La audierile recente din Congresul American, secretarul comertului in noua Administratie republicana a afirmat ca SUA doresc “comert echitabil” (fair trade). Aceasta declaratie denota o schimbare radicala de viziune in relatiile comerciale externe –daca o raportam la gandirea prevalenta post 1945. Denuntarea acordului comercial transpacific (TPP), atitudinea fata de acordurile NAFTA si TTIP, spun de asemenea multe. Se vorbeste totodata de intelegeri comerciale bilaterale, bariere tarifare ca protectie a unor sectoare economice; firme americane sunt indemnate sa mute operatiuni acasa, sa repatrieze profituri, se exprima indoieli fata de noi reglementari internationale privind sistemul financiar, etc. In mod traditional, conceptul de “fair trade”’ face parte din retorica tarilor in curs de dezvoltare. In comparatie sunt de pus declaratii ale inaltilor oficiali chinezi la Davos, in ianuarie a.c, unde au pledat pentru comertul international liber, pentru globalizare –desi functionarea economiei chineze are trasaturi protectioniste structurale.
Au existat in SUA puncte de vedere ce sustin o abordare “strategica” a comertului international (Clyde Prestowitz vine in minte), dar au fost in marginea dezbaterii publice; comertul fara oprelisti era paradigma dominanta, chiar daca in domenii legate de securitate (ex: industria de aparare, telecomunicatii) s-a exercitat control iar fluctuatia valutelor a fost mereu prezenta in dialogul ministrilor de finante din tari mari. Dar ce se observa acum trebuie interpretat intr-un registru mai adanc si avand implicatii ample –mai cu seama ca somajul este scazut in SUA, sub 5% (fata de cca 9% imediat dupa 2009). Si in tari din UE se observa o crestere de accente suveraniste nationale, dar regulile din Uniune mentin ordinea liberului schimb. De aceea numerosi lideri europeni sunt ingrijorati de abordarea initiata de noua administratie republicana. Brexit insa poate fi judecat in logica schimbarilor din SUA, chiar daca Regatul Unit ramane atasat viziunii pietelor libere.
Ceea ce poate fi numit “’Noul protectionism” echivaleaza cu mai multa interventie in economie/societate si se manifesta in forme si cu intensitati diferite. Cand se pune in discutie arhitectura multilaterala a reglementarii schimburilor internationale avem de-a face cu o abordare noua radicala; sunt insa si cai insidioase, care nepunand in discutie multilateralismul urmaresc sprijinirea unor companii nationale, sectoare economice. In UE, reguli de functionare a Pietei Unice sunt dominante in conditii de varietate a situatiilor economice nationale. Pentru a vedea de unde vine Noul protectionism merita sa intram putin in istorie si sa contextualizam. Randurile de mai jos incearca sa interpreteze, sa inteleaga, nu au o intentie normativa.
Repere istorice
Dupa al doilea razboi mondial, SUA s-au manifestat drept campion al comertului international liber, ca expresie a functionarii sistemului bazat pe piete libere si ca instrument de promovare a propriilor interese. Democratia liberala era vazuta in relatie simbiotica cu comert liber si deschidere financiara, cu globalizare –in contrast cu sistemele de comanda ipostaziate de tarile comuniste. Caderea Zidului Berlinului a accentuat aceasta viziune in relatiile internationale, care echivala la scara istorica cu cea asumata de Marea Britanie incepand cu a doua jumatate a secolului XIX (cand Pax Britanica a ordonat lumea ca regim de functionare a sistemului economic international). “’Consensul de la Washington”, promovat de institutiile financiare internationale (Banca Mondiala si IMF in special) dupa 1945 a reflectat credinta in globalizare neingradita ca principiu calauzitor in relatiile economice externe.
Disidenta pe planul gandirii si practicii economice a existat. Robert Wade, Alice Amsden, Lance Taylor si altii au subliniat riscuri generate de o deschidere prematura a pietelor. UNCTAD, institutie cu sediul la Geneva si care reprezenta o portavoce pentru tari mai putin dezvoltate, a judecat cu circumspectie deschiderea comerciala si financiara totala. In America Latina au existat voci care remarcau aspecte structurale ce reclamau nuantari. Dani Rodrik, profesor la Harvard, a pledat si el pentru politici pragmatice, care sa tina cont de nivele de dezvoltare economica, de imperfectiuni si asimetrii[1]. Succese economice ale unor economii asiatice au pus la indoiala “’consensul washingtonian”’; lectii ale episoadelor de criza economica din ultimele decenii au determinat institutii internationale specializate sa reexamineze liberalizarea financiara deplina indiferent de circumstante.
