În urmă cu mulți ani, când locuiam la etajul 8 al unui bloc, aveam o pisică foarte curajoasă. Una din distracțiile ei era să sară de pe balustrada ferestrei de la dormitor pe marginea subțire a balconului de la sufragerie sau invers. Eu o priveam înspăimântat, pentru că cea mai mică eroare de calcul a vitezei și direcției săriturii ar fi putut duce felina mea la o cădere în gol de la peste 20 de metri înălțime. Din fericire, acest lucru nu s-a întâmplat. Eu însă eram uimit de lipsa totală a simțului pericolului pe care îl avea pisica mea. Pur și simplu, ea nu realiza că fiecare săritură ar fi putut însemna pierderea vieții. Ea era foarte liniștită, iar după efectuarea saltului se așeza confortabil pe marginea balconului, care nu avea o lățime mai mare de câțiva centimetri.
Mi-am amintit această istorisire când zilele acestea s-au intensificat discuțiile cu privire la o eventuală destrămare a coaliției de guvernare din țara noastră. O asemenea alternativă – pe care eu sper totuși să nu o văd dusă la îndeplinire – ar însemna, după părerea mea, un salt precum cel al pisicii mele, doar că încheiat rău de tot. Ceea ce politicienii noștri par să nu înțeleagă deloc este cât de aproape de o cădere în gol s-ar afla economia României dacă la fragilul echilibru bugetar de până în prezent s-ar adăuga o criză politică, în atât de tulburele mediu internaţional. Fie-mi îngăduit să încerc să explic cum văd eu lucrurile.
Economia este foarte fragilă
După ce am încheiat anul 2024 cu un deficit bugetar de 9,3% din PIB – cifră dincolo de orice limită rezonabilă într-un an de pace și fără crize iminente – era imperios necesară adoptarea în cel mai scurt timp a unui program de reducere a acestui deficit. În absența unui astfel de program credibil pentru cei care finanțează dezechilibrul bugetar, scăderea cu o jumătate de pas a ratingului de țară, aflat deja la nivel bbb- cu perspectivă negativă, ar fi însemnat imediat intrarea în grupa țărilor “nerecomandate investițiilor”, despre ale cărei implicaţii voi vorbi mai jos.
Prelungirea alegerilor și identificarea unui guvern de coaliție abia dincolo de jumătatea anului a fost o stare de lucruri care a întins la maximum coarda răbdării piețelor financiare. Este adevărat, ratele dobânzilor la care a început să se împrumute România au fost uneori superioare celor la care au acces țări din grupa nerecomandabile investițiilor. Doar că, în asemenea cazuri, nevoile de finanțare ale țărilor respective sunt moderate, deficitele pe care le au de acoperit nu sunt semnificative, iar tendința evoluției acestor țări nu este descrescătoare.
Ca urmare, România și-a menținut un rating de țară recomandat investițiilor, dar piețele financiare ne-au arătat un cartonaș galben, mărind costul împrumuturilor primite de țara noastră. Menținerea unui rating recomandabil investițiilor s-a datorat, în principal, apartenenței la Uniunea Europeană și accesului la fonduri de valori însemnate, atât prin PNRR, cât și prin alte mecanisme europene.
Guvernul instalat la palatul Victoria în iulie 2025 a pornit cu dreptul: au fost adoptate imediat măsuri credibile de creștere a veniturilor statului, prin majorarea TVA și a accizelor la carburanți, iar programul de guvernare, aprobat de parlament, a stabilit un calendar credibil de reducere treptată a deficitului public, care a fost de altfels=a acceptat de Comisia Europeană. Primele rezultate obținute au fost întrucâtva mai bune decât cele anticipate, în sensul că deficitul bugetar a scăzut nu la 8,4%, cum fuseseră proiecțiile guvernamentale, ci la 7,7% (în date bazate pe plăți efective; în date comparabile cu valoarea de 9,3% din 2024, în standarde ESA, probabil că deficitul bugetar va fi întrucâtva mai mare, dar nu deasupra valorii de 8% din PIB). Aşadar, s-a reuşit o reducere a deficitului bugetar cu circa 1,5 procente din PIB în numai 5 luni, ceea ce nu e deloc puţin.
