Franța are o lungă tradiție în domeniul folosirii unui sistem de plafoane de dobânzi la credite. Sistemul a fost modernizat, ultima oară, în anul 2010, după realizarea de studii serioase de impact și în concertare cu actorii de piață. Analizele făcute și opiniile exprimate cu acel prilej de legiuitorii și experții tehnici francezi, redate mai jos, se pot dovedi puncte de reflecție utile în dezbaterea din România legată de plafonarea dobânzilor.
Un sistem bazat pe mecanismele pieței
În Franța, stabilirea de limite de dobândă la credite derivă din legislația ce urmărește prevenirea și sancționarea camătei. Limitele de dobândă, introduse în anul 1935, au fost modificate în anul 1966, prin introducerea unui sistem care se bazează pe mecanismele pieței. În consecință, plafoanele de dobândă sunt determinate endogen, având ca referință media dobânzilor practicate pe piață. Sistemul a suferit ajustări în timp, ultima modificare importantă fiind efectuată în 2010.
În prezent, potrivit art. L 313-3 din Codul Consumului, constituie un împrumut acordat în condiții de camăta orice împrumut convențional acordat la o rată globală efectivă care depășește la momentul acordării cu mai mult de o treime rata efectivă medie practicată în cursul trimestrului precedent de către instituțiile de credit și de societățile de finanțare pentru operațiuni de aceeași natură ce comportă riscuri similare. Prin urmare, instituțiile mai sus amintite nu pot acorda un împrumut cu o rată superioară plafonului privind camăta aplicabil.
Plafoanele de dobândă sunt aplicabile în situația a patru categorii generale de împrumuturi:
- împrumuturi de consum acordate particularilor;
- împrumuturi imobiliare acordate particularilor;
- împrumuturi acordate persoanelor juridice care nu au activitate economică;
- descoperit de cont acordat întreprinderilor.
Urmare legii pentru inițiativă economică din 1 august 2003 și a legii din august 2015 în favoarea întreprinderilor mici și mijlocii, celelalte tipuri de împrumuturi către întreprinderi nu mai fac obiectul unor rate de dobânzi plafonate.
Reformă a sistemului bazată pe studii de impact
Reforma limitelor de dobândă din 2010 s-a realizat pe bază de studii de impact serioase și în concertare cu actorii de piață. Ea a fost amorsată de Cristine Lagarde, la aceea vreme ministrul economiei, industriei și utilizării forței de muncă, care a cerut, în ianuarie 2009, Inspecției Generale a Finanțelor și Inspecției Generale a Afacerilor Sociale să întocmească un raport în privința modalităților de fixare a ratei de dobândă împotriva camătei. Solicitarea respectivă este justificată în scrisoarea de misiune adresată celor două entități prin aceea că: “Dispozitivul contra camătei, care nu a mai fost modificat dupa 1990, duce la disfuncționalități paradoxale care, pe de o parte, pot conduce la excluderea unor categorii de împrumutați de la anumite tipuri de credit și, pe de altă parte, ar putea contribui la persistența unor rate de dobândă foarte ridicate pe anumite segmente de piață”. Raportul, bazat pe note de analiză ale Trezoreriei și Băncii Franței, numeroase studii din revistele de specialitate și discuții purtate cu actorii de piață și asociațiile de consumatori a fost finalizat în februarie 2009 (“Raportul Lepine-Laloue”[i]) și înaintat Parlamentului francez în perioada imediat următoare.
De asemenea, o comisie specială a Senatului a elaborat un raport cuprinzător (“Raportul Dominati”[ii]) referitor la proiectul de lege privind reforma creditului de consum, în care s-a propus completarea textului legislativ, prin introducerea de dispoziții noi privind reforma limitelor de dobânzi.