Este de observat ca emanciparea SUA fata de coroana britanica dupa razboiul de independenta a avut suport in masuri protectioniste pentru dezvoltarea productiei nationale; Germania a facut la fel tot in relatia cu Regatul Unit, in timp ce Japonia a raspuns la asaltul economic al puterilor occidentale printr-o politica de dezvoltare ce a utilizat mijloace protectioniste. Altfel spus, protectionismul a facut parte din arsenalul de constructie/dezvoltare economica, de asigurare a securitatii economice, de modificare a balantei de putere. In Europa, Friedrich List este de evocat pentru gandirea protectionista; el a inspirat politica economica in Germania in a doua parte a secolului XIX si dupa. In SUA vin in minte primul secretar al Trezoreriei, Alexander Hamilton, o serie de presedinti americani intre care Abraham Lincoln.
Uniunea Europeana si ordinea mondiala post-belica au avut menirea de a pacifica relatiile dintre state, de a preveni conflicte economice si nu numai.[2] Procesul de decolonizare este de mentionat in acest context. Aceasta constatare nu ignora marea confruntare geopolitica din secolul trecut, interventii militare in diverse regiuni ale globului.
De ce revine protectionismul in tari dezvoltate?
De ce sirenele protectionismului “’suna” in lumea dezvoltata in acesti ani? Sunt de mentionat procese si fapte ce pot da lamuriri in acest sens si care pot fi incadrate in doua categorii: 1/ evolutii economice; 2/ pericole la adresa securitatii cetatenilor, statelor.
Intre evolutii economice de fond sunt de enumerat:
– Erodarea pozitiei SUA in distributia puterii economice in spatiul global; ea este legata si de campanii externe(militare) nereusite;
– Soliditatea economica si industriala este esentiala pentru forta tehnologica si militara;
– Pentru prima data in ultimele secole preeminenta economica a lumii occidentale este amenintata; ascensiunea Asiei, a Chinei in special, dar si a Indiei (noi tehnologii ajutandu-le) sunt de notat;
– Noi tehnologii (a patra Revolutie Industriala) elimina intens locuri de munca, dar si politici economice/publice sunt responsabile pentru incordarea sociala, pentru dislocari sociale.
– Criza financiara a fragmentat, divizat societatea si induce replieri spre interior;
– Aceeasi criza a indus state si banci centrale sa recurga la masuri “non-standard”, la adoptarea, sau accentuarea unor practici interventioniste in economie.
– Practici corporatiste rele, evitarea platii impozitelor si taxelor (inclusiv export de profit), ostilizeaza autoritati publice, alimenteaza reactii contra globalizarii.
– Exista un sentiment larg raspandit ca piete externe (financiare) exercita putere excesiva in influentarea deciziilor guvernelor nationale. Aici problema este delicata si pentru ca este in joc legitimitatea celor cu mandat de a administra treburi publice.
Noul protectionism in tari dezvoltate exprima o reactie fata de efecte ale globalizarii neingradite. Acum mai bine de un deceniu, Paul Samuelson, autor al “’sintezei neoclasice’’ (ce sta la baza gandirii economice mainstream), sublinia ca circulatia factorilor de productie poate reduce avantaje comparative ale tarilor industrializate[3] ; el relua ceea ce David Ricardo, poate cel mai fecund contributor la teoria comertului international, considera ca fiind un revers al medaliei cand capitalul, investitii merg spre tari partenere unde salariile sunt foarte mici. Daca politici publice ar fi fost mai atente fata de cei care pierd din cauza competitiei globale incordarea sociala ar fi fost mai mica. Trebuie spus ca globalizarea nu are determinare mecanica in evolutii tehnologice. Preocuparea fata de erodarea unui statut economic se poate imbina cu teama unei vulnerabilizari pe plan tehnologic si militar. Noul protectionism este deci de pus in relatie cu trasee de revenire a statului in economie.
Sa trecem la a doua categorie se fapte. Tot mai proeminenta pe agenda publica in tarile occidentale este problematica de siguranta, protectie a cetatenilor si a statului ca aparator al intereselor publice. SUA au fost lovite napraznic in septembrie 2001 de atacuri teroriste, ceea ce a condus la revederea unor precepte de asigurare a securitatii cetatenilor, a statului. Si europenii au fost loviti in anii din urma de acte teroriste ce au creat un sindrom de anxietate si de raportare la autoritatile publice/nationale analog cu cel de peste Ocean.