Nu e mai puţin adevărat că un program care să vizeze reducerea deficitului bugetar atrage inevitabil o temperare a creșterii economice, întrucât înghețarea în termeni nominali a unor venituri se repercutează asupra cererii de consum. Această stare de lucruri nu este însă anormală și nici nu are efecte de durată, întrucât ea antrenează o scădere concomitentă a deficitului extern, ceea ce este foarte dezirabil. Iar dacă scăderea consumului este compensată prin creşterea unor investiţii, oricum foarte necesare, există premise bune pentru o creştere economică mult mai sănătoasă.
Există vreo alternativă rezonabilă la o temporară strângere a curelei? Răspunsul fără echivoc este nu. Continuarea sub orice formă a traiului bun pe creșterea îndatorării este cea mai bună rețetă care duce la dezastru. În locul unei detensionări treptate a situației macroeconomice, care se realizează prin scăderea în mai mulți ani a deficitului bugetar, conform programului guvernamental, riscul cel mare este ca piața să nu mai aibă încredere în traiectoria îndatorării României, ceea ce se traduce printr-o încetare bruscă a finanțării, ale cărei consecințe le voi discuta mai jos.
Nu este nici ușor, nici plăcut să avem o restrângere a capacității de a consuma a cetățenilor. Cum însă aceasta se realiza într-o proporție cu totul nesănătoasă pe seama deficitului bugetar și a îndatorării statului, nu avem alternativă la a continua reducerea deficitului bugetar, atât prin măsuri de creștere a veniturilor statului, cât și prin reducerea cheltuielilor publice. Creșterea veniturilor statului nu înseamnă deloc că noi impozite și taxe trebuie introduse. Încasarea actualelor sume datorate, pentru TVA, pentru impozitele pe profit, ca să dau doar două exemple, în care rata de necolectare este foarte ridicată, ar permite nu doar reducerea deficitului bugetar, ci și o mai echitabilă împărțire a poverii fiscale. Este absurd ca numai 70% din TVA datorat să ajungă la buget, iar 30% să fie frumușel înghițit de prea largile buzunare ale fraudatorilor neprinși.
Oricum am privi lucrurile, situația economică în prezent este fragilă, ca să nu spun pe muchie de cuțit. Deficitul este în continuare mai mult decât dublul nivelului maxim prevăzut în tratatul de la Maastricht, economia nu dă semne de revigorare, iar disputele politice pe tema cine anume să suporte mai mult din nota de plată par interminabile. La asta putem adăuga golănia creşterii unor cheltuieli bugetare aprobată de parlamentari care nu au deloc simţul pericolului – şi avem o imagine foarte departe de liniştitoare.
Situația internațională este foarte critică
Războiul din Ucraina a intrat în cel de-al cincilea an fără a se întrevedea o soluție într-un viitor rezonabil. Războiul din Iran a atras o neașteptată blocare a uneia dintre cele mai importante căi de navigație pentru transportul de hidrocarburi – riscurile militare și politice fiind exacerbate de riscurile cu caracter economic. Nici acest conflict nu pare a se stinge în zilele următoare, ceea ce atrage riscuri extraordinare pentru economia mondială, pe canalul scumpirii masive a resurselor de energie. Situația internațională tensionată a obligat multe țări la majorări fără precedent ale cheltuielilor militare, care atrag schimbări importante în structura cererii din economia mondială.
Toate acestea arată că riscul de recesiune și de inflație este la cel mai ridicat nivel de după pandemie, chiar fără a lua în calcul pericolul extinderii operațiunilor militare dincolo de țările în care acestea se desfășoară în prezent. O situație atât de tensionată afectează piețele financiare, iar țările cele mai vulnerabile sunt în mod evident cele care depind mai mult de finanțarea externă a deficitelor. Noi suntem în mod clar afectați, chiar dacă nu luăm parte direct la niciunul din cele două războaie.
