Un avocat cunoscut pentru poziția sa constantă de demonizare a băncilor a făcut relativ recent o serie de aprecieri legate de o speță a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) privind posibilul caracter abuziv al dobânzii variabile la anumite credite ipotecare din Spania. Comentariile respective, ce doreau a surprinde învățăminte pentru România, sunt însă anapoda, profesionistul dreptului, printre altele, aducând în discuție un indice de referință care nu există în forma prezentată și văzând plafonare de dobânzi acolo unde nu este cazul. Mai multe detalii în continuare.
Care este speța în discuție?
În hotărârea sa din 3 martie 2020 în cauza C-125/18, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a statuat că revine instanțelor spaniole să se pronunțe, caz cu caz, dacă clauza contractuală privind dobânda variabilă bazată pe indicele de referință pentru împrumuturile ipotecare ale caselor de economii poate fi considerată abuzivă sau daca aceasta a fost aplicată corect. Hotărârea a fost pronunțată ca răspuns la o cerere de decizie preliminară a unei instanțe spaniole ca urmare a unei acțiuni formulate în fața sa de un client al instituției de credit spaniole Bankia. Clientul respectiv a reclamat caracterul pretins abuziv al unei clauze referitoare la rata dobânzii variabile și remuneratorii care era stabilită în contactul de împrumut ipotecar încheiat de acesta cu banca amintită mai sus. Potrivit clauzei respective, rata dobânzii ce trebuie plătită de client variază în funcție de un indice de referință (IRPH-case de economii), ce este prevăzut de reglementarea națională.
Ce este IRPH și unde greșește domnul avocat?
De la bun început, se impune să precizăm că autorul comentariilor pe care le analizăm face referire la un indice de dobândă care nu există. Pentru dl. avocat Piperea, acest indice “este stabilit ca medie între dobânzile la depozite practicate de băncile spaniole în ultimele 3 luni consecutive față de data plății”. Realitatea este cu totul și cu totul alta.
Indicele de Referință pentru Împrumuturile Ipotecare, cunoscut și sub acronimul IRPH, este un indicator ce este utilizat de diferite entități financiare spaniole pentru actualizarea ratelor de dobândă variabilă la creditele ipotecare acordate de acestea clienților lor. IRPH este un indice de referință oficial, care se publică lunar, alături de alți indici de referință pentru piața ipotecară, de către Banca Spaniei.
IRPH s-a calculat până relativ recent sub patru forme:
- IRPH pentru bănci;
- IRPH pentru case de economii;
- IRPH pentru ansamblul entităților de credit;
- IRPH – datorie publică.
Începând cu anul 2014, în principal ca urmare a reformei caselor de economii, a rămas în vigoare numai o singură formă de IRPH, cea pentru ansamblul instituțiilor de credit. În prezent, dobânda variabilă la împrumuturile ipotecare din Spania se bazează pe IRPH și EURIBOR. IRPH pentru entitățile de credit se calculează ca o medie obținută plecând de la ratele medii de dobândă pentru împrumuturile ipotecare cu o scadență peste trei ani care au fost acordate de instituțiile recenzate. În trecut, IRPH pentru casele de economii se calcula în mod similar.
Să recapitulăm! IRPH nu este stabilit ca medie la depozite, ci la împrumuturi, nu privește ultimele trei luni față de data plății, ci scadențele viitoare de peste trei ani. Totodată, până în 2014, indicatorul care ne interesează nu a fost calculat pentru bănci, ci pentru casele de economii. Deci, cu totul și cu totul o altă mâncare de pește!
Un plafon este un plafon, este un plafon!
Domnul avocat mai lansează către public, intenționat sau nu, o altă informație care supusă analizei se dovedește a fi falsă. Potrivit domniei sale: “Calcularea dobanzii variabile la creditele ipotecare in functie de media dobanzilor in ultimele trei luni nu este nimic altceva decat o forma de plafonare a dobanzii. Iata ca in Spania nu numai ca lumea nu este deranjata ca de holera de plafonarea dobanzilor, dar consumatorii sunt nemultumiti chiar de acest plafon, considerat prea ridicat”.
Afirmațiile de mai sus sunt din nou în contradicție cu realitatea.
Să o spunem răspicat, nu ne aflăm în situația plafonării dobânzilor la creditele ipotecare! Presupun că dl. avocat trăiește într-o casă și nu sub cerul liber sau într-un cort. Deci are deasupra capului un plafon, ca o limită fizică aflată în partea de sus a camerei. Plecând de la această realitate, a plafona înseamnă, potrivit DEX, a stabili o limită maximă a unei sume de bani în cadrul unei operațiuni financiare. În țările în care se practică, plafonarea dobânzilor înseamnă stabilirea, tipic pe cale administrativă, a unui plafon care limitează suma dobânzii contractuale care poate fi utilizată într-un contract de credit obișnuit. Plafoanele pot fi absolute sau relative. În cazul primului tip de plafoane se stabilesc direct limite fixe pentru ratele de dobândă. Plafoanele relative se calculează în relație cu o variabilă, cum ar fi o rată medie de piață sau dobânda de referință a băncii centrale, căreia i se aplică un factor multiplicator sau căreia i se adaugă o cota procentuală. Deși se modifică periodic, odată stabilit pentru un interval de timp, un plafon relativ nu poate fi depășit și este același pentru toate entitățile cărora li se aplică.
În situația din Spania analizată nu este vorba de un plafon de dobândă, ci de un indice oficial de referință utilizat pentru stabilirea nivelului dobânzii contractuale. Aceasta din urmă se obține prin adăugarea la dobânda de referință variabilă – IRPH a unei marje fixe, care poate varia în funcție de bancă. Poate fi considerat IRPH drept plafon pentru dobânzile contractuale? Evident că nu, atât timp cât dobânda contractuală se stabilește peste nivelul acestuia, deci valoarea acestui indice este depășită. Există o altă “formă” de plafonare a dobânzilor? Nu, atât timp cât băncile își pot stabili liber marjele.