Terorismul, pericole neconventionale (intre care atacuri informatice, razboaie hibride), teama de viitor, mari incertitudini, determina multi cetateni sa ceara de la guverne nationale masuri ferme, protejarea intereselor nationale. In Franta si Belgia, de exemplu, opereaza de stari de urgenta. Noi masuri de securitate prolifereaza. In Europa a aparut criza refugiatilor, a imigrantilor care a ingreunat functionarea spatiului Schengen. Si in SUA noua administratie are o abordare noua, desi controvesata privind imigratia. Cum raspunde “societatea deschisa” la asemenea provocari este de analizat fiindca solutiile nu sunt simple (vezi si textul meu “Societatea deschisa si razboaiele”, Curs de Guvernare/Adevarul, 29 ianuarie, 2015); fara politici bine cugetate efectele pot fi mult suboptime.
Accente autoritariste apar in democratii liberale in vremuri dificile — comparabile cu ce se intampla in conduita statelor in vremuri de mari tensiune, de razboi. Exista o diferenta de fond intre a te teme de ziua de maine in privinta slujbei si teama ce are izvor in amenintari teroriste, conflicte militare. Dar izolationismul, protectionism exacerbat pot avea efecte de bumerang si inrautati lucrurile –contrar dorintelor.
O analitica simpla
Dileme pe care le are o societate deschisa confruntata cu amenintari, compromisuri inevitabile (trade-offs) pot fi surprinse in analiza economica. Se poate astfel imagina o functie de preferinta (utilitate) sociala care sa includa ca bunuri publice protectia (S) si libertatea economica, (O), ca deschidere a economiei. O functie F = F ( S, O ) ar indica grade de confort al cetatenilor in raport cu cele doua bunuri publice mentionate; functia ar fi de genul F = ((1- a) xS + a xO), unde (a) ar fi o variabila raportata la atitudinea oamenilor fata de cele doua bunuri publice; aceasta variabila nu poate fi mai mare de 1 si mai mica de zero. Intre masuri de protectie si deschiderea economica (libertate economica) substitutia are limite deoarece cele doua bunuri publice (ca stari ale sistemului social si economic) nu sunt completamente independente intre ele; de la un prag, masuri de protectie, restrictii, pot denatura societatea deschisa (democratia); tot cum o deschidere totala a economiei, a societatii, fara reguli si un anume control, poate aduce costuri mari, anomii.
Figura de mai jos incearca sa ilustreze cresterea nevoii de protectie a cetatenilor. Se pot imagina combinatii intre (S) si (O) care sa asigure un grad de acceptare pentru cetateni –care sa minimizeze disconfortul/nemultumirea in conditiile date. O combinatie ‘optima” este unde linia de pretuire (S,O) este tangenta la curba de preferinta/alegere sociala (I). Punctului (a) ii corespunde optiunea in raport cu un grad initial de deschidere/libertate economica –ca circulatie a capitalului, fortei de munca, investitiilor, gama de reglementari. In punctul (a) vremurile sunt relativ bune, linistite si aceasta se vede din linia de pretuire intre S si O; panta mai mare, Pa, arata ca (S) este privita ca fiind in cantitate suficienta (oamenii se simt in siguranta) si este privilegiata deschiderea economica ca bun public. Cand vremurile se strica creste introvertirea societatii, intoarcerea spre interior; aceasta se vede intr-o schimbare de preferinte in favoarea lui (S). Cand nevoia de masuri de protectie creste, preferinte schimbate sunt reflectate de o linie cu panta mai lina a pretului relativ, (Pb), intre (S) si deschidere/libertate economica; aceasta poate insemna protectionism si alte masuri restrictive si combinatia preferata se vede in punctul (b).
Graficul utilizat simplifica mult realitatea, inclusiv fiindca priveste cetatenii la general, dar nu este cred irelevant. Cine decide si cum se iau deciziile privind cele doua bunuri publice aduc in atentie procesul politic, intrucat cetatenii pot avea optiuni diferite, pot impartasi vederi politice si valori diferite; pot exista mai multe etnii si religii, o mare parte din populatie poate fi formata din imigranti, etc. Intr- democratie ai spune ca optiunea colectiva (sociala) este data de votul majoritatii. Dar lucrurile nu sunt simple daca societatea este profund divizata si diverse valori ghideaza alegerile oamenilor (John Kenneth Arrow a subliniat dificultatea constructiei functiilor de preferinta/utilitate sociala intr-o lucrare faimoasa, “Social Choice and Individual Values, Wiley, 1951). Iar in domeniul economic interdependente intre state pot fi extrem de puternice.