Reforma creditului de consum din 2010 și limitele de dobândă
Unul din obiectivele reformei legislației privind creditul de consum din 2010 a fost să se “lărgească accesul la credit pentru o parte a populației care este în prezent exclusă” (raportul Dominati, pag. 119). În acest scop, a fost revizuit modul de calcul al plafoanelor de dobândă aplicate creditelor de consum, în condițiile păstrării referinței la ratele medii ale pieței. Legiuitorii francezi au decis ca limitele respective să fie determinate numai în funcție de criteriul mărimii creditelor. Au fost stabilite trei categorii de credite (≤ 3000 de euro, peste 3000 de euro și mai mici sau egale cu 6000 de euro; >6000 de euro), iar diferite categorii de împrumuturi au fost unificate (creditele personale și cele reînoibile). Limitele de dobândă sunt mai ridicate pentru împrumuturile de valori mici datorită impactului mai mare al cheltuielilor fixe de acordare a finanțării în calculul ratelor efective. De exemplu, conform plafoanelor aplicabile începând cu data de 1 ianuarie 2018, plafonul de dobândă pentru creditele cu o valoare mai mică de 3 000 de euro este de 20,88%[iii], în timp ce acest plafon este de 5,85% pentru creditele cu o valoare mai mare de 6 000 de euro.
Teme de reflecție izvorâte din experiența franceză
- Stabilirea limitelor de dobândă este o alegere a societății
Raportul Dominati subliniază că nu există un consens general în privința utilității limitelor de dobândă, țările adoptând modele diferite: “majoritatea țărilor dezvoltate își bazează reglementarea pe încrederea în jocul liber contractual al actorilor, sub controlul unui judecător, care prin jurisprudența sa stabilește limitele practicilor camătăresti referindu-se la circumstanțele cazului; un mic număr de țări continuă să estimeze că numai legea este protectoare. Primele dau dovadă de un dinamism economic de invidiat care hrănește creșterea lor în perioadele de expansiune, întotdeauna mai lungi decât cele de stagnare sau de recesiune; celelalte figurează adesea printre cele care rămân în urmă în timpul acestor perioade” (pag 121).
- Limitele de dobândă reduc accesul la creditare
Raportul Lepine-Laloue precizează foarte clar că limitele de dobanda sunt de natură să reduca accesul la credit al unor categorii de persoane.
În acest sens, raportul precizează că mecanismul împotriva camătei este: “un mijloc de a evita practicarea de rate de dobândă excesive. El are în mod egal ca obiect să evite subscrierea de credit de către categorii de populație ce prezintă un risc foarte ridicat și sunt susceptibile de a cunoaște dificultăți legate de îndatorarea lor” (pag. 7). Este deci logic și conform obiectivelor dispozitivului, ca limitele de dobânda să aibă ca efect înlăturarea accesului la credit al unui anumit număr de persoane. Potrivit raportului, în cazul creditului de consum nu există însă estimări fiabile pentru a aprecia amploarea fenomenului[iv]. Raportul se pronunță și în legătură cu aprecierea Comitetului consultativ al sectorului financiar, conform căruia creditele imobiliare cu rată fixă sunt penalizate de existența unui plafon de dobânzi prea jos, ce generează evicțiunea persoanelor celor mai riscante. În această privință, raportul arată ca fenomenul există, dar amploarea sa pare a fi redusă.
- Plafoanele de dobândă reprezintă o imixtiune în mecanismele de piață ce poate afecta consumatorul
Raportul Lepine-Laloue subliniază că existența plafoanelor de dobândă constituie o imixtiune în mecanismele de piață, în acest sens fiind citați doi economiști francezi (Thiery Baudasse și Anne Lavigne): “interzicând împrumuturile dincolo de limita de dobândă ce urmărește eliminarea camătei, se reduce satisfacția împrumutătorului, dar și a celui ce împrumută care era pregătit să plătească această rată și care se trezește că i se interzice să contracteze împrumutul cu dobânda de camătă, fără ca un alt credit la o rată mai bună să-i fie furnizat (…) Limita de dobândă poate să constituie o barieră de intrare în segmentul cel mai riscant al pieței” (pag 19).
- Limitele de dobândă reprezintă un compromis social-economic ce urmărește realizarea unui echilibru între accesul la creditare și evitarea supraîndatorării
Potrivit raportului Lapine-Laloue, este necesar să se găsească un echilibru între accesul la creditare și evitarea supraîndatorării. Prin urmare, “fixarea limitelor de dobândă este produsul unei operațiuni complexe, trebuind să se fixeze cursorul la un nivel suficient de ridicat pentru a evita o raționare[v] a creditului foarte importantă și suficient de jos pentru a împiedica situațiile de îndatorare cu consecințele sociale cele mai ridicate” (pag. 19).
