De la surpriză la contestare, de la respingere la legalizare, de la criptomonede la monede virtuale, iată că moneda digitală își face intrarea aproape triumfală în lumea financiar- bancară, subtilă și complexă. Găsirea definiției de monedă digitală pare să fie mai apropiată de sensul ”producerii” ei tehnologice, întrucât tot ce constituie virtualul de azi este creat, stocat și transmis prin digitalizare, adică codarea prin cifre 0 și 1 a tot ceea ce percepem cu ochiul din realitate înconjurătoare. Această realizare a însemnat tranziția de la analog la digital, un salt mare în claritatea cu care tehnologia digitală reproduce imaginea realității imateriale aproape de perfecțiunea vederii ochiului uman. Poate semnificația majoră a acestui fenomen o simțim de abia acum, în lupta cu efectele economice ale crizei Covid-19, când vedem în digitalizare calitățile ei de siguranță, securitate, viteză, costuri, accesibilitate, disponibilitate, implementare, distribuție etc.
Era normal ca asumarea schimbării lumii prin trecerea de la o paradigmă la o alta (model, învățăminte), de la economia clasică la cea digitalizată, introducerea monedei digitale să devină o necesitate pentru a da completitudinea necesară funcționării noii economii, fie verde, fie digitală, fie de ambele. Cred că așa se explică saltul în implicarea băncilor centrale în emiterea de monede digitale, este adevărat după studii serioase de oportunitate finalizate cu răspunsul pozitiv de azi. O monedă digitală emisă de o bancă centrală îmbracă credibilitatea oferită și monedelor clasice, iar acest lucru contează în percepția umană, mai ales a celor care o folosesc cu buna credință pentru cumpărăturile zilnice de bunuri și servicii, plățile periodice ale facturilor la utilități sau transferurile unor sume de bani spre depozite în bănci etc. De fapt, când ni s-a spus că Eurosistemul se ocupă de euro digital, acesta a avut în vedere exact circulația monedei digitale în economie cu prefigurarea viitorului plăților digitale de tip retail. Dacă asigură astfel de plăți, euro digital trebuie să fie accesibil tuturor prin emisiunea lui de către BCE. Accesibilitate se referă, în final, la un mijloc de plată digital de încredere, simplu, fără costuri, fără riscuri, acreditat în toată zona euro. Nu sunt uitate valorile de marketing ale unui euro digital (va răspunde preferințelor de consum), cele de competiție între sistemele de plată (viteză, costuri), cele de model economic și de afaceri (modernizarea, restructurarea economiilor, noi servicii) sau cele politice (păstrarea autonomiei europene în fața altor monede digitale, cu referire din nou la China, deja mult avansată în emiterea propriei monede digitale). În sinteză, euro digital va oferi ceva mai mult decât moneda fizică prin aceeași implicare a BCE în asigurarea aceleași ”intimități” care o poate da numai o bancă centrală, comparativ cu alți furnizori de servicii de plăți care colectează date despre preferințele consumatorilor, după care începe agasarea lor cu oferte interminabile, poate în cele mai nefericit moment al acestora.
Totuși, unele analize, cu referire la datele care relevă preferințele consumatorilor în cazul comenzilor și plăților on-line, arată că, prin reducerea distanțelor fizice, economia digitală chiar în acest stadiu a depășit inconveniente majore în formarea de noi piețe și în eficiența acestora. Din parcurgerea articolul lui Michael Spense, deținător al premiului Nobel pentru economie, fost decan la Graduate School of Business at Stanford University – ”Minding the Digital Economy’s Narrowing Gaps”, Project Syndicate, septembrie 2020) – trebuie să reținem că economia digitalizată produce date care inspiră inovație, atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru responsabili de politici economice, utile mai ales pentru eliminarea în mare parte a asimetriei de informații existente dintre cumpărător și vânzător. Această asimetrie a fost și este un factor care afectează performanțele piețelor, iar de aici gândurile ne duc la alocarea optimă a resurselor, la performanțele investitorilor și producătorilor, la satisfacerea cerințelor consumatorilor în termeni de preț, calitate și diversitate.