Figura: relatia intre protectie (S) si deschidere economica (O)
Se cuvine sa fie adusa in discutie dinamica masurilor de protectie; acestea din urma pot atrage replici similare de la parteneri, iar razboaie comerciale pot provoca stricaciuni pentru toate partile implicate. De aceea, masuri adoptate la nivel national se cuvine sa fie judecate in raport cu raspunsuri ale partenerilor. Generalizarea protectionismului vine cu pericole semnificative. Politica de saracire a vecinului (beggar your neighbor policy) poate lesne avea efect de boomerang. Distributia puterii intre parteneri importa mult in dispute comerciale/economice. Este de amintit ca globalismul perioadei victoriene din secolul XIX a fost urmat de conflicte comerciale si chiar “calde”(razboaie).
Analiza trebuie sa fie adaptata pentru cazul aliantelor economice si militare. De exemplu, in UE este tot mai presanta chestiunea unor eforturi comune in materie de intelligence, protectie a frontierelor, aparare militara –ca bunuri publice europene.
Resurectia intereselor nationale
Mai sus este schitat un context ce poate explica de ce unele tari dezvoltate cauta sa regaseasca forta de alta data parca prin intoarcere in timp. Mai sunt aspecte de notat pentru a incerca sa deslusim tendinte viitoare:
– Economia globala se multipolarizeaza;
– Uniunea Europeana este framantata de tendinte centrifuge si slabita de Brexit; nu este exclus insa ca Brexit sa reaprinda in timp inclinatia spre integrare mai adanca pe fondul pericolelor din spatiul global.
– Aranjamente de dupa al doilea razboi mondial in domeniul economic (“’Bretton Woods arrangements”) intra in competitie cu acorduri si institutii alternative; acestea sunt promovate mai ales de China (ex: banci internationale la care au aderat si numeroase tari europene).
– Globalizarea neingradita a provocat stricaciuni, a lovit in tesutul social prin negijarea aspectelor distributionale (analize la FMI[4], OCDE si Banca Mondiala sunt graitoare).
– “’Realpolitik”’ ca propensiune de articulare a politicilor externe urca in detrimentul inclinatiei de a pune pe prim plan valori morale, interese ale ceea ce numim comunitatea internationala;
Asistam la o resuscitare a intereselor nationale (a nationalismului), intr-o lume cu mari perturbatii, cu redistributie de putere economica (multipolarizare si dezordine – ceea ce Ian Bremmer numeste “G-0”, fata de G-20 sau G-7, institutii multilaterale), cu pericole conventionale si neconventionale ce prolifereaza.
Poate fi salvat sistemul international deschis, bazat pe acorduri multilaterale pornind de la ipoteza ca relatiile comerciale, cooperarea, sunt de natura sa sustina natura pacifista a relatiilor intre state? Aceasta intrebare motiveaza altele:
– Daca pot fi gasite aranjamente internationale care sa tina cont de hibele globalizarii neingradite;
– Daca Uniunea Europeana poate fi reinventata pentru noile conditii; fiindca destramarea UE ar readuce Europa intr-o zodie rea, bantuita de fantome sinistre ale trecutului.
– Daca zona euro poate deveni o uniune monetara autentica, cu aranjamente fiscale adecvate; aici relatia intre Germania si Franta este vitala.
– Daca Europa poate avea aranjamente de Securitate mai sigure; sunt implicate aici relatia Uniunii cu Rusia, rolul SUA si al NATO, relatia intre SUA si Rusia.
– Daca se pot gasi rezolvari la conflicte militare in diverse regiuni ale globului;
– Daca noii mari rivali in spatiul global (SUA si China) pot sa colaboreze in mod sistematic in chestiuni majore ce privesc lumea intreaga;
Ce se intampla in SUA acum este de pus in relatie cu rivalitati globale ce se pot accentua intr-o lume tot mai incerta si cu pericole mari. Cum in deceniile de Razboi Rece se practica controlul transferului de tehnologii sensibile (opera mecanismul COCOM in relatiile cu blocul comunist) este de imaginat functionarea unor instrumente similare adaptate noilor conditii. Blocuri comerciale pot prolifera simultan cu erodarea multilateralismului. UE este de jure si de facto un bloc comercial.