Necesitatea realizării echilibrului mai sus menționat se regăsește și în raportul senatorului Dominati. Acesta precizează că “limitele de dobanzi par a fi rezultatul unui compromis social-economic conform căruia:
-ratele plafon trebuie să fie destul de ridicate pentru a permite împrumutaților ce oferă garanții reduse să aibă acces la credit, împrumutătorul fiind retribuit la înălțimea riscului asumat (să nu fie o raționare a creditului);
-ratele plafon trebuie să fie suficient de joase pentru ca băncile, neputând să fie retribuite la nivelul riscurilor înalte, să nu împrumute persoanelor cele mai fragile, a căror situație precară s-ar accentua datorită unui volum sporit de dobânzi de rambursat (pag. 144)”.
- De ce referință endogenă și nu exogenă?
Alegerea unor limite bazate pe rate medii de dobânda de piață (referință endogenă[vi]) este explicată prin aceea că: “… recurgerea la o referință externă (exogenă) poate să se arate defavorabilă consumatorului, în special pentru că este susceptibilă să ducă la o raționare a creditului prin fixarea unei rate plafon prea reduse (raport Dominati, pag. 169). Crearea unei referințe exogene unice pentru ansamblul creditelor este considerată ca fiind dificil de pus în opera, întrucât se ridică “problema alegerii unei referințe unice pertinente și este dificil să se definescă un nivel de marjă unică” (raport Lepine-Laloue, pag. 37).
- Rate efective mai ridicate pentru împrumuturile de valoare mică sunt justificate
Raportul Dominati arată că o “limită de dobânda superioară cifrei de 20% pentru împrumuturile de nivel scăzut, inferior limitei de 1524 de euro (n.n. limită în vigoare la data elaborării raportului), nu trebuie să mire. În fapt, în măsura în care suma împrumutului se diminuează, cu atât rata de dobândă nu mai remunerează costul resurselor financiare și costul riscului, cât cheltuielile fixe care se arată, ca proporție, mai oneroase” (pag. 152). Raportul a subliniat și că există “foarte probabil, un efect de raționare important pentru împrumuturile personale de sumă mică, dar superioare sumei de 1524 de euro, întrucat limita de dobândă trece atunci de la 21% la 10%” (pag. 157). Prin urmare, reforma din 2010 a condus la extinderea limitei superioare a primei categorii de credite de la 1.524 de euro la 3.000 de euro (aceasta categorie are atașat un plafon de dobândă mai mare, în prezent 20,8%). Pe această cale, s-a dorit încurajarea de împrumuturi personale către gospodăriile cele mai modeste, care nu aveau acces la credit datorită constrângerii reprezentate de limita de dobândă ce nu permitea instituțiilor de credit să-și remunereze riscurile asumate.
- Monitorizare și perioadă tranzitorie
Raportul Lepine-Laloue este foarte ferm în a sublinia că “oricare ar fi formula reținută, ar trebui să obțină avizul unei instanțe care să reunească organismele de credit și asociațiile de consumatori înaintea deciziilor regulamentare de fixare a limitei de dobândă”. Totodată, raportul consideră că, având în vedere complexitatea subiectului, ar fi util să se urmărească evoluția sa în timp (pag 40). Raportul Dominati a solicitat impunerea de măsuri tranzitorii pentru a facilita adoptarea politicilor comerciale și de preț de către instituțiile vizate și a evita ca calculele economice ale acestora să fie date peste cap. În consecință, guvernul, care stabilește limitele de dobândă prin intermediul reglementărilor proprii, a fost abilitat să ia astfel de măsuri, atât pentru implementarea reformei propuse, cât și în cazul unei variații excepționale a costului resurselor instituțiilor de credit[vii]. În plus, legislația adoptată prevede urmărirea de către un comitet ad-hoc a modului în care mecanismul de stabilire a plafoanelor de dobândă influențează evoluția dobânzilor la creditele de consum.