Doar o criză politică ne mai lipsește
Am văzut că situația economică este fragilă. Bugetul rămâne în continuare cu un deficit foarte ridicat, care presupune finanțare amplă, internă și externă. Situația internațională este dincolo de foarte tensionată. Un mediu deloc încurajator, un mediu care ar trebui să atragă mult mai multă răspundere din partea politicienilor. Dacă cumva acest lucru chiar se întâmplă, trebuie să recunosc că ascund acest lucru cu foarte mult talent. Scandalurile nesfârșite din cadrul coaliției guvernamentale, la care se adaugă abordări cel puțin imprudente în privința trecerii prin Parlament a bugetului pe anul în curs, atacurile la adresa unor partide din arcul guvernamental de către alte partide din același arc guvernamental, toate arată o situație politică extrem de tensionată.
Așa cum am spus, trag nădejde că toate aceste tensiuni nu se vor materializa în ireparabile fracturi în cadrul coaliției guvernamentale. Dar dacă totuși o asemenea fractură are într-adevăr loc? Prima urmare ar fi pierderea instantanee a credibilității, iar asta nu pentru un guvern sau pentru un prim-ministru, ci pentru întreaga țară. Rezultatele obținute de guvernarea Bolojan au fost foarte bine apreciate, atât pe piața financiară internațională, cât și în cadrul instituţiilor internaţionale. Iar acest lucru se poate vedea prin date concrete: România s-a împrumutat în condiții semnificativ mai favorabile decât cele de până în iunie anul trecut. Fondurile europene, atât din PNRR, cât și din alte programe, au putut fi trase în continuare, chiar dacă întârzieri în aplicarea unor măsuri ar fi putut duce la blocarea lor. Nu putem pierde din vedere nici faptul că aderarea la OECD a intrat în linie dreaptă, ceea ce este un alt vot de încredere pentru autoritățile țării noastre, care au arătat că fac ceea ce trebuie și sunt decise să continue pe această cale.
Destrămarea coaliției guvernamentale într-un asemenea moment ar face praf tot ceea ce s-a câștigat în plan politic până în acest moment. Orice alt guvern, chiar admițând că ar putea fi negociat în numai câteva săptămâni, ceea ce este o ipoteză eroică, ar avea nevoie de mult timp înainte de a putea dobândi credibilitatea pe care a avut-o guvernul Ilie Bolojan. Oricum ar arăta noua majoritate parlamentară şi oricine ar fi primul ministru. Iar timpul nu mai are rabdare.
O vulnerabilitiate existenţială: deficitul bugetar
Timp de decenii, deficitul bugetar și corolarul său, datoria publică acumulată, s-au menținut în limite gestionabile. În 2006, anul dinaintea intrării în UE, datoria publică era mai mică de 12% din PIB. Au urmat mai multe momente critice severe pe plan internațional, printre care criza financiară mondială din 2008, pandemia, războiul din Ucraina și criza energetică, care au generat presiuni şi asupra echilibrului bugetar din țara noastră. Dar nimic nu a contat mai mult decât un comportament tot mai irațional al guvernelor succesive, care au distrus în numai câțiva ani unul dintre atuurile semnificative ale țării – o datorie publică scăzută. Începând cu marea aberație numită „wage-led growth” din 2017, continuând cu creșteri ale cheltuielilor statului cu mult peste potențial, inclusiv pentru creșteri de salarii în sectorul public și de pensii ce nu au ținut seama de nicio corelație macroeconomică, am ajuns la un deficit public amețitor, de 9,3% în 2024 și o datorie publică ce a depășit în 2025 pragul de 60% din PIB. Dobânzile plătite în 2025 la datoria publică s-au cifrat la 50,5 miliarde lei, adică 2,6% din PIB. Anul acesta sunt estimate la peste 60 miliarde de lei, adică 3% din PIB.