Digitalizarea plăților prin implicarea băncilor centrale este de presupus că va crește sentimentul de intimitatea pentru consumatorul de servicii bancare digitale, dar rămâne întrebarea ce va diferenția moneda digitală între comportamentul băncii centrale emitente și băncile comerciale sau alte platforme private de plăți digitale, atunci când vorbim de așa zisul secret sau de transparența în operațiunile financiare ale cetățenilor. Poate avantajul imediat este alternativa utilizării monedei digitale față de utilizarea numerarului în fața fricii produse de pandemie și/sau percepția că mijloacele de plăți digitale reduc considerabil circulația clasică a monedei, ea putând deveni mai puțin accesibilă. De aici, ca în orice domeniu în care inovația își face loc, apar provocările mai ales cele legate de ”înflorirea” riscurilor, ca cele cibernetice, impactul asupra politici monetare și stabilității financiare. Adresare acestor riscuri face parte din strategia Eurosistemului care examinează cu grija necesară emiterea de euro digital, fiind luate în considerare o serie vastă de implicații cum sunt cele economice, tehnologice, dar mai ales cele societale de natură să influențeze orice strategie națională a unui SM. ”Report on a digital euro”, publicat recent pentru consultări, prin feed-back-ul pe care îl va produce, se presupune că va contribui la pasul emiterii euro-lui digital, care să aducă satisfacții pentru cetățeni în dimensiunea competitivității, pentru BCE în materia politicii monetare și a supravegherii sistemului bancar, pentru transformările în bine a sistemului de plăți digitale cu păstrarea propensiunii spre inovație și a suveranității europene a Euro sistemului.
Benoît Cœuré, șeful BIS Innovation Hub, ne spune în prezentarea domniei sale la DC Fintech Week 2020, că suntem la momentul la în care un sondaj făcut de BIS relevă că 80% din băncile centrale au început să conceptualizeze și să studieze potențialul unei monede digitale emise de băncile centrale, 40% din ele construise deja modele după concept, iar 10% dezvoltă proiecte de aplicare. Nu este vorba de o revoluție, ci despre o evoluție normală după principiul că o economie digitalizată trebuie să aibă o monedă digitală (Paul Volker, fost președinte al FED, 1979 – 1989, spunea cu ani în urmă că o economie globală a re nevoie de o monedă globală), pentru a servi consumatorii cu aceeași siguranță tradițională asimilată de bancnotele obișnuite. Băncile centrale tind să asigure că ”numerarul digital” este la fel de util în sistemul lor de instrumente în care își conduc politica monetară, combinând securitatea asigurată monedelor tradiționale cu tehnologia electronică de care sunt în deplină cunoștință de cauză, întrucât o folosesc în marile sisteme de plăți între băncile centrale sau în decontările cu trezoreriile statelor.
Există însă o îngrijorare, care apare întotdeauna, fie în raport cu noutatea, fie cu viteza ei de implementare, ceea ce ar putea avea ca efect percepția greșită că oferta de supra siguranță și supra convenabilitate a monedei digitale să producă o masivă desființare a deținătorilor, persoane fizice, de depozite bancare de economisiri în moneda tradițională, ceea ce ar afecta creditarea obișnuită timpurilor normale (Cœuré, 2020). Și acest lucru se poate întâmpla chiar în condițiile în care există o limită de garantare a depozitelor individuale. Ca urmare, dacă este posibil ca unele bănci comerciale să aibă probleme cu sursele de creditare, trebuie luat în considerare faptul că băncile centrale vor asigura de la bun început accesul cetățenilor la cea mai sigură nouă formă de monedă (digitală), ca o creanță asupra lor (băncile centrale nu dau faliment), iar acest ”money – held as a claim” le va permite să utilizeze moneda digitală în toate operațiunile cu care sunt obișnuiți oamenii.
Într-un lat raport al BIS (”Central bank digital currencies: foundational principles and core features”, 2020) găsim un elocvent ghid bazat pe principii tari elaborat în cooperare cu cele mai importante bănci centrale din lume (Canada, SUA, UE, Japonia, Marea Britanie, Suedia, Elveția) care pot da încredere în modul în care se poate face un echilibru între oportunitățile și riscurile monedei digitale emise de bănci centrale. O comunicare bună va face ca îndoielile produse de alte forme de monede digitale existente, cum sunt criptomonedele, să fie depășite. Ghidul face pasul înainte statuând că ”CBDC should complement – not replace – cash and safe, private money in a new monetary ecosystem that nurtures innovation and private competition”. Ca urmare, trebuie să vedem în moneda digitală, emisă de băncile centrale, o fundamentare în evoluție a accesibilității publicului la noi platforme care încurajează ecosistemele băncilor și a fintech-urilor prin care să se evite tipul de rețele în care “the winner takes all”, conform spuselor lui Cœuré.