Dacă domnul avocat s-ar fi aplecat cu mai multă atenție asupra textului sentinței CJUE în dosarul C-125/18 ar fi văzut că în secțiunea dedicată descrierii litigiului principal, la punctul 20, se fac precizările: “…Pentru semestrele următoare, rata aplicabilă este rata medie a împrumuturilor ipotecare cu o durată mai mare de trei ani în scopul achiziționării unei locuințe de pe piața liberă acordate de casele de economii aplicabilă la momentul revizuirii …rotunjită în sus cu un sfert de punct procentual și majorată cu 0,25 puncte procentuale”. Cu ce avem, deci, de a face? Cu IRPH (valoare ce este supusă rotunjirii) + marja de 0,25 pp. Un mecanism clasic de stabilire a dobânzilor variabile la împrumuturi prin apelul la o dobândă de referință. Unde e plafonarea dobânzilor?
Într-un astfel de context, este hilar să precizezi că lumea în Spania nu e deranjată de o anumită plafonare a dobânzilor, când această practică nu există în situația descrisă. Afirmația vine însă din partea unui persoane ce a contribuit la scrierea unei legi privind limitarea dobânzilor la credite în Romania și poate fi înțeleasă ca o încercare de propagandă indirectă, indiferent că în cele din urmă se dovedește a fi ridiculă, în favoarea acestui text normativ. Interesantă este și referirea că spaniolii nu sunt tulburați ca “de holeră de plafonarea dobânzilor”, ce pare să indice că alte etnii ar avea o atitudine rezervată față de acest mecanism. Să fie o referire cu iz moralizator la români? Nu știm exact la ce se gândea domnul avocat când a făcut afirmația respectivă, dar nici românii nu sunt tulburați ca de holeră (sau Covid-19) de “plafonarea dobânzilor”, așa cum o prezintă dl. avocat, câtă vreme și băncile din România stabilesc dobânzi variabile pe bază de indici de referință (ROBOR, LIBOR etc).[i]
Cum rămâne cu norma supletivă?
Dl. avocat a mai exprimat opinia că deciziile instanței juridice europene în speța privind IRPH ar putea pregăti o soluție favorabilă în cazul Șerban contra Banca Transilvania, opinie preluată de numeroase publicații românești. În acest sens, dl. Piperea citează următorul fragment din sentința CJUE:
“incumba judecatorului national sa verifice daca clauza contractuala vizata reflecta dispozitii ale dreptului national aplicabile intr-o maniera imperativa intre partile contractate (sic! sublinierea noastră) independent de vointa/optiunea acestora, sau reflecta dispozitii de natura supletiva si, deci, aplicabile by default, adica in absenta unui aranjament diferit intre partie (sic! sublinierea noastră) cu privire la respectivul aspect”
și afirmă apoi următoarele:
“CJUE raspunde instantei spaniole ca daca norma este supletiva, atunci este permisa analiza caracterului abuziv al cauzei vizate si, deci, aceasta poate fi evacuata din contract…” (sublinierea noastră).
Față de cele de mai sus, nu putem decât să îl întrebăm pe dl. avocat pe ce și-a bazat afirmațiile. De unde rezultă din textul sentinței respective concluzia pe care o trage? Autorul articolului de față nu a reușit să identifice în textul sentinței CJUE ca având relevanță pentru aspectul analizat decât prima concluzie a acestei instituții, care i se pare a fi exact opusă ca sens celor afirmate de dl. avocat: “intră în domeniul de aplicare al acestei directive (n.n. directiva 93/13/CEE) clauza unui contract de împrumut ipotecar încheiat între un consumator și un profesionist care prevede că rata dobânzii aplicabile împrumutului se bazează pe unul din indicii de referință oficiali prevăzuți de reglementarea națională care pot fi aplicați de instituțiile de credit împrumuturilor ipotecare atunci când această reglementare nu prevede nici aplicarea imperativă a acestui indice independent de voința părților, nici aplicarea supletivă a acestuia în lipsa unui acord diferit între aceste părți (sublinerea noastră).
Concluzii
Domnul avocat afirma în urmă cu câteva zile pe o rețea de socializare în legătură cu o altă decizie a CJUE că așa-zișii juriști din BNR vor încerca disperat pe blogul BNR să spună că decizia albă a CJUE este de fapt neagră. Ca să fie clar, autorul acestui articol este economist. Nu trebuie să fii un mare profesionist al dreptului ca să observi când ți se servesc brașoave juridice. În plus, afirmațiile privind transformarea albului în negru pe blogul BNR trebuie dovedite, altfel ele nu rămân decât simple născociri. Și cum rămâne cu structura IRPH, plafonarea dobânzilor și cu norma supletivă? E alb sau negru?[ii]
PS: “Sticla, porțelanul și reputația crapă cu ușurință și nu se repară bine” (Benjamin Franklin)
[i] De exemplu, articolul 38, alin. 1 al Ordonanței de urgență nr. 52/2016 prevede următoarele: “În contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli: a) dobânda va fi compusă dintr-un indice de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, în funcție de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată durata derulării contractului.”
[ii]E revelator să observi lecturi diferite ale avocaților spanioli legate de una și aceeași sentință privind IRPH, în funcție de cine i-a angajat. Dacă avocații consumatorilor consideră că CJUE a dat dreptate acestora, avocații băncilor consideră că prea puține lucruri se schimbă. În prezent, situația nu pare a fi clară, instanțele spaniole continuând să pronunțe soluții divergente.
