legătură cu un fenomen de amploare, care a avut o evoluție fulminantă, dar care, după părerea mea, va avea, mai devreme sau mai târziu, aceeași soartă ca minunatele modele ale celor doi matematicieni: crypto activele. Acestea s-au născut cu foarte puțini ani în urmă, la scara istoriei. Domeniul “bitcoin.org” a fost înregistrat în august 2008, cu mai puțin de o lună înainte de prăbușirea Lehman Brothers, iar lucrarea “Bitcoin: A Peer-to-Peer Electronic Cash System” a fost publicată electronic de Satoshi Nakamoto în octombrie 2008. (De fapt, Satoshi Nakamoto nici nu există, sub acest indicativ s-au prezentat misterioșii creatori ai primului crypto activ; dar parcă mai contează asemenea detalii, dacă dragostea este mare?) Așa a început aventura crypto. Nu e vorba, au existat cred zeci de mii de crypto care au dispărut, unele mai repede, altele mai lent; au rămas destule, dintre care câteva au avut evoluții fulminante, atât ca preț unitar, cât și ca volum al tranzacțiilor. Oferta s-a diversificat ; au apărut aşa-numitele “collateralized stablecoins”, mult mai aproape de un instrument financiar clasic, ca şi “algorithmic stable coins”, despre care un expert mai mucalit a zis o dată că de fapt nu sunt nici monede, nici stabile. Dar partea leului din această piață revine, și azi, bitcoin (btc), clasificat în categoria “decentralized finance”. La această categorie mă voi referi în continuare.
De fapt, crypto sunt aplicarea în practică a unei tehnologii electronice revoluționare, intitulată blockchain, care a permis apariția unor sisteme total descentralizate de transfer de active, fără a fi nevoie de un “punct de comandă” central. Nu știu dacă tehnologia a precedat apariția crypto sau, dimpotrivă, ideea de bani descentralizați a atras dezvoltarea tehnologiei care să îi facă posibili. Au fost o serie de factori favorizanți, exact la momentul potrivit: internetul a oferit suportul pentru dezvoltarea fulgerătoare a tehnologiei; condițiile piețelor financiare mondiale, cu dobânzi zero sau chiar negative, au condus la dorinţa de a identifica plasamente care să fie mai lucrative; transferurile de fonduri prin bănci erau scumpe și greoaie; în plus, anonimitatea și lipsa raportării deținerilor și tranzacțiilor către o autoritate publică/centrală a acestor active și tranzacțiile aferente au reprezentat un factor seducător şi pentru cei care întreprind activități infracționale sau specifice economiei informale.
Eu aș adăuga aici și o altă condiție, despre care nu s-a vorbit în acest context, dar cred că a făcut parte din “mix-ul” favorizant: avântul ideilor de “corectitudine politică” și corolarul lor în privința punerii sub semnul întrebării a tot ceea ce înseamnă ordinea recunoscută a lucrurilor. Să explic: am văzut că “Albă-ca-zăpada” ar putea fi și o persoană de culoare, ca să nu îi vexăm pe ne-albi; cei 7 pitici nu mai pot fi pitici, că îi vexam pe cei ce suferă de nanism ; despre cartea “Zece negri mititei” nici nu mai vorbesc, aici rasismul este manifest, nu? Există, deocamdată, și lipsuri în “restabilirea dreptății” în lumea artistică; de exemplu, nu am văzut încă o piesă “Romeo și Julian” și nici una în care cei doi îndrăgostiți din Verona sunt octogenari. Dar nu e timpul trecut, vârtejul contestatar al scării tradiționale a valorilor încă nu și-a pierdut de tot suflul.
Ei bine, în acest mediu nu a fost deloc dificil ca promotorii crypto să folosească, în scriptul care a însoțit lansarea și succesul conceptului lor, ideea că “atotputernicia” banilor creați de bănci centrale trebuie să sfârșească. Bogăția nu trebuie creată din nimic la discreția unor birocrați, bogăția poate fi creată de oricine, iar monopolul bancherilor trebuie să înceteze. (În această parte a scriptului a existat un mic sâmbure de adevăr: sistemul bancar chiar deținea monopolul transferurilor financiare, ceea ce a permis menținerea unor costuri supărător de ridicate, mai ales pentru transferurile internaționale. După apariția crypto și dezvoltarea unor instituții de plăți complet desprinse de bănci, acest monopol a dispărut, ceea ce a dus la scăderea extraordinară a costurilor legate de transferul de bani între două părți. O bilă albă, pentru crypto și pentru instituțiile de plăți independente de bănci.)