Sunt cifre care arată că iresponsabilitatea politicianistă a risipit micul atu macroeconomic pe care îl mai aveam. Sau, altfel spus: acum, pomana s-a terminat. Nu mai sunt resurse pentru a batjocori banul public. Restabilirea treptată a echilibrului bugetar și reducerea poverii datoriei publice nu mai pot fi amânate, decât cu costuri uriașe. Iar aceste costuri nu se rezumă doar la hemoragia de resurse pentru a plăti dobânzi tot mai împovărătoare: este în joc chiar independența economică a țării.
În cazul nefericit în care poiticienii decid că reducerea deficitului mai poate să aștepte, iar piețele să facă bine să privească baletul politic de la noi cu multă bunăvoință, lucrurile se pot întoarce spre un dezastru de mare intensitate și lungă durată. Este suficient ca investitorii să realizeze că agenda politicienilor nu are în obiectiv restabilirea cât mai rapidă a echilibrelor în economie. În acel moment, actorii din piață vor vota cu banii lor: vor ieși din România. Declanșarea unei crize guvernamentale într-o țară cu nevoi mari de finanțare este, oricum am privi-o, un moment de cotitură. Investitorii sunt ființe sperioase. Nu așteaptă prea mult să li se confirme temerile. Iar declanșarea panicii are un teribil efect de contaminare.
Că așa stau lucrurile ne-a arătat, foarte de curând, reacția pieței financiare de după primul tur al alegerilor prezidențiale din primăvara anului trecut: BNR a vândut peste 7 miliarde de euro, în 3 zile, pentru a limita deprecierea leului – care tot s-a cifrat la peste două procente. Dacă în aceste zile guvernul care a reușit să liniștească piețele și a adoptat măsuri de reformă semnificative este trimis acasă, toate scenariile pe care le întrevăd pleacă de la coborârea ratingului de țară în zona „nerecomandabilă investițiilor”.
Ce înseamnă asta? Niciun investitor instituțional de calibru nu mai are voie să cumpere titluri românești și trebuie să le vândă pe cele pe care le are – întrucât regulile contabile draconice nu permit investiții nesigure. Nu am mai vorbi despre reducerea apetitului investitorilor de a lua poziții pe România: piața financiară ar seca brusc și total. Clauzele standard din contractele de finanțare includ dreptul creditorilor de a cere rambursarea integrală în avans, dacă situația se schimbă dramatic. În mai puțin de 6 luni rezervele valutare, foarte mulțumitoare, din prezent ar putea să se evapore, iar încetarea plăților să devină un risc imediat.
În acel moment, nu am mai vorbi deloc despre reducerea treptată a deficitului bugetar, despre o creștere economică modestă, dar pozitivă: nu ar mai exista bani de salarii, de pensii, bugetul ar mai cheltui doar cât poate încasa. Iar, într-o economie ajunsă în vrie, ar putea încasa din ce în ce mai puțin.
În perioada 2004-2024, Grecia a fost una din cele două țări din UE în care nu a crescut deloc standardul de viață al populației (în aceeași perioadă, noi am avut una dintre cele mai rapide creșteri, de peste 90%!). Intrarea țării acum în grupa nerecomandabilă investițiilor ar garanta întâi o prăbușire dramatică a consumului, iar apoi o reluare foarte lentă, într-o perioadă chiar mai lungă decât cea de care a avut nevoie Grecia.
Saptămâna trecuta, printre multele acte normative adoptate de guvern, s-a înscris şi o ordonanţă de urgenţă care simplifică şi digitalizează procedura de depunere a cererilor de examinare a investiţiilor străine, simplifică și scurtează procedura administrativă de aprobare, precum şi reduce cu 40 de zile timpul maxim alocat pentru luarea deciziei în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului. Mai puţină birocraţie, mai multă normalitate. Sper de aceea că tot circul politic la care asistăm în aceste zile nu va depăşi stadiul de spectacol penibil. Nu e vorba, şi acesta ar putea să lipsească total. Dar sper că simţul pericolului este prezent în suficientă măsură, încât să nu fie pusă în pericol stabilitatea politică a ţării, atâta câtă e ea azi.