Calea spre digitalizarea completă a sistemului bancar în ansamblul lui nu poate fi perfectă, menționează Pentti Hakkarainen, membru al ”Supervisory Board of the ECB”, la recenta conferința on-line a European Banking Federation, cu tema “Cyber security and resilience: the basis of it all in digital innovation”. El rezumă că sistemul bancar este mai de mult pe calea informatizării extinse, răspunzând ”schimbărilor în gustul clienților” prin oferta a celor mai conveniente servicii on-line sau prin telefon-mobil. În acest scop, s-au făcut serioase investiții care și-au dovedit eficacitatea în criza Covid-19, dar și reziliența în condițiile de stress ale clienților. În egală măsură, BCE, pentru operațiunile ei specifice, s-a dotat cu tehnologie digitală avansată. Totuși, menționează Hakkarainen, vremurile nu sunt pentru automulțumire, întrucât s-a observat că pe cât se intensifică digitalizarea, pe atât crește pericolul amenințărilor cibernetice. Toată lumea este interesată în respingerea acestor atacuri, iar o cooperare între sectorul public (client) și privat (furnizor) în materia funcționării ireproșabile a sistemelor bancare digitale își dovedește tot mai mult eficiența, întrucât două aspecte devin importante în mod corelat – apărarea digitală și reziliența cibernetică – care definesc noua protecția cibernetică în fața oricăror atacuri cibernetice.
Wall Street Journal (WSJ) a dat recent știrea cum rețeaua principală de plăți europeană a suferit o întrerupere de natură tehnică de cca. 11 ore, care a oprit practic plățile mari prin paralizarea sistemului BCE, cunoscut sub numele de Target 2. Trebuie să ne închipuim dimensiunea blocajului, dacă media tranzacțiilor între băncile centrale europene care echilibrează fluxul de bani pe piața unică europeană se ridică la 2000 de miliarde euro zilnic, reprezentând o cincime din PIB-ul anula al zonei euro. În paralel a fost afectat și sistemul Target 2-Securities prin care se tranzacționează obligațiuni și acțiuni în valoare de1000 de miliarde euro zilnic. Fenomenul a fost caracterizat ca fiind înfricoșător (it’s a bit scary) de cătreNicolas Veron, analist la Peterson Institute for International Economics din Washington și membru a unui think-tank pentru politici economie Bruegel din Brussels, 11 ore de întrerupere însemnând o mare și critică problemă pentru o infrastructură de acest gen. Chiar dacă BCE a exclus un atac cibernetic, reziliența funcționării sistemului de plăți mari a demonstrat o slăbiciune teribilă, dacă au mai exista întreruperi în iulie 2019 sau la momentul unei îmbunătățiri în infrastructura tehnică a sistemului Target 2 din luna noiembrie 2018.
Cele expuse nu sunt pentru a descuraja euro digital și sistemul de plăți atașat acestuia, în sensul de a te complace cu tehnologia de care dispui, ci invită băncile centrale la dezvoltarea unui concept mult mai integrat, poate dotat și cu ceva inteligență artificială, în ceea ce privește intențiile lor de a emite monede digitale. Cred că aplecarea asupra acestui concept trebuie cuplată cu o gândire privind revenirea la setul tradițional de instrumente folosite în conduita politicii monetare a băncilor centrale, foarte probabil într-un ceea ce se spune că ar fi un nou normal și pentru băncile centrale. Acest nou normal este posibil să include o altfel de extindere a mandatului băncilor centrale europene în locul expansiunii bilanțurilor lor. Agustin Carstens, directorul general al Băncii Reglementelor Internaționale, spunea recent că “băncile centrale trebuie să depună eforturi pentru a readuce politica monetară la normal și pentru conceperea cât mai curând cu putință a unei strategii de renunțare la măsurile agresive implementate …….., chiar și în această etapă foarte timpurie, trebuie să începem totodată să ne gândim la cum se poate implementa și face posibilă o astfel de strategie de renunțare”, întrucât “la un moment dat, băncile centrale ar trebui să înceapă transmiterea de semnale care să indice că situația actuală nu va continua pe termen nedeterminat”.