Resurectia intereselor nationale nu trebuie incartiruita in teritoriu american exclusivamente; se manifesta si in Europa. Masuri de politica industriala anuntate de premierul Theresa May in Regatul Unit ar fi considerabil diferite de viziunea promovata cu decenii in urma de doamna Margaret Thatcher. Franta a avut din totdeauna mirajul interesului national ipostaziat plenar de doctrina gaullista si avand ca suport creneluri industriale. De notat un interviu al lui Thierry de Montbrial in Le Figaro[5] in care subliniaza relevanta interesului national in lumea contemporana.
Germania a fost in deceniile ultime un promotor al globalizarii economice avand o baza industriala (de productie) superperformanta si in conditii de functionare a zonei euro care au impulsionat exporturile sale si au tinut somajul scazut; surplusul de cont curent al Germaniei, aproape 8,5% din PIB acum, este cel mai mare in lume. Dar ce s-ar intampla daca situatia economica s-ar modifica in mod considerabil, cu somaj in crestere puternica? In economii emergente din centrul si Rasaritul Europei se observa intarirea unor prerogative nationale in politica economica, fie acele state in UE.
In Europa, noul protectionism poate fi pus in relatie si cu reactia fata de valul imigrationist. In unele tari dezvoltate din UE exista mefienta in crestere fata de miscarea libera a fortei de munca dinspre tari din Europa centrala si de Rasarit, chiar daca analize economice arata ca influxul de capital uman a adus beneficii economiilor gazda.
Noul protectionism este de judecat nu numai in termeni comerciali. Manunchiul de crize invita statul sa intervina mai mult in economie. Criza globalizarii este de examinat dintr-o perspectiva mai ampla, ce depaseste aspecte strict economice.
Incotro duce Noul protectionism?
Noul nationalism poate fi interpretat in sens restrans, in campul relatiiilor comerciale/economice si in sens larg, cand priveste o gama larga de masuri ce au in vedere securitatea nationala (care are si alte dimensiuni decat cea pur economica). In ambele sensuri este pusa in discutie “’ordinea liberala” asa cum s-a consacrat dupa al doilea razboi mondial. Drept este ca nu trebuie sa fie confundata ordinea liberala cu ’fundamentalismul de piata’.
Lumea spre care mergem da semne de fragmentare; societati se polarizeaza. Nu putine tari dezvoltate se simt amenintate si cauta sa se protejeze prin diverse mijloace; masuri protectioniste sunt numai o dimensiune a revenirii statului in economie. Avem de-a face cu o competitie intre lumea dezvoltata si lumea ce “urca”,si care trebuie sa fie gestionata prin reguli cat de cat clare.
Ce rezultate ar avea noul protectionism ca raspuns de aparare economica si nu numai? Se intra probabil intr-un interregnum prelungit, cu erodare a aranjamentelor internationale (globale) institutionalizate. Aceasta evolutie poate duce la un “echilibru” precar, instabil (bad equilibrium) in relatiile internationale. Dinamica comertului global, inferioara celei a activitatii economice dupa 2009, ar confirma acest proces; pana la izbucnirea crizei financiare relatia a fost inversa. Conflicte (razboaie) valutare se pot intensifica. Incertitudini mari si volatilitate exacerbata ar caracteriza mediul international. Acest echilibru instabil, unii ar spune dezordine, ce se prefigureaza, ingrijoreaza pe cei care cred in virtutile multilateralismului, ale regulilor; europenii stiu din propria experienta unde pot conduce rivalitati neinfranate.
Daca cei care pierd in economia globala si in interiorul societatilor nationale nu au sanse sa reintre in jocul economic (rolul politicilor publice este de invocat aici), daca excluziunea se va adanci si raspandi, tensiunile vor creste si conflicte se vor acutiza. Conflicte inter-etnice si religioase, identitare, complica enorm peisajul social si politic. Si conflictele (razboaiele) hibride tulbura apele. Noua revolutie industriala nu usureaza adaptarea societatilor la socuri. Si din aceasta cauza propensiuni protectioniste se pot intensifica.
Daca se introduc in ecuatie aspecte de securitate nationala, rivalitati geopolitice, putem intelege de ce consideratii economice prin optimizari la scara globala (cum fac companii cu lanturi de productie globale, legate de concurenta tip win-win) pierd din forta; logica competitiei poate deveni de tip win-lose. Mai ales cand nu exista crestere economica semnificativa si distributia veniturilor devine o problema sociala si politica acuta.
