Cererea Rusiei ca platile pentru gazul natural pe care il livreaza statelor europene (din UE) sa fie facute in ruble este discutata in fel si chip. Nu putini s-au grabit, inclusiv in Romania, sa interpreteze solicitarea ca o incercare a Moscovei de a sprijini propria moneda prin cresterea cererii pentru rubla. Dar acest rationament este subred, fiindca tarile ce importa gaz natural, titei, sau alte materii prime, din Rusia, automat sustin cererea pentru moneda rusa. Faptul in sine, ca se fac plati pentru importuri din Rusia, sustine cererea pentru rubla. Si explicatia este simpla: importuri din Rusia fac ca pe piata monetara din Rusia sa intre valuta forte (dolari SUA, euro, lire sterline, etc) ce poate finanta importuri ale Rusiei, sau echilibra cat de cat un raport, fie el fortat, cu rubla. Numai daca s-ar sista importul de gaz natural din Rusia, pentru ca la asa ceva se refera decizia amintita, ar fi stopat sprijinul pentru rubla pe aceasta filiera.
Sprijinul pentru rubla reprezentat de plata in valuta forte ar fi diminuat daca inclinatia pentru detinerea de valuta forte creste copios, asa cum s-a intamplat de altfel dupa invadarea Ucrainei si, subsecvent, dupa impunerea de sanctiuni economice si financiare contra Rusiei de catre SUA, UE si alte tari; o inclinatie pentru lichiditate si depozite in valuta forte ar reduce cererea pentru rubla, ar creste dolarizarea/euroizarea economiei rusesti. Aici gasim, este de prezumat, motivul de baza pentru care banca centrala a Rusiei, ea insasi supusa sanctiunilor (inclusiv prin inghetarea a cca. 50% din rezervele sale), a crescut drastic rata de politica monetara si a introdus o serie de restrictii pe piata monetara/valutara interna, la iesiri de capital. Insa, in Rusia, bancile care nu sunt supuse sanctiunilor privind utilizarea sistemului de plati SWIFT, sunt controlate de stat (ma refer la Gazprombank si Sberbank), ceea ce reduce riscul ca valuta forte primita de la importatorii din UE sa fie retinuta/tezaurizata, adica sa nu ajunga la banca centrala a Rusiei — desi parte din valuta forte din Rusia se afla, sau se scurge la cetateni.
Ratiunea pentru care s-a decis de catre Kremlin ca platile sa fie facute in ruble, ca denominare, pare mai mult un exercitiu de imagine –inclusiv pentru ca pe pietele internationale dolarul american (USD) este moneda in care se denomineaza tranzactiile cu titei si gaz natural. Pare un asemenea exercitiu deoarece exista modalitati tehnice nu insurmontabile pentru ca platile in valuta forte sa fie transformate in plati in ruble, fie si formal. Si nu vad cum amenintarea proferata de Moscova, ca daca platile nu vor fi in ruble livrari de gaz natural nu vor avea loc, sa se intample pe scara larga. Rusia are nevoie sa mentina livrari intrucat are nevoie de resurse financiare pentru a face importuri necesare, de unde poate. Si este greu de crezut ca Rusia ar putea sa reorienteze rapid, ca mijloc de retorsiune, mare parte din livrarile de acum catre Occident spre tari care nu ii aplica sanctiuni.
O economie (a Rusiei) ce va avea probabil o cadere de PIB in jur de 10% in acest an, cu o inflatie prognozata la cca 20%, are nevoie de resurse financiare. Ca platile sunt in valuta forte, sau in ruble ce rezulta din schimbarea USD sau euro in ruble, conteaza mai putin. Aceasta decizie pare mai degraba o “flexare de musculatura”, ce nu are corespondent in realitate. Iar introducerea unui risc valutar in explicarea platii in ruble este un nonsens; date macro de baza vorbesc singure daca examinam zona euro cu Rusia prin dinamici probabile in acest an: PIB, + 2-3% vs -10-11%; inflatie, 6-7% vs peste 15% (cifra consemnata in martie a.c), iesiri de capital din Rusia. Altfel spus, presiuni mari de depreciere relativa pentru rubla, chiar daca guvernul rus va limita importuri.