- Îndoieli asupra eficacității limitelor de dobândă
Un aspect care depășește sfera anecdoticului este faptul că raportorul comisiei speciale a Senatului Republicii Franceze propune limite de dobândă, fără a fi însă convins de utilitatea lor: “ … el (n.n. raportorul) este de mult convins că această normă nu are eficacitatea care i se atribuie pentru a proteja consumatorii. Din contra, ea este de natura de a reduce dinamismul creditului, și deci al economiei, în detrimentul chiar al gospodăriilor mai sus menționate. Statisticile raportului Athling, conform cărora în jur de 40% din populație este exclusă de la credit nu sunt contestate de nimeni” (Raportul Dominati, pag 121). “…Astfel, raportorul vostru este profund convins ca în materie de credit de consum, cea mai bună soluție constă în suprimarea limitei legale a ratei de dobândă. Mai mult, această normă a fost abrogată pentru majoritatea împrumuturilor cu caracter profesional” (Raportul Dominati, pag. 122). … “Totuși, raportorul vostru este foarte conștient că o asemenea decizie ar fi prematură cu privire la starea opiniei publice și, după cum arată în special audierile cu asociațiile de consumatori, față de credința sa în virtuțile protectoare ale plafonului legal. Prin urmare, el a căutat, în legătură cu președintele comisiei voastre speciale și Guvernul, să construiască un nou dispozitiv legislativ care să abordeze cauzele esențiale ale diferenței mult prea mari între ratele medii practicate pe diversele segmente ale pieței de credit de consum”(raportul Dominati, pag. 122)[viii].
Același raportor va preciza următoarele: “…această reformă condusă în concertare cu Guvernul, plasează Franța la o încrucișare de drumuri… Dacă aceste obiective, urmărite de comisia specială sau de Guvern, vor fi atinse și durabile, atunci problema legitimității existenței unui prag legal al dobânzilor pentru a lupta împotriva camătei va fi trecută în categoria simplelor controverse ideologice. Dar dacă reforma se va dovedi ineficace…altfel spus ea va conduce la o mai mare excludere a creditului pentru că ratele dobânzii vor fi prea scăzute pentru a fi finanțați clienții judecați de instituții ca fiind riscanți, fie la o reîntoarcere la rate considerate ca excesive de către populație… atunci va trebui să se aibă în vedere suprimarea dispozitivului legislativ. Toate mecanismele au fost încercate fără succes; atunci de ce să perseverăm să încercăm să inventăm unele noi, întotdeauna mai complexe, fară ca niciuna să ne permită să obținem rezultate mai bune decât o reglementare bazată pe libertatea indivizilor, arbitraje economice și control jurisdicțional” (raportul Dominati, pag. 123).
Concluzii
Articolul de față nu are în vedere să ofere un răspuns la întrebarea dacă plafonarea dobânzii la creditele de consum trebuie făcută sau nu în Romania. El doar dorește să arate, pe exemplul Franței, cât de complexă este această problemă și că adoptarea unei decizii în aceast domeniu trebuie precedată de studii serioase de impact.
[i]Rapport sur les modalities de fixation de taux de l’usure, Inspection generale des Finances, Inspection generale des afaires sociales, fevrier 2009
[ii] Raport no. 447 fait au nom de la commission special sur le projet de loi portant de la reforme du credit a la consummation… par Mr. Philippe Dominati (rapporteur), Senat, Session Ordinaire de 2008-2009, annexe au process-verbal de la séance du 2 juin 2009.
[iii] Să observăm, fără alte comentarii, că potrivit proiectului de lege românesc limita de dobânda pentru creditele de consum a fost stabilită la 18%, acesta nefacând nici o diferențiere în privința mărimii împrumuturilor.
[iv]Raportul Babeau (2006) evaluează numărul exclușilor de la creditare la 600.000 de persoane, iar raportul Asteres (decembrie 2007) estimează populația suplimentară care ar putea accede la creditul de consum, prin intermediul unei reforme a plafoanelor de dobandă, între 4,5 și 5 milioane de persoane. Cei doi experți guvernamentali consideră însă că cifrele din aceste rapoarte sunt fragile.
[v]Raționarea creditului reprezintă acțiunea întreprinsă de împrumutători de a limita sau de a refuza acordarea de împrumuturi către persoane care solicită fonduri, chiar daca acestea din urmă doresc să plătească rate mai ridicate de dobândă.
[vi] Proiectul de lege românesc nu a optat pentru referințe endogene.
[vii] Propunerea de lege privind limitarea dobânzii aflată în discuția forului leguitor din România nu conține astfel de prevederi care să urmărească prevenirea destabilizării pieței creditului pentru consumatori. Prevederile sale vor fi aplicate și pentru creditele în derulare.
[viii]În aprecierea opiniilor raportorului, trebuie avute în vedere, printre altele, aspectele proprii pieței de credit franceze la acel moment și orientarea ideologică a acestuia.