Tarile din Europa centrala si de Rasarit nou intrate in Uniune ar suferi un impact dublu: pe filiera aranjamentelor globale fisurate de masuri protectioniste si fragmentare; prin ceea ce se intampla in Uniune. Pe plan global sunt de avut in vedere efecte asupra comertului si fluxurilor de investitii productive, asupra transferului de tehnologii. In Uniune, sunt de examinat miscarea factorilor de productie pe Piata Unica, schimbari in functionarea UE, ce se va intampla cu bugetul Uniunii. De pilda, introducerea unui salariu minim in Uniune poate fi interpretata ca o reactie la problema distributiei veniturilor, dar si ca o masura de combatere a dumping-ului social. Economiile emergente din UE au de pierdut dintr-o deteriorare a climatului comercial in Europa si in lume.
Destramarea Uniunii ar fi dramatica pentru europeni daca avem in vedere ce a insemnat ea pentru refacere economica si pace dupa 1945. Jean Claude Juncker, presedintele Comisiei Europene, vorbeste despre un “fair deal”’ cu Regatul Unit; aceasta remarca prevesteste negocieri deloc simple privind Brexit in conditiile in care ambele parti au nevoi comune in materie de securitate, protectie militara.
Terorismul, alte pericole neconventionale maresc nevoia de protectie a cetatenilor; siguranta devine mai valoroasa in preferintele lor, ceea ce poate induce replieri, limitarea deschiderii economice. Cat pot afecta asemenea evolutii “’societatea deschisa”’ este de vazut.
Deteriorarea relatiilor comerciale pe scara larga poate cauza conflicte, alimenta animozitati, neincredere. “’Ordinea liberala” este sub asediu. Exista probabil un grad optim de deschidere economica ce variaza in functie de circumstante. Noul protectionism poate fi pus in relatie cu fluxuri si refluxuri de deschidere (economica) in sistemul interstatal, cu cicluri foarte lungi/seculare (in acceptia lui Kondratiev, sau Schumpeter).
Realpolitik probabil se va accentua in relatiile dintre state, inclusiv in UE; Realpolitik are in vedere interese diferite, uneori divergente/conflictuale, interese ce au origini multiple si care nu pot fi rezumate strict la castiguri si pierderi economice. Nici calculele economice nu sunt infailibile si nici nu sunt mereu decisive pentru decizii de politica publica si externa.
Cum va fi noua ordine mondiala este o mare intrebare. Ce va rezista din Ordinea Liberala? Va mai exista multilateralism ca principiu de baza? Ce se va intampla cu ansamblul institutional creat dupa al doilea razboi mondial? Care vor fi reguli si norme in lumea viitoare ? Suntem se pare intr-o perioada de tranzitie spre un nou regim international, o noua ordine; este esential sa fie evitate conflicte mari, sa fie limitate stricaciuni.
Uniunea Europeana este un bun public european in sine; ea trebuie sa fie salvata, in pofida fenomenelor ce submineaza, “rup” ordinea traditionala in sistemul international. Ca este nevoie de reforme, de “’reinventarea”” UE este nu mai putin adevarat. Aici, Raportul celor Cinci Presedinti[6] din 2015 ofera o perspectiva inspiratoare. Este nevoie in Europa si de aranjamante de securitate adaptate la noua realitate.
[1] Dani Rodrik, The New Global Economy and Developing Countries: Making Openness Work”, Washington DC, Overseas Development Council, 2000
[2] Pentru relatia intre relatii economice si interdependente in Lumea libera postbelica vezi Richard Cooper: “The Economics of Interdependence”’, New York, Mc Graw Hill, 1968.
[3] Paul Samuelson, “Where Ricardo and Mill rebut and confirm arguments of mainstream economists supporting globalization”’, Journal of Economic Perspectives, 2004
[4] Vezi de pilda Thomas Piketty si Emmanuel Saez “Top incomes and the Great Recession: recent evolutions and policy implications”, IMF Economic Review, 61(3); Jonathan Ostry, Andrew Berg si Charalambos Tsnagarides: “Redistribution, Inequality and Growth”, IMF Discussion Note, February 2014
[5] Thierry de Montbrial, “La France ne devrait pas avoir honte de defendre ses interets”, La Figaro, 27 Janvier 2017
[6] Raport semnat de Presedintele Consiliului European, Presedintele Parlamentului European, Presedintele Comisiei Europene, Presedintele Bancii Centrale Europene si Seful Eurogrupului.