Dincolo de asta, însă, întreaga propagandă în favoarea crypto a fost o lungă, chiar dacă bine articulată, listă de minciuni și jumătăți de adevăruri. Eu, unul, am tot scris despre asta, demontând toate piesele acestui puzzle. Și am făcut-o și atunci când prețul unui btc a urcat la absurdul nivel de 73.000 de dolari, și când a luat-o la vale, cum se întamplă de o bună bucată de timp (în ultimele 6 luni un btc a pierdut aproape 20% din preț).
Aș mai remarca un lucru: condițiile care au favorizat apariția crypto și-au cam păpat forța de propulsie: inflația a scăzut, dobânzile sunt din nou pozitive în termeni reali, iar piața adevărată de capital înflorește; transferurile de bani, inclusiv internaționale, nu mai sunt un monopol al băncilor, iar costurile sunt neglijabile; tehnologia blockchain nu mai este o noutate, aproape oricine ar putea să își facă propriul crypto, deci a cumpăra un btc nu mai are prea mult sens. Singurul motiv care subzistă pentru a continua cu actualele crypto, care au rețele vaste de distribuție, este să poți derula tranzacții necurate: de la spălarea banilor, la răscumpărări (ransomware) de la diferiți infractori, finanțarea traficului de droguri de mare risc și a terorismului.
Într-un anumit sens, îi înțeleg pe entuziaștii crypto, cei care au înghițit pe nemestecate toate gogoșile servite de păpușarii sistemului, adică toți Satoshi Nakamoto, care au speculat în special naivitatea și entuziasmul celor foarte tineri. Cei care abia își admirau tuleiele când a apărut bitcoin desigur că au impresia perenității acestui joc, care durează de când au băut ei prima bere. Lor poți să le explici că bitcoin este mai valoros decât aurul, lor poți să le spui că bitcoin nu este inflaționist, ca dolarul (asta de la urmă chiar e adevarată: cum să fie inflaționist ceva ce nu există?)
Sunt analiști, ca cei la care m-am referit la începutul acestor rânduri, care calculează frenetic traiectoria viitoare a bitcoin, compară asta cu evoluția pieței de capital și ajung invariabil la cifre cu totul fantasmagorice, pe care le generează modelele lor. Iată, deschid internetul și ce aflu, despre viitorul bitcoin? “Bitcoin ar putea fi îndreptat spre stratosferă, potrivit unui nou raport al lui Bernstein. Firma globală de investiții prezice că cel mai important activ digital din lume ar putea atinge 200.000 de dolari până în 2025, 500.000 de dolari până în 2029 și – nu, nu sunt halucinaţii – 1 milion de dolari pe token până în 2033.” Iar acesta este doar un exemplu, din poate miile care există.
Nu e de mirare: matematicieni bine pregătiți, dar numai teoretic, concep modele sofisticate, care se bazează pe… nimic. Ei nu înțeleg ce se întamplă în lumea reală, modelele lor sunt frumoase, atrăgătoare și, până la un punct, ele sunt validate de practică. Dar ei nu își pun vreodată întrebarea: “Bun, și până la urmă cine plătește?”
Datele colectate la nivelul UE arată un fenomen îngrijorător: în medie la nivelul țărilor membre, 6% dintre cei care au răspuns unui chestionar au investit în crypto anul trecut. Pentru România, cifra este de 8%. Nu doar că suntem mai săraci, dar preferăm să aruncăm banii pe fereastră, în loc să îi investim în altceva decât fum.
De aceea, mai spun o dată, pentru cei care încă visează că basmele croite în jurul “fiananţelor dematerializate” sunt reale. Nu sunt. Btc şi celelalte nu sunt nimic – doar un joc din care mulți de tot pierd și puțini reușesc să câștige. Cam ca la loterie. Nu există un profit net, nu există niciun profit. Nici nu are de unde să existe.
Așa că, și dacă bitcoin va continua tendința de descreștere, și dacă ea va fi cumva reversată de cine știe ce nouă găselniță de atras naivii, spun răspicat: aceste crypto nu produc nimic și nu vor produce nimic niciodată. Orice ar reieși din cine știe ce model matematic.