Ar putea banca centrala a Rusiei sa practice cursuri de schimb multiple, cu o rata speciala la exportul de gaz natural (eventual si la titei) aplicata tarilor din UE? Adica sa incerce sa extraga in mod administrativ o prima (un bonus) care sa insemne o rubla mai scumpa pentru importatori occidentali. Teoretic da, dar foarte greu in practica; aceasta ar implica o discrepanta semnificativa fata de preturile internationale, ceea ce ar fi greu de explicat si ar accelera trecerea tarilor UE catre alti furnizori.
Rubla nu este moneda de rezerva. De-a lungul anilor, Rusia a avut surplus mare de cont curent, ceea ce i-a permis sa acumuleze o rezerva valutara estimata la peste 600 miliarde de dolari SUA. Dar Rusia nu are o economie mare, dezvoltata si variata din punct de vedere industrial, in timp ce exportul ei se bizuie principalmente pe materii prime de baza (titei, gaz natural, metale, cereale) si armament. Rusia are o anumita auto-suficienta la produse agroalimentare, dar aceasta nu asigura robustete economiei. Bugetul ei public traieste in functie de cotatiile exportului de titei si gaz natural. Iar, acum, un echilibru tot mai precar pe piata interna este sustinut prin restrictii pe piata monetara, printr-o scumpire mare a costului banilor (cu rata de politica monetara in jur de 20%).
Substituirea unei parti din tranzactiile cu Occidentul de pana la impunerea gamei extinse de sanctiuni de catre SUA, UE si G-7, cu tranzactii efectuate cu alte tari (China, India, etc), adica un “trade diversion”, nu poate intari rubla; poate implica si costuri de tranzactie mai mari. Ar fi insa o dovada ca Rusia se decupleaza, voit sau nu, de Europa, ca se apropie de alte regiuni economice ale globului, pentru a scapa de efectul sanctiunilor. Intr-un fel nu este de mirare, deoarece lumea aluneca catre blocuri economice inainte de inceperea razboiului din Ucraina –pe fondul de-globalizarii, de-multilateralizarii, al confruntarii intre state democratice si autocratii. Sanctiunile, cum spun si analisti ai FMI (vezi recent Gina Gopinath), poate grabi acest proces.
Ca o inferenta, gestul/decizia Moscovei privind plata in ruble pentru gazul natural livrat “statelor neprietenoase” nu schimba datele problemei in mod fundamental. Rubla nu poate fi mai tare printr-un artificiu, prin faptul ca ar deveni o moneda de denominare “de fatada” a unor tranzactii; in realitate, in spate ar opera tot plati in valuta forte.
Un test acid pentru rubla ca moneda de tranzactie pe plan international ar fi acesta: cate state membre ale OPEC ar solicita, sau accepta, rubla ca moneda de tranzactie. Raspunsul nu este greu de dat. Dolarul SUA va ramane moneda principala in care se denomineaza tranzactii cu titei si gaz natural.
Lucrurile stau altfel insa, in perspectiva, cu yuan-ul, care poate deveni moneda de rezerva. China are o economie mult mai mare (de 7-8 ori) si mai variata decat cea a Rusiei, are o economie care se bizuie pe industrie in continua dezvoltare si tehnologii inalte, inteligenta artificiala; are si cea mai mare populatie din lume (peste 1,4 miliarde persoane). La paritatea puterii de cumparare economia chineza este a doua in lume (dupa cea a SUA). China si incearca de ani buni sa promoveze institutii financiare multilaterale (in Asia) ca alternative la aranjamentele Bretton Woods. Cum este dirijata economia chineza si cum va concura ea cu lumea occidentala, intr-o lume intrata intr-un nou razboi rece, reclama o alta discutie. Summitt-ul recent UE-China este de judecat in acest registru.
